Banca Mondială și-a revizuit în jos estimările privind avansul economiei românești din 2023 și până în 2025 – Cronica dimineții

1. Banca Mondială și-a revizuit în jos estimările privind avansul economiei românești din 2023 și până în 2025. Economia românească a înregistrat în 2023 un avans de 1,8%, cu 0,8 puncte procentuale mai puțin decât se estima anterior. Au fost revizuite în jos și estimările privind evoluția economiei românești în 2024 și 2025, când creșterea reală a PIB-ului ar urma să fie de 3,3%, respectiv 3,8%. Comparativ, în luna iunie a anului trecut, Banca Mondială prognoza pentru România o creștere de 3,9% în 2024 și de 4,1% în 2025. (Profit.ro)

2. Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2023 a fost de 25,555 miliarde de euro, mai mic cu 5,450 miliarde de euro (-17,6%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

3. Prețul solicitat pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a crescut cu 10% în luna decembrie 2023, față de aceeași lună a anului anterior, în timp ce prețul apartamentelor vechi a crescut, în medie, cu 6%. (Profit.ro)

4. Preşedintele american Joe Biden nu a ştiut până marţi că secretarul său pentru apărare, Lloyd Austin, a avut cancer de prostată, a declarat Casa Albă, la câteva minute după ce boala şefului Pentagonului a fost dezvăluită publicului larg. Lloyd Austin a fost spitalizat la 1 ianuarie cu o infecţie a tractului urinar în urma unei intervenţii chirurgicale efectuate în decembrie pentru tratarea unui cancer de prostată. (News.ro)

5. Aflat în vizită la Tel Aviv, Secretarul de Stat american Anthony Blinken a reafirmat „legătura unică” a Statelor Unite cu Israelul și a respins apelurile pentru o încetare imediată a focului în Gaza. Blinken le-a transmis liderilor israelieni că alte puteri regionale cred că respectarea drepturilor palestinienilor este esențială pentru pacea în regiune. (TheGuardian)

6. Gabriel Attal, în vârstă de 34 de ani, este începând de marţi noul prim-ministru al Franței. Attal devine astfel cel mai tânăr şi primul premier deschis homosexual din istoria Franţei. (News.ro)

7. Comisia Europeană le-a cerut marilor companii americane de tehnologie să promoveze postările disidenților belaruși, pentru ca acestea să apară înaintea celor publicate de susținătorii regimului actual. Asta după ce jurnaliștii de opoziție aflați în exil au acuzat companiile americane că favorizează publicațiile pro-regim. (FT)

8. Compania americană Astrobotic a anunțat că renunță la încercarea de a aseleniza la mai puțin de 24 de ore după ce modulul a fost lansat cu succes. Astrobotic nu mai poate controla modulul său Peregrine pentru mult timp, din cauza unei scurgeri de combustibil, ceea ce face dificilă menținerea traiectoriei sale. (CNN)

9. Baby Yoda își va face debutul pe marele ecran. Lucasfilm și Disney au anunțat că Jon Făvreau urmează să regizeze „The Mandalorian & Grogu”, care va intra în producție anul acesta. Nu a fost anunțată nicio dată de lansare. Ultimul film Star Wars care a rulat în cinematografe a fost „The Rise of Skywalker”, în 2019. (AP)

10. Poliția Ialomița a trimis marți Parlamentului o solicitare privind identificarea a patru dintre liderii AUR care ar fi implicați într-un dosar penal de „corupere a alegătorilor”. Surse judiciare au declarat că este vorba despre un dosar înregistrat la Parchetul Slobozia și care vizează caravanele medicale ale AUR, ce oferă analize medicale gratis, în speranța că vor obține voturi. (Digi24)

Fotografia dimineții – Activiști pentru protecția animalelor din Indonezia inspectează un camion confiscat de poliție care avea sute de câini destinați consumului. Daffa Ramya Kanzuddin/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior şi se elimină restricţiile de circulaţie de noapte, precum şi restricţiile referitoare la programul magazinelor – Cronica dimineții
Rafila: Din martie vor fi luate măsuri de relaxare – Cronica dimineții