Au apărut primele review-uri la noile iPhone-uri – Cronica de Tehnologie
1. Au apărut primele review-uri la noile iPhone-uri. Calitatea fotografiilor, autonomia și ecranul sunt cele mai apreciate aspecte. Pe de altă parte, prețul și numărul limitat de noutăți nu fac din iPhone 11 un upgrade obligatoriu pentru cei care au iPhone X sau XS. (The Verge)
2. Facebook colaborează cu Ray-Ban pentru dezvoltarea unei perechi de ochelari inteligenți. Numiți intern Orion, ochelarii sunt gândiți să ia locul smartphone-urilor și ar urma să fie lansați undeva între 2023 și 2025. (CNBC)
3. Cel puțin 187 de servere stochează fără vreo măsură de securitate analizele imagistice ale pacienților. Până acum au fost descoperite 16 milioane de astfel de analize ce pot fi accesate de oricine dintr-un browser web. (ProPublica)
4. Google Fi lansează un abonament care promite trafic nelimitat pentru $70 de dolari pe lună, însă va scădea calitatea video la 480p când se va considera necesar și va reduce viteza atunci când traficul lunar va depăși 22 GB. (The Verge)
5. Google pregătește lansarea unei noi versiuni a router-ului Google Wifi. Acesta se va numi Nest Wifi, va avea difuzoare și suport pentru Google Assistant. Prezentarea oficială ar putea avea loc în cadrul evenimentului de lansare a noii serii de smartphone-uri Pixel 4, din 15 octombrie. (9to5google)
6. Amazon lansează un serviciu de streaming pentru muzică lossless, care va include două profiluri de calitate: HD (16 biți, 44.1kHz) și Ultra HD (24 biți, 192kHz). Abonamentul va costa $12.99 pe lună pentru cei care folosesc serviciul Prime și $14.99 dolari pe lună pe lună pentru toți ceilalți. (Profit.ro)
7. Britanicii sunt din ce în ce mai îngrijorați de sistemele de supraveghere video folosite în Marea Britanie, unde a fost instalată deja o nouă generație de camere ce pot identifica persoanele în timp real cu ajutorul unui software de recunoaștere facială. Doar în Londra există în jur de 420.000 de sisteme de supraveghere video cu circuit închis. Singurul oraș care depășește Londra la acest capitol este Beijing, unde existau în urmă cu doi ani 48 de camere la mia de locuitori. (NYTimes)
8. Edward Snowden a fost dat în judecată pe Guvernul Statelor Unite după publicarea cărții Permanent Record. Acesta este acuzat că ar fi încălcat clauzele de NDA semnate cu CIA și NSA. (US Department of Justice)
9. Valoarea GitLab ajunge la $2.75 miliarde după o rundă de finanțare de $268 milioane susținută de Iconiq Capital și Goldman Sachs. Venitul anual al platformei a crescut în ultimul an cu 143%. GitLab plănuiește să se listeze la bursă anul viitor. (Forbes)
10. Marc Randolph, primul CEO al Netflix, scrie în autobiografia sa despre începuturile serviciului de streaming, pe vremea în care compania vindea și închiria DVD-uri pe care le livra prin poștă. (NY Times)