Biden: Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina – Cronica dimineții

1. Preşedintele SUA Joe Biden s-a declarat convins vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina. Biden a precizat, însă, că Rusia încă poate alege calea diplomaţiei. Dezinformarea Rusiei urmăreşte că creeze o falsă justificare pentru o asemenea mişcare din partea lui Putin, a declarat Biden, acuzând Rusia de încălcări ale acordului de încetare a focului. (News.ro)

2. Europa se confruntă cu prezenţa, potrivit Occidentului, a aproximativ 150.000 de militari ruşi în apropierea graniţei cu Ucraina, fiind ”cea mai mare concentrare de trupe militare” de la Războiul Rece, a declarat, vineri seară, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. (G4Media)

3. Secretarul Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a acuzat vineri Rusia de organizarea unor provocări în estul Ucrainei pentru a încerca să provoace armata ucraineană să răspundă. El a adăugat că ţara sa va acţiona pe căi paşnice pentru a dezamorsa criza. (Digi24)

4. Preşedintele Asociaţiei Municipiilor, Emil Boc, a declarat că Agenţiile de Dezvoltare Regională trebuie să-şi păstreze autonomia şi a avut o discuţie ”colegială” cu ministrul Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, pentru a-i explica necesitatea descentralizării. Boc susţine că acţiunea primarilor de municipii nu este îndreptată împotriva ministrului, dar afirmă că există angajaţi prin ministere care se tem de descentralizare. ”Persoane din ministere vor să stea în pixul de la Bucureşti decizia pentru orice primar”, susţine Boc, precizând, însă, că nu se poate guverna aşa în fiecare colţ al ţării. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Piesa de teatru “Dineu cu proști” de Francis Veber în regia lui Ion Caramitru poate fi urmărită vineri, sâmbătă sau duminică la Teatrul Național din București. În fiecare dintre cele trei zile, piesa începe la ora 20:00, iar prețul unui bilet este de 60 lei, 80 lei sau 100 lei. (Teatrul Național)

5. Firmele de asigurări au criticat vineri seara proiectul de Hotarare de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de prima la asigurarile RCA. Măsuri similare luate în urmă cu câțiva ani și-au dovedit totala lipsă de eficiență pe termen mediu și lung și decizia anterioară de plafonare a tarifelor RCA a atras dupa sine demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană și a condus la adoptarea unei legislații RCA care a afectat piața de asigurări și a contribuit la situația actuală, spun asigurătorii. (Hotnews)

6. Pentru al șaselea an consecutiv, China este cel mai important partener comercial al Germaniei. Volumul tranzacțiilor între cele două țări, dat de importuri și exporturi, a crescut anul trecut cu 15%, până la €245 de miliarde. (Link)

7. Guvernul din Serbia a decis să subvenționeze parțial costul achiziționării unei locuințe de către părinții cu nou-născuți, pentru a combate declinul demografic.Suma subvenționată poate ajunge până la $22.700. (Bloomberg)

8. Poliția din Ottawa a continuat să aresteze protestatari și să remorcheze vehiculele în încercarea de a destrăma așa-numitul „convoi pentru libertate” care a paralizat capitala Canadei timp de mai multe săptămâni și l-a determinat pe premierul Justin Trudeau să declare situația de urgență națională. Până vineri seara, cel puțin 100 de persoane au fost arestate și 21 de vehicule au fost tractate, inclusiv cele care blocau una dintre străzile principale ale orașului. (TheGuardian)

Din Cronica Sportivă: Cupa Davis îşi schimbă din nou formatul, cu o etapă a grupelor programată în perioada 14-18 septembrie, în patru oraşe gazdă, în timp ce faza finală va avea loc în perioada 23-27 noiembrie. News.ro

9. Capacitatea mentală nu scade de la 20-30 de ani, creierul rămânând ager până la vârsta mijlocie. Concluzia apare într-un studiu efectuat pe 1,2 milioane de persoane, cu vârste cuprinse între 10 și 80 de ani, care a constatat că viteza mentală rămâne relativ stabilă între 30 și 60 de ani, dar precauția tinde să crească odată cu vârstă. (BBC)

10. Victoria’s Secret a anunțat angajarea primului model cu sindrom Down, pentru prezentarea unei colecții. Sofia Jirau are 24 de ani și este din Puerto Rico. (CNBC)

Fotografia dimineții – Copiii se joacă pe un tanc al armanei norvegiene expus in Vilnius, Lituania. AP:

Ți-ar mai putea plăcea
România este menționată într-un raport global privind abuzurile poliției în lockdown – Cronica dimineții
Firea conduce în sondajele pentru primăria București, PNL îl testează pe Bolojan – Cronica dimineții