Austria îşi menţine vetoul faţă de extinderea spaţiului Schengen – Cronica dimineții

1. Austria îşi menţine vetoul faţă de extinderea spaţiului Schengen, atât timp cât acesta „nu funcţionează”, a afirmat cancelarul Karl Nehammer, cerând „sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe a UE”. (Libertatea)

2. Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, va primi o listă de obiective pe care va trebui să le îndeplinească în următoarele 6 luni, pentru a mai avea sprijinul PNL, a declarat Sebastian Burduja, care este șeful PNL Sector 1. (Digi24)

3. Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a declarat într-un interviu pentru POLITICO că în contextul războiului din Ucraina, la Chişinău are loc o „discuţie serioasă” despre oportunitatea de a renunţa la neutralitatea înscrisă în Constituţie şi de a adera la „o alianţă militară mai largă”. Maia Sandu nu a numit o alianţă militară anume, iar publicaţia a titrat, sub semnul întrebării: „E timpul pentru o aderare la NATO?” (News.ro)

4. Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei l-a reţinut pe ministrul adjunct al Infrastructurii Vasil Lozinski pe 21 ianuarie, scriu Kyiv Independent și Ukrainska Pravda. Viceministrul ar fi acceptat $400.000 mită pentru achiziționarea de generatoare de energie electrică. (Hotnews). Ministerul Apărării ucrainean a fost convocat pentru a răspunde acuzațiilor jurnaliștilor potrivit cărora ministerul cumpără alimente pentru armată la prețuri umflate. Ziarul ucrainean Zn.Ua a relatat că oficialii din Apărare au cumpărat mâncare pentru soldații la prețuri de două, până la trei ori mai mari decât cele de la magazinele din Kiev. Potrivit jurnaliștilor, acest lucru indică o posibilă schemă de corupție. Ministerul ar fi semnat un contract de aproximativ 13,16 miliarde de grivne ($360 de milioane) pentru achiziții de alimente în 2023. Potrivit contractului, Ministerul Apărării a fost de acord să plătească 17 grivne pentru un ou, în timp ce prețul acestuia la unul dintre magazinele capitalei este de aproximativ 7 grivne. (Digi24)

Din Cronica Spațială: Astronomii de la Caltech au folosit semnalele radio de foarte scurtă durată care apar în fiecare zi pentru a calcula masa galaxiei Calea Lactee. Cea mai mare parte a Universului are materie neagră în proporție de 84%, însă cercetătorii au descoperit că galaxia noastră are 90% materie neagră, ceea ce înseamnă că are o masă mai mică decât cea estimată anterior. (LiveScience)

5. Decizia Chinei de a-și redeschide economia va crește inflația în Europa, deoarece ambele concurează pentru mai multă energie, a declarat președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde. (Profit.ro)

6. Germania trebuie să-și reducă treptat dependența de China, o decuplare imediată de piață chineză însemnând pierderea locurilor de muncă în cea mai mare economie a Europei, a declarat ministrul german al Finanțelor. China este principalul partener economic al Germaniei din 2016. (Reuters)

7. Alte şase documente marcate drept clasificate au fost găsite în casa preşedintelui Joe Biden din Wilmington, Delaware, de către investigatorii Departamentul de Justiţie al SUA, a declarat un avocat al şefului de la Casa Albă. (News.ro). Cel puțin doi senatori Democrați au cerut deschis o investigație pentru a se stabili felul în care președintele Biden a gestionat documentele secrete în timpul mandatului de vicepreședinte. Conform unui sondaj, două treimi dintre americani susțin o astfel de investigație. (Axios)

Din Cronica de Divertisment: Noul serial “The Last of Us” este disponibil pe platforma de streaming HBO Max. Bazat pe jocul cu același nume dezvoltat pentru PlayStation, serialul îl are în rolul principal pe Pedro Pascal (“Game of Thrones”, Narcos”, “Mandalorian”), care interpretează un contrabandist dintr-o lume distrusă de 20 de ani de o pandemie de zombies. Drumurile sale se intersectează cu cele ale unei adolescente care ar putea deține cheia eradicării pandemiei. Primul episod a fost al doilea cel mai urmărit din istoria platformei.

8. Chinezii intră de azi într-un nou an, cel al Iepurelui, care, tradițional, este un simbol al păcii și speranței. (NYTimes)

9. Aproximativ 219.000 de podcasturi au fost lansate anul trecut. Numărul este mai mic decât cel din 2019, iar scăderea față de 2020, anul când au fost înregistrate cele mai multe podcasturi, aproximativ un milion, este de 80%. (TheVerge)

Din Cronica Sportivă: Echipa masculină de tenis a României va juca în perioada 3-4 februarie cu Thailanda, în play off-ul Grupei 1 Mondiale a Cupei Davis by Rakuten, întâlnire pentru care căpitanul nejucător Gabriel Trifu şi antrenorul Andrei Mlendea au anunţat cele cinci convocări: Marius Copil, Victor Vlad Cornea, Nicholas David Ionel, Filip Jianu şi Cezar Creţu.

10. Poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă printr-un apel la 112, de faptul că o femeie care alerga în zona Lacului Morii, din Sectorul 6, ar fi fost muşcată de câini, a transmis Poliţia Capitalei. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul. Femeia, care are 43 de ani, ar fi fost atacată în aceeaşi zonă şi anul trecut. (News.ro)

Fotografia dimineții – Activistă de mediu Greta Thunberg a fost arestată în Germania, săptămâna aceasta, în timpul protestelor care au avut loc împotriva extinderii unei mine de lignit. Hesham Elsherif/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Planeta a pierdut aproape 100 de milioane de hectare de păduri în ultimii 20 de ani – Cronica dimineții
Dobânda pe care o plătește guvernul Statelor Unite pentru împrumuturi a ajuns la $3 miliarde pe zi – Cronica dimineții