Astronomii au descoperit cea mai tânără exoplanetă prin metoda tranziției – Cronica Spațială
1. Compania aerospațială RISE (Romanian InSpace Engineering) cu sediul în Măgurele (Ilfov) a anunțat că dispozitivul DropCoal care a ajuns recent pe Stația Spațială Internațională a fost instalat și funcționează conform așteptărilor. Dispozitivul analizează modul în care două picături de lichid se amestecă în spațiu în condiții de microgravitație, iar inginerii au obținut deja primele date telemetrice și primele imagini. (RoInSpace)
2. Roverul Curiosity de pe planeta Marte a încheiat cercetarea din canalul Gediz Vallis și se va deplasa în curând spre o nouă formațiune geologică. În Gediz Vallis, roverul a descoperit roci din sulf alb, iar cercetătorii încearcă să înțeleagă motivele pentru care acest canal s-a format într-o perioadă de tranzație spre un climat mai uscat. (Jet Propulsion Laboratory)
3. Astronomii au descoperit cea mai tânără exoplanetă de până acum prin metoda tranziției, care presupune identificarea modificărilor de luminozitate a unei stele atunci când o exoplanetă trece prin „dreptul” acesteia. Exoplaneta a primit numele IRAS 04125+2902 b, are doar 3 milioane de ani și se află în norul molecular Taurus (TMC-1), situat la circa 430 de ani-lumină distanță de Pământ. În principiu, identificarea unor exoplanete atât de tinere este complicată din cauza faptului că acestea au încă discuri de acreție care împiedică ariția unor „pete” pe stele la tranzit. (NASA)
4. O echipă de astronomi a descoperit că discul de acreție al stelei tinere FU Orionis este „extraordinar de fierbinte”, ceea ce contravine cunoștințelor actuale despre stele. Steaua a intrat în atenția cercetătorilor încă din 1936, când și-a mărit de 100 de ori luminozitatea într-un interval de numai câteva luni. Descoperirea a fost realizată pe baza datelor obținute cu telescopul spațial Hubble. (NASA)
5. NASA și SpaceX au publicat o serie de imagini cu actualizările introduse la sistemul Starship Human Landing System (HLS) care va fi utilizat în cadrul misiunii Artemis III pentru a trimite astronauți pe Lună. Sistemul va fi îmbunătățit ulterior pentru misiunea Artemis IV pentru a permite transferul astronauților prin intermediul stației Gateway, care va fi construită pe orbita Lunii. (NASA)
6. SpaceX a efectuat cu succes al șaselea test cu noua rachetă Starship, care va fi utilizată pentru a trimite oameni pe Lună și Marte. Testul a decurs în mare parte similar cu al cincilea test, cu deosebirea că treapta primară nu a mai fost recuperată din cauza unei probleme la turnul de lansare. În schimb, treapta secundară a avut un profil de zbor mai agresiv pentru a testa limitele ansamblului.
7. China a dezvăluit că a testat în urmă cu o lună primul modul expandabil pe orbita Pământului, cu ocazia misiunii Shijian-19 lansată în 10 octombrie. Modulul expandabil este realizat din materiale flexibile compozite, iar principalul avantaj este spațiul ocupat în vehiculul de transport: modulul poate fi compresat la lansare și apoi expandat după ce ajunge pe orbită. (SpaceNews)
8. Agenția Spațială Indian (ISRO) a anunțat că a fost nevoită să devieze traiectoria sondei lunare Chandrayaan-2 în luna septembrie pentru a evita un posibil contact cu sonda spațială sud-coreeană Danuri. Ulterior, în octombrie, sonda a fost repoziționată și pentru a evita un posibil contact cu sonda spațială Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) a NASA. (Space)
9. Cercetătorii de la Universitatea Cornell din Statele Unite au conceput o bază de date cu tipuri de minerale care se pot forma din lavă la suprafața exoplanetelor. Obiectivul este să utilizeze telescopul spațial James Webb pentru a identifica exoplanete cu astfel de minerale, întrucât acestea apar de regulă ca rezultat al interacțiunii lavei inițiale cu apa. Cu alte cuvinte, prin această metodă, astronomii speră să identifice exoplanete care au sau au avut apă în trecutul geologic. (Cornell)
10. Astronomii au reușit pentru prima oară să identifice coroana unei găuri negre, ceea ce va permite o analiză mai precisă a modului în care găurile negre consumă materia. Descoperirea a fost realizată cu instrumentul IXPE (Imaging X-ray Polarimetry Explorer). (ZME Science)