Astăzi are loc un eveniment Google unde este așteptată prezentarea seriei Pixel 7 – Cronica de Tehnologie

1. Google a prezentat două generatoare text-to-video. Primul se numește Imagen Video și promite o calitate superioară, după ce a fost antrenat cu 14 milioane de perechi de fișiere video-text și 60 de milioane de perechi image-text. Al doilea, numit Phenaki, se concentrează mai mult pe lungime și coerență decât pe calitate. (TechCrunch)

2. Facebook va oferi două opțiuni prin care utilizatorii pot dobândi mai mult control asupra conținutului care le apare în feed. Prima constă în două butoane, „Show more” și „Show less”, afișate sub postări, prin care utilizatorii pot indica ce vor să vadă mai mult sau mai puțin în feed. A doua, disponibilă în secțiunea Settings, permite utilizatorilor să specifice din ce surse vor să vadă conținut mai mult sau mai puțin – prieteni și familie, pagini sau grupuri de discuții. (Profit.ro)

3. iPhone 14 Plus (de la $900) se diferențiază de modelul de bază al noii serii, dincolo preț, printr-un ecran mai mare și o autonomie mai bună. Nu are, însă, decât 60Hz rată de împrospătare a imaginii, ceea ce se observă, mai ales din cauza ecranului mare, când se compară cu un model Pro. (The Verge)

4. Fostul șef pe securitate de la Uber, Joe Sullivan, a fost găsit vinovat la două capete de acuzare în cazul hack-ului din 2016. Jurații au considerat că acesta se face vinovat de obstrucționarea anchetei FTC și apoi de ascunderea infracțiunii de autorități. (NYTimes)

5. Astăzi are loc un eveniment Google, unde compania este așteptată să prezinte seria Pixel 7. Cele două modele se pare că nu vor veni cu schimbări de design, dar vor trece la o nouă versiune a chipset-ului dezvoltat intern. Sunt șanse mari ca, tot astăzi, Google să-și prezinte și primul smartwatch, care ar putea să se numească Pixel Watch. (Engadget)

6. Noile plăci video Intel din seria Arc par să fie soluții bune de buget pentru gaming la rezoluții mai mici de 4K. Arc A750 ($289) se descurcă bine la rezoluții 1080p, în vreme ce Arc A770 ($329) merge și la 1440p. Driverele care le însoțesc au, însă, multe bug-uri și oferă puține opțiuni de configurare comparativ cu soluțiile de la AMD sau Nvidia. (The Verge)

7. Apple va produce, pentru prima oară, căști AirPods și Beats în India, după ce, în ultimul an, a extins producția de iPhone-uri din această țară. Căștile AirPods sunt al doilea cel mai popular produs Apple, după iPhone, având livrări anuale de peste 70 de milioane de unități. (Nikkei)

8. AlphaTensor AI a doborât un record vechi de mai bine de 50 de ani, după ce a descoperit o cale mai rapidă de rezolvare a unei probleme matematice fundamentale. Algoritmul dezvoltat de DeepMind a doborât recordul pentru rezolvarea unei probleme de multiplicare a matricilor, care stă la baza a numeroase aplicații, inclusiv complexe simulări fizice. (MIT Technology Review)

9. Lansarea Overwatch 2 este afectată de un masiv atac DDoS. Gamerii se confruntă, din această cauză, cu mari cozi de intrare în joc. În plus, Blizzard are o listă consistentă de bug-uri pe care trebuie să le rezolve, inclusiv item-uri și bani virtuali care dispar din inventarul caracterelor. (Engadget)

10. Tesla scoate senzorii ultrasonici de pe Model 3 și Model Y, urmând să facă același lucru anul viitor în cazul Model S și Model X. Sistemul de ghidare al mașinilor Tesla urmează să se bazeze doar pe camere și software, fiind cumva contra curentului, deoarece restul producătorilor adaugă senzori. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Parlamentul European a votat în favoarea unui standard unic pentru încărcarea dispozitivelor mobile – Cronica de Tehnologie
Twitter a avut discuții preliminare pentru achiziția TikTok SUA – Cronica de Tehnologie