Aviația americană testează, pentru prima oară, căștile de realitate virtuală pentru antrenarea piloților de elicopter – Cronica de Tehnologie
1. Milioane de email-uri ale armatei americane au ajuns pe serverele din Mali, expunând astfel informații sensibile. Totul din cauza scrierii eronate a domeniului .ml în loc de .mil și în ciuda avertismentelor care datează de aproape zece ani. Mali este unul dintre aliații apropiați ai Rusiei. (FT)
2. Comisia Europeană urmează să înceapă săptămâna viitoare o investigație care vizează Microsoft, din cauza integrării aplicației Teams în suita Office. Cele două părți au purtat negocieri, însă, reprezentanții Comisiei nu au considerat concesiile făcute de Microsoft ca fiind suficiente. Se așteaptă ca Microsoft să fie acuzată oficial în toamnă. (FT)
3. Retailer-ul chinez Temu a dat în judecată rivalul Shein în Statele Unite. Temu susține că Shein a încălcat legislația antitrust, forțând producătorii de haine să accepte acorduri prin care nu li se permite să lucreze cu Temu. (Bloomberg)
4. Norvegia a interzis Meta să le mai afișeze utilizatorilor reclame personalizate pentru trei luni, începând din 4 august. Încălcarea dispoziției va atrage amenzi de aproape €90.000 pe zi. Norvegia devine prima țară care se îndreaptă împotriva Meta după decizia din 4 iulie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a hotărât că gigantul american nu respectă legea când targetează utilizatorii cu reclame personalizate fără să aibă acceptul acestora. (PC Mag)
5. Iunie a fost una dintre cele mai bune luni din ultimii ani pentru Netflix în Statele Unite. În ciuda taxei de sharing, 3,5 milioane de oameni s-au abonat luna trecută, dar asta nu înseamnă 3,5 milioane de abonați în plus (au fost și multe dezabonări). Oricum, cifra este de două ori mai mare decât media lunară din ultima vreme. (Bloomberg)
6. Aviația americană testează, pentru prima oară, căștile de realitate virtuală pentru antrenarea piloților de elicopter. Tehnologia necesară este furnizată de compania elvețiană Loft Dynamics, care a livrat deja 13 sisteme similare în Europa. (Bloomberg)
7. Pasta de dinți bazată pe hidroxiapatită (un mineral de fosfat de calciu) poate preveni apariția cariilor la fel de eficient ca cea cu fluor, a descoperit o echipă de specialiști polonezi. Hidroxiapatită nu reprezintă un risc în cazul consumului, spre deosebire de fluor, ce poate dăuna în special copiilor care înghit uneori pasta de dinți. (MedicalXpress)
8. Oamenii de știință au reușit să creeze un nou tip de senzori moi, care se aseamănă cu pielea și pot fi înfășurați în jurul obiectelor. Aceștia au pus și bazele un proces automatizat pentru producerea noilor senzori. Performanța senzorilor moi este importantă pentru dezvoltarea roboților care pot „simți” cât mai bine obiectele și mediul în care activează. (TechXplore)
9. Procesul din Marea Britanie dintre Microsoft și autoritatea antitrust locală a fost suspendat pentru două luni. Judecătorul care a luat decizia așteaptă de la CMA dovezi concrete privind daunele pe care le poate provoca această tranzacție pieței de cloud gaming. Tranzacția trebuia finalizată astăzi, însă, cele două companii au decis să aștepte verdictele autorităților. (Engadget)
10. Threads are o problemă cu spam-ul, afirmă acum șeful platformei, Adam Mosseri, deși problema a devenit vizibilă din primele zile. Pentru a încerca să combată spam-ul, vor fi aplicate limitări de acces, ceea ce înseamnă că utilizatorii obișnuiți ar putea să devină victime colaterale și să nu poate posta sau accesa conținutul în anumite situații. (TechCrunch)