Barcelona va interzice închirierea apartamentelor pentru turiști – Cronica de Turism

1. Barcelona va interzice complet închirierea apartamentelor pe termen scurt în scop turistic începând din noiembrie 2028. În prezent, în Barcelona există 10.101 apartamente cu licență de la primărie pentru astfel de închirieri și, cel mai probabil, numărul licențelor va fi redus gradual până la eliminarea completă în 2028. Decizia are la bază dificultatea localnicilor de a închiria apartamente pe termen lung ca urmare a ofertei reduse. În ultimii 10 ani, chiriile au crescut în Barcelona cu 68%, iar prețurile apartamentelor cu 38%. (The Guardian)

2. Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) începe lucrările pentru extinderea plajelor din stațiunile Neptun și Venus. Lucrările vor avea loc în mai multe etape, iar pe parcursul acestora plajele nu vor putea fi utilizate de turiști în plin sezon estival. Pentru început, lucrările vor avea loc între zona „10 Steaguri” și Hotel Poseidon, pentru ca apoi să se desfășoare între Hotel Poseidon și Cap Aurora și în final între Cap Aurora și Venus. (Profit)

3. Compania aeriană low-cost Wizz Air va reloca zborurile de la București spre Sevilla, Madrid și Malaga de pe aeroportul Henri Coandă pe aeroportul Băneasa. Măsura se va aplica temporar în perioada 9 iulie – 23 septembrie. Pasagerii care au cumpărat deja bilete pe rutele afectate au fost informați pe email și trebuie să confirme schimbarea aeroportului. (Traveling Mag)

4. Tarom va renunța la ruta regulată dintre București și Londra (aeroportul Heathrow) începând din 27 octombrie 2024, rută care în prezent are 7 zboruri săptămânale. În ultimii ani, compania națională a renunțat și la zborurile către alte destinații turistice populare precum Barcelona, Viena și Munchen. (Boarding Pass)

5. Aeroportul din Brașov își va extinde programul de operare de la 12 ore la 16 ore începând de la sfârșitul lunii iunie. Măsura va ajuta companiile aeriane să-și planifice mai eficient rutele operate de la Brașov. (Boarding Pass)

Bonus: Grupul Lufthansa a introdus o taxă cuprinsă între 1 EUR și 72 EUR pentru fiecare zbor cu plecare de pe teritoriul Uniunii Europene. Taxa se numește Environmental Cost Surcharge și este percepută începând cu 26 iunie pentru zborurile care au data decolării începând cu 1 ianuarie 2025. Taxa se aplică și pentru celelalte companii aeriane din cadrul Grupului, și anume Eurowings, Swiss, Austrian Airlines și Brussels Airlines. Compania susține că a introdus taxa din cauza costurilor ridicate impuse de numeroasele reglementări europene pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, printre care și introducerea obligatorie a combustibililor de tip Sustainable Aviation Fuel (SAF). (Lufthansa Group)

6. Platforma de cazări Booking avertizează că numărul tentativelor de fraudă a crescut de până la 10 ori în ultimele 18 luni, ca urmare a faptului că atacatorii folosesc instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT. Una dintre metodele uzuale este ca atacatorii să înregistreze pe platformă un hotel fictiv cu imagini și texte realiste generate cu AI, pentru ca apoi să trimită mesaje pe platformă persoanelor care au făcut rezervări cu scopul de a-i convinge să plătească serviciile de cazare prin intermediul unei pagini web false care imită foarte bine designul Booking. (BBC)

7. Tarom oferă o reducere de 15% la bilete pentru persoanele care au bilet la festivalul de muzică SAGA și călătoresc de la Tel Aviv, Paris, Roma, Frankfurt, Londra sau din alt oraș din România spre București. Reducerea se aplică pentru călătoriile spre București din 3-4 iulie și de la București în perioada 8-10 iulie. (Tarom)

8. CFR Călători a anunțat că va întrerupe complet circulația trenurilor de călători între Sibiu și Mediaș în perioada 1 iulie – 9 august. În locul trenurilor, CFR Călători va transporta pasagerii cu autobuze. Închiderea liniei este justificată de lucrări de reabilitare la calea ferată între Ocna Sibiului și Loamneș. (Club Feroviar)

9. În stațiunea Venus s-a deschis hotelul Ibis Styles Venus, primul hotel afiliat la un brand internațional care debutează pe litoralul Mării Negre. Hotelul are 180 de camere și este dezvoltat în regim de franciză cu Paradis Hotels & Resorts. (Traveling Mag)

10. Autoritățile locale din Băile Felix au anunțat proiectul unui aqua park cu o suprafață de 10 hectare care va fi construit lângă hotelul President. Autoritățile susțin că proiectul va revitaliza stațiunea din punct de vedere turistic, în condițiile în care în Băile Felix ajung circa 300.000 de turiști anual. (Profit)

Ți-ar mai putea plăcea
Programul Litoralul pentru toți are loc în perioada 1-30 septembrie – Cronica de Turism
CFR Călători a anunțat programul estival Trenurile Soarelui – Cronica de Turism