Astăzi vor avea loc primele întreceri sportive de la Jocurile Olimpice de la Tokyo – Cronica sportivă

1. Un meci neașteptat de complicat a avut CFR Cluj ieri, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor: formaţia pregătită de Marius Şumudică a câştigat greu, cu scorul de 2-1, în faţa celor de la Lincoln Red Imps (Gibraltar), în deplasare. Ambele goluri ale clujenilor au fost marcate de Debeljuh, în min. 51 și 57, după ce Rosa deschisese scorul în min. 45 pentru formația gazdă. Meciul retur va avea loc la 28 iulie, în Gruia. (Video)

2. Primele întreceri sportive la Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc astăzi, când sunt programate meciuri în turneul feminin de fotbal, precum şi în cel de softball. Primul meci al zilei va fi cel de softball dintre Australia și Japonia, iar printre meciurile de fotbal feminin de astăzi se numără China – Brazilia și Suedia – SUA. Jocurile Olimpice sunt televizate pe posturile Eurosport și TVR. (Spotmedia)

3. Cu toate acestea, organizatorii Jocurilor nu exclud o anulare a competiției în ultimul moment, după cum a anunțat, într-o conferinţă de presă, Toshiro Muto, şeful Comitetului de organizare Tokyo 2020. Ieri, s-au raportat 67 de cazuri pozitive în rândul delegaţiilor sosite de la 1 iulie. (News.ro)

4. Irina Begu s-a calificat în turul 2 al turneului de la Gdynia, Polonia, după ce a învins-o, în prima manşă cu scorul de 6-1, 6-2, pe elveţianca Ysaline Bonaventure, locul 127 WTA, după un meci care a durat o oră şi 13 minute. În optimi, Begu va evolua cu poloneza Katarzyna Kawa, locul 143 WTA. (News.ro)

5. Și Gabriela Ruse a câștigat ieri, calificându-se în turul 2 al turneului de la Palermo, după ce a trecut, cu scorul de 6-3, 6-1, de Mandy Minella din Luxemburg, locul 227 WTA, după un meci care a durat o oră şi 19 minute. Ea va juca mai departe cu jucătoarea elveţiană Jil Teichmann, locul 55 WTA. Jucătoarea română are 10 victorii consecutive în circuitul WTA. (News.ro)

6. Internaţional U15 al României, tânărul Andrei Mihăilă (15 ani) a semnat cu formaţia din Serie A, Genoa. Mihăilă a evoluat până acum la academia Sport Team Bucureşti şi a semnat un contract valabil trei sezoane cu echipa din Serie A. (Telekom Sport)

7. Echipa de junioare U19 de tenis de masă a României s-a calificat în semifinale la Campionatul European. Junioarele I, Elena Zaharia, Camelia Mitrofan, Ioana Sîngeorzan, Adela Struna şi Evelyn Ungvari, au învins Ungaria în sferturile de finală. (News.ro)

8. Echipele românești de handbal și-au aflat ieri adversarele în Europa: la feminin, SCM Rm. Vâlcea și Gloria Buzău au de trecut un singur tur pentru a ajunge în faza grupelor EHF European League; la masculin, Dobrogea Sud Constanța a dat peste maghiarii care i-au eliminat acum două sezoane, Csurgoi KK. Mai sunt angrenate în tururi preliminare Măgura Cisnădie, Minaur Baia Mare și CSM Focșani. (Gsp.ro)

9. Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat cesiunea dreptului de participare în Liga 2 Casa Pariurilor de la CSM Corona Brașov către ACS Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște. Noua echipă din Brașov îl va avea ca antrenor principal pe Ilie Stan, iar primul meci oficial va avea loc în prima etapă a ligii secunde, contra Viitorului Pandurii Târgu Jiu. (Gsp.ro)

10. Perechea Irina Bara/Varvara Lepchenko (România/SUA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Gdynia, după ce a învins, în primul tur, cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (6), perechea poloneză Ania Hertel/Martyna Kubka. (News.ro)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 11.30 – Jocurile Olimpice, fotbal feminin – Eurosport 1

-ora 12.00 – WTA Gdynia, tenis feminin – Digi Sport 2, Digi Sport 4

-ora 17.00 – WTA Palermo, tenis feminin – Digi Sport 2, Digi Sport 4

Ți-ar mai putea plăcea
Simona Halep – Garbine Muguruza, azi în semifinală la Roma – Cronica sportivă
2.983.748 USD va incasa Halep daca o invinge pe Serena la Wimbledon, sambata – ora 16:00 I Cronica Sportiva