Autostrada Ploieşti – Braşov a fost declarata obiectiv strategic de interes naţional – Cronica serii

1. Proiectul autostrăzii Ploieşti – Braşov a fost declarat obiectiv strategic de interes naţional în CSAT. (News.ro)

2. Primul spital construit de la zero în România în ultimii 30 de ani va fi inaugurat pe 5 septembrie, la Mioveni. Spitalul va avea 6 etaje, 250 de paturi și numeroase secții, inclusiv compartiment de Primiri Urgențe, Terapie Intensivă și bloc operator cu 4 săli. (Hotnews)

3. Nicolae Moga, ministrul de Interne, a demisionat la 6 zile de la numire pe fondul tragediei de la Caracal. (News.ro). Mihai Fifor a fost numit ministru interimar.

4. Datele BNR arată pentru prima jumătate a anului o încetinire a ritmului de creștere a creditului undeva în jurul ratei inflației. Chiar și împrumuturile pentru locuințe, cele care au susținut creditarea în ultimul deceniu, prin programul Prima Casă, sunt pe o dinamică în scădere. (Profit.ro)

5. Serviciul online Office 365 de la Microsoft a fost declarat ilegal în școlile din Germania, în landul Hesse, din cauza riscurilor pe care le prezintă pe partea de protecția datelor. (ArsTehnica)

6. Șomajul în Africa de Sud a ajuns la 29%, cel mai înalt nivel din ultimii 16 ani. (Link)

7. România TV a fost cel mai vizionat post, pe segmentul all urban, în acest weekend, atât sâmbătă cât și duminica.

8. Statul New York a scos, începând de ieri, de pe lista infracțiunilor consumul de marijuana. Persoanele care consumă pot primi amendă dar nu mai pot fi condamnate la închisoare. (Axios)

9. Nava spațială Lightsail 2, construită pentru a naviga pe baza razelor solare, și-a deschis cu succes velele solare. (Phys)

10. Hulu a anunțat că serialul The Handmaid’s Tale va continua cu sezonul 4. (Engadget)

In loc de fotografia serii:

Ți-ar mai putea plăcea
INS: 57,4% din populaţia rezidentă a României era anul trecut conectată la sistemele de canalizare – Cronica serii
Rata anuală a inflației a scăzut în mai la 5,1%, în ritm anual – Cronica serii