AstraZeneca a recunoscut, pentru prima dată, că vaccinul său anti Covid poate provoca un efect secundar rar – Cronica dimineții

1. Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei, cât era în ianuarie, la 841,29 miliarde lei. Un alt aspect important este că gradul de îndatorare din februarie se situează la 52,4% din PIB. (Profit.ro)

2. România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, în luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE 24 presupune recuperarea unei baze militare ocupate, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa de după Al Doilea Război Mondial. (News.ro)

3. După Cluj Napoca și Brașov, Constanța și Craiova au depășit Bucureștiul la prețul pe mp.
Capitala se află pe locul cinci într-un clasament al celor mai scumpe orașe când vine vorba de prețurile la apartamente, evaluare făcută comparând prețul per metru pătrat. (Economica)

4. Statele Unite ar trebui să nu mai furnizeze ajutor Ucrainei decât dacă și „Europa începe să egalizeze” situația, a declarat candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, într-un interviu pentru revista Time. (Hotnews)

Știrea Hope.ro: Pe fondul progreselor făcute în lupta cu mai multe afecțiuni, speranța de viață a oamenilor a crescut cu 6,2 ani în perioada 1990 – 2021.

5. Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei. Germania a anunţat că va furniza Kievului încă o baterie Patriot, a treia de acest fel pe care o oferă Ucrainei de când a început războiul cu Rusia. Celelalte state membre ale UE care au în dotare astfel de sisteme sunt Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia. (Digi24)

6. AstraZeneca a recunoscut, pentru prima dată, în documentele din instanță, că vaccinul său anti Covid poate provoca un efect secundar rar. Data in judecata de mai multe persoane, în Marea Britanie, AstraZeneca a contestat acuzațiile, dar a acceptat, într-un document juridic depus la Înalta Curte în februarie, că vaccinul anti Covid „poate, în cazuri foarte rare, să provoace TTS”. TTS – acronimul de la Thrombosis with Thrombocytopenia Syndrome (sindromul trombozei cu trombocitopenie) – face ca oamenii să aibă cheaguri de sânge și un număr scăzut de trombocite în sânge. (Adevarul)

7. Polițiștii din New York au intrat, în această noapte, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmă cu aproape 24 de ore. (News.ro)

8. Elon Musk a închis divizia care coordona Tesla Supercharger, a concediat doi directori seniori și a concediat aproximativ 500 de angajați care lucrau în această divizie, continuând restructurarea pe fondul unei scăderi puternice a pieței de vehicule electrice. (FT)

Din Cronica Sportivă: Bayern Munchen a remizat pe teren propriu, scor 2-2, cu Real Madrid, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Borussia Dortmund și PSG se înfruntă miercuri, de la ora 22:00, în semifinalele Ligii Campionilor.

9. Changpeng Zhao, fondatorul Binance, cea mai mare platformă crypto exchange din lume, a fost condamnat de un tribunal din San Francisco la patru luni de închisoare pentru spălare de bani. Zhao pledase vinovat anul trecut în faţa justiţiei americane şi a primit o pedeapsă mult mai uşoară decât cei trei ani de închisoare ceruţi de procuratură. (WSJ)

10. Victoria Atkins, ministrul britanic al Sănătății, propune modificări în modul în care funcționează serviciul național de sănătate NHS pentru a „pune pacienții pe primul loc”. Ea cere ca serviciile medicale să fie bazate pe sexul biologic al pacienților, nu pe genul ales de ei, cu referire la pacienții transsexuali. Atkins a cerut ca numai femeile biologice să fie tratate în secțiile exclusive pentru femei. (G4Media)

Fotografia dimineții – Count Binface, candidat la primăria Londrei, surprins în timpul unei conferințe de presă. Benjamin Cremel / AFP / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul a împrumutat anul trecut direct de la populație suma de 21,6 miliarde lei, un nou record – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Vot decisiv, în parlamentul britanic, pentru acordul privind Brexitul