Bolojan: Alegerile prezidențiale pot fi amânate până în mai dacă nu se vor face modificări legislative- Cronica dimineții

1. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat, duminică, un sondaj de opinie pe care l-a comandat în care Călin Georgescu se află pe primul loc în intenţia de vot pentru alegerile prezidenţiale cu 40%. Ceilalţi candidaţi sunt Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, care ar obţine între 15% şi 25%. (News.ro)

2. Liderul liberalilor, Ilie Bolojan, a declarat că PNL își dorește să fie aprobat un calendar electoral „cât mai rapid”, însă susține că scrutinul prezidențial va fi amânat până în luna mai, dacă nu se vor face modificări legislative. (Hotnews)

3. Liderul PNL, Ilie Bolojan, a dat asigurări că liberalul Crin Antonescu este în continuare, din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, candidatul Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Bolojan a afirmat că Antonescu are dreptate atunci când spune că trebuie urgentat calendarul electoral (News.ro). Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. (Digi24)

4. Președintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, a declarat că marele merit al Ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată atunci nu am fi avut un deficit de peste 8%, ci am fi ajuns la un deficit de 11-12%, iar acest lucru însemna că România intra în incapacitate de plată. (News.ro)

Din Cronica de Carte: 50 de poeți contemporani recomandă cele mai bune poezii pe care le-au citit în 2024 (Literary Hub).

5. Un număr de 5.588 de societăți cu capital străin au fost înființate în România în primele 11 luni din 2024, în scădere cu 13,32% comparativ cu perioada similară din 2023. Cele 5.588 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de aproape $17,878 milioane, în scădere cu 85,52% față de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în primele 11 luni din 2023, de $123,431 milioane. (Profit.ro)

6. Europarlamentarul PSD, Vasile Dîncu, a declarat duminică, la Euronews România, că PSD-PNL-UDMR l-au desemnat pe Crin Antonescu candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an în grabă, fără sondaje și sub presiunea alegerilor anulate în decembrie. În opinia sa, discursurile lungi și motivaționale ale fostului președinte liberal din perioada 2009-2014 nu mai rezonează cu electoratul contemporan, atras de mesaje scurte, încărcate de emoție și conflict. (Libertatea)

7. Pentru prima oara, randamentul obligațiunilor de stat pe 30 de ani chineze a scăzut sub randamentul pe 30 de ani al celor japoneze. În ultimii 4 ani, randamentul obligațiunilor Chinei a scăzut cu 2,15%. Acest lucru vine pe măsură ce economia Chinei a încetinit și a experimentat 6 trimestre consecutive de deflație, cea mai lungă serie din 1999. În același timp, randamentul obligațiunilor japoneze a crescut cu 1,60%, pe măsură ce inflația a crescut. Japonia a cunoscut 3 decenii de stagnare economică și a suferit 25 de ani de deflație începând cu anii 1990. (Link)

8. Forțele ruse au capturat, în 2024, aproape 3.600 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean. Pierderile le-au depășit cu mult pe cele din 2023 și au crescut semnificativ în urma incursiunilor din vară ale Kievului în regiunea rusă Kursk, potrivit unei analize a portalului de specialitate ucrainean Militarnyi. (Hotnews)

Din Cronica Sportiva: Arina Sabalenka (Belarus), numărul 1 mondial, a câştigat turneul WTA 500 de la Brisbane, învingând-o în finală pe rusoaica Polina Kudermetova (locul 107), scor 4-6, 6-3, 6-2.

9. Partidul Libertății din Austria, de extrema dreaptă, care a câștigat alegerile de anul trecut, a primit invitația din partea președintelui țării de a discuta formarea unui guvern. Liderul Partidului Libertății, Herbert Kickl, se va întâlni luni cu președintele austriac Alexander Van der Bellen, după ce eforturile de a forma o coaliție centristă au eșuat, ceea ce l-a determinat pe cancelarul conservator Karl Nehammer să demisioneze. Noul lider interimar al Partidului Popular, Christian Stocker, a declarat duminică că are aprobarea partidului pentru a negocia o coaliție condusă de Partidul Libertății. (Bloomberg)

10. Presa canadiană, citată de Bloomberg, scrie că premierul canadian Justin Trudeau își va anunța demisia atât din fruntea guvernului cât și al partidului Liberal până miercuri. (Bloomberg)

Extra: Secretarul de Stat american Antony Blinken a declarat, într-un interviu pentru NYTimes, că SUA a trimis armament în Ucraina din septembrie 2021, cu 6 luni înainte de invazia rusă. “Ne-am asigurat că, cu mult înainte de a se produce agresiunea rusă, începând din septembrie, apoi din nou în decembrie, am trimis în secret o mulțime de arme în Ucraina pentru a ne asigura că aveau armamentul necesar pentru a se apăra, armament precum Stingers, Javelins, pe care le puteau folosi și care au fost esențiale pentru a împiedica Rusia să cucerească Kievul, să șteargă țara de pe hartă și, într-adevăr, să respingă invazia rusă. (NYTimes)

Fotografia dimineții – Un patinator se uită la “clătitele” de gheata formate pe Lac des Rousses din estul Franței. Acest fenomen se formează atunci când gheața din apă se aglomerează în forme rotunde, asemănătoare unei clătite, din cauza valurilor sau a curenților. Fabrice Coffrini/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Cursele aeriene spre și din Italia se suspendă de azi pâna pe 23 martie – Cronica dimineții
Primul atac militar al administrației Biden: un raid aerian în Siria – Cronica dimineții