Bolojan: Autoritățile trebuie întâi să colecteze mai bine taxele actuale înainte de a impune altele noi – Cronica dimineții

1. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că nu a avansat niciodată renegocierea „din temelii” a PNRR, ci doar „optimizarea” unor aspecte prevăzute în acesta, cum ar fi procentul din PIB alocat pensiilor. Reacţia ministrului vine după ce Comisia Europeană a precizat că o renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se poate face doar în condiţii excepţionale, cum ar fi, spre exemplu, dezastre naturale de dimensiuni istorice, iar o astfel de renegociere ar duce la întârzierea reformelor şi la pierderea unor fonduri. (News.ro)

2. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că propunerile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, legate de supraimpozitarea celor care deţin mai mult de două proprietăţi sau două maşini, reprezintă „o abordare social-democrată” în contextul în care taxarea directă a proprietăţilor în România înseamnă un procent redus din PIB, raportat la media europeană. Liderul social-democrat a adăugat că, tot pentru alinierea la tendinţele europene, trebuie analizată şi situaţia cotei unice. (Digi24)

3. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, consideră că autorităţile trebuie întâi să facă tot posibilul pentru o mai bună colectare a taxelor şi pentru reducerea cheltuielilor în sistemul public şi abia apoi ar avea „autoritatea morală” de a cere taxe noi sau mai mari de la populație. (News.ro)

4. Ministerul Afacerilor Externe a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina. MAE a luat decizia retragerii personalului diplomatic şi consular neesenţial de la misiunea diplomatică şi o parte a oficiilor consulare din Ucraina şi au fost luate toate măsurile privind repatrierea pe bază voluntară a membrilor de familie ai personalului diplomatic şi consular. Procesul de repatriere a fost finalizat în ce priveşte Ambasada României la Kiev şi Consulatul General al României de la Odessa. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Agenția Spațială Europeană a anunțat primele rezultatele ale campaniei prin care recrutează astronauți. În total au fost primite 22.523 de cereri, iar 1.361 de persoane au fost invitate în a doua fază a procesului, care presupune o zi întreagă de testare psihologică la o facilitate din Europa. 254 de români s-au numărat printre candidați (199 de bărbați și 55 de femei), iar 16 au fost acceptați în a doua fază de recrutare, dintre care 7 bărbați și 9 femei. De asemenea, în această fază au mers mai departe și 27 dintre cele 257 de persoane cu dizabilități care au aplicat. (ESA)

5. Avertismentele americane privind un atac iminent al Rusiei împotriva Ucrainei „provoacă panică și nu-i ajută” pe ucraineni, a denunțat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski (Hotnews). Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Washingtonul că duce o „campanie de propagandă” despre posibila agresiune rusă, în timpul convorbirii telefonice avute sâmbătă cu secretarul de stat american Antony Blinken.

6. Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin au discutat, sâmbătă, la telefon, timp de o oră şi două minute. Consilierul prezidenţial rus Iuri Uşakov a descris apelul telefonic de sâmbătă, dintre preşedintele american Joe Biden şi liderul rus Vladimir Putin ca fiind „echilibrat şi de afaceri”, dar a spus că Statele Unite şi NATO nu au reuşit să abordeze principalele preocupări de securitate ale Rusiei. (News.ro)

7. Poliţia franceză a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a dispersa participanții la protestul împotriva certificatului verde, ale căror convoaie au reuşit să ajungă, sâmbătă după-amiază, pe bulevardul Champs-Élysées din Paris. Potrivit AFP, autorităţile vor să prevină orice blocaj al capitalei şi au dislocat 7.200 de poliţişti şi jandarmi, care au dat amenzi „pentru participarea la o demonstraţie neautorizată” sau au efectuat simple verificări la porţile Parisului, încetinind traficul. Mişcarea s-a format pe modelul mobilizării din Canada care paralizează Ottawa. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Irina Begu, locul 56 WTA, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala turneului de categorie WTA 500 de la Sankt Petersburg. Ea a fost învinsă în penultimul act de jucătoarea din Grecia Maria Sakkari, locul 7 mondial şi favorită 1, scor 6-4, 6-7 (4), 6-4. Meci a durat trei ore şi patru minute.

8. Astronomii din Marea Britanie au anunțat descoperirea unei planete despre care ar putea susţine viaţa. Aceasta orbitează în jurul unei stele aflate la 117 ani-lumină distanţă de Pământ. (BBC)

9. Norvegia a renunțat la toate măsurile anticovid rămase, deoarece este puțin probabil ca nivelurile ridicate de infecții cu coronavirus să pună în pericol serviciile de sănătate, a declarat sâmbătă premierul Jonas Gahr Stoere. (Hotnews)

10. Fostul premier Florin Cîțu a reacționat la informația potrivit căreia în 2021 au fost înregistrate cele mai mari încasări din TVA la buget, afirmând că aceasta este și consecința reducerii taxelor. ”Mai mulți bani la buget după ce am redus taxele. Am arătat că se poate”, a scris Cîțu pe Instagram. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – Soldați israelieni și o palestiniană, în centrul orașului Hebron. Abed Al Hashlamoun/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
ONU: O persoană din zece, la nivel global, s-a confruntat cu foamea în 2021 – Cronica dimineții
România rămâne al doilea cel mai mare exportator de cereale din UE – Cronica dimineții