Aseară, Sepsi Sf. Gheorghe și FCSB au remizat, scor 2-2 – Cronica sportivă

1. Aseară, în cel de-al treilea meci din etapa a opta din play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, Sepsi Sf. Gheorghe și FCSB au remizat, scor 2-2, și au transformat-o pe CFR Cluj în mare favorită la titlu. Au marcat: Petrila 69′, Dumiter 72′ / Buziuc 81′, Tănase 90+2′ (Video).

În clasament, cu două etape înainte de finalul sezonului, pe primul loc se află CFR Cluj, cu 48 de puncte, urmată de FCSB, cu 45 de puncte, și de Sepsi și Univ. Craiova, cu 37 de puncte fiecare. 

2. Ieri, s-au disputat ultimele două meciuri din etapa a opta din play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, respectiv:

-UTA a câștigat pe teren propriu cu Gaz Metan, scor 1-0, și a scăpat definitiv de emoțiile retrogradării. A înscris Antal, în min. 50 (Video); 

-Dinamo a obţinut cea de-a cincea victorie consecutivă în Liga 1 Casa Pariurilor, impunându-se cu scorul de 2-1, în deplasare, în faţa echipei FC Argeş. Au înscris: Ndiaye ’59 / Mihaiu ’12, Sorescu ‘82 (Video).

Ultimele patru clasate în Liga 1 Casa Pariurilor, cu o etapă înaintea finalului play-out-ului, sunt: 13. Voluntari – 27 puncte; 14. Astra Giurgiu – 24 puncte; 15. Hermannstadt – 23 puncte; 16. Poli Iași – 20 puncte. Calculele pentru retrogradare și pentru Conference League, pe Gsp.ro.

3. Astăzi se dispută cele trei meciuri din etapa a noua (penultima) din play-off-ul de promovare al Ligii 2 Casa Pariurilor, respectiv Dunărea Călărași – Csikszereda (de la ora 16.00), ASU Poli Timișoara – Mioveni (de la ora 18.30) și Rapid – U Craiova 1948 (21.00).

În clasament, U Craiova 1948 are 50 de puncte, fiind urmată de Rapid București, cu 49 de puncte, și de CS Mioveni, cu 44 de puncte.

4. Rafael Nadal a câștigat pentru a 10-a oară în carieră titlul de la Roma, după o victorie în finala cu Novak Djokovic, 7-5, 1-6, 6-4, în două ore și 49 de minute. Cei doi rivali au acum fiecare câte 36 de titluri de Masters. (Treizecizero)

5. Iga Swiatek a învins-o pe Karolina Pliskova cu 6-0, 6-0 în doar 47 de minute, în finala de la Roma, poloneza urmându-i astfel Simonei Halep pe lista câștigătoarelor turneului din capitala Italiei. Este cel mai important titlu reușit de Swiatek în afara celui de la Roland Garros din toamna trecută. (Treizecizero)

6. Egan Bernal a câștigat etapa a 9-a din Turul Italiei după un atac furibund dat pe ultima porțiune a cățărării finale. Giulio Ciccone și Aleksandr Vlasov au completat podiumul. Odată cu succesul de azi, Bernal a preluat și șefia clasamentului general, fiind urmat la 15 secunde de Remco Evenepoel. (Eurosport)

7. Bărcile de 8+1, feminin și masculin ale României, au obținut duminică, în Regata de la Lucerna, calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021. Este a 11-a prezență consecutivă la Jocurile Olimpice pentru barca de 8+1 feminin, cea mai medaliată din istoria canotajului românesc, iar delegația României ajunge astfel la 84 de sportivi calificați. (Gsp.ro)

8. Jucătoarea Cristina Dinu, locul 590 WTA, a câştigat, duminică, turneul ITF din Antalya, atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu. La simplu, Dinu a învins-o în finală pe sportiva braziliană Gabriela Ce, scor 6-3, 6-0, în vreme ce în proba de dublu a făcut pereche chiar cu cea pe care a învins-o la simplu. (News.ro)

9. Naţionala de volei masculin a României a învins duminică, la turneul de la Ploieşti, reprezentativa Slovaciei, scor 3-1, în ultimul meci al preliminariilor CE 2021. România încheie astfel preliminariile pe locul 3 al grupei E, cu 10 puncte, şi un bilanţ de trei victorii şi trei înfrângeri, ratând astfel calificarea la turneul final. (News.ro)

10. Din campionatele importante ale Europei:

-în La Liga, ieri s-a jucat etapa a 37-a, penultima, iar echipele aflate pe primele trei locuri au obținut următoarele rezultate: Athletic Bilbao – Real Madrid 0-1, Atletico Madrid – Osasuna 2-1 și Barcelona – Celta Vigo 1-2. Clasamentul primelor trei clasate din La Liga, cu o etapă înainte de final, arată astfel: 1. Atletico Madrid – 83 de puncte; 2. Real Madrid – 81 de puncte; 3. Barcelona – 76 de puncte. Ultima etapă are loc pe 23 mai; 

-continuă lupta pentru locurile de Liga Campionilor în Premier League. Ieri, Liverpool a câștigat în deplasare la West Brom (deja retrogradată), cu 2-1, golul victoriei fiind marcat de portarul Alisson, în min. 90+5. Astfel, în clasament, Man. City este pe locul întâi (83 de puncte), urmată de Man. United (70 de puncte), Leicester (66 de puncte), Chelsea (64 de puncte) și Liverpool (63 de puncte); 

-ieri s-au jucat meciurile din etapa a 37-a din Ligue 1, printre care Lille – St. Etienne 0-0, PSG – Reims 4-0, Monaco – Rennes 2-1 și Nimes – Lyon 2-5. În clasament, înaintea ultimei etape, Lille este pe primul loc, cu 80 de puncte, urmată de PSG, cu 79 de puncte, Monaco, cu 77 de puncte și Lyon, cu 76 de puncte. Ultima etapă are loc pe 23 mai.

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 12.00 – WTA Parma, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 13.00 – WTA Belgrad, tenis feminin – Digi Sport 4

-ora 13.00 – ATP Geneva, tenis masculin – Look Sport+

-ora 16.00 – Dunărea Călărași – Csikszereda, Liga 2 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 18.30 – ASU Poli Timișoara – Mioveni, Liga 2 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 21.00 – Rapid – U Craiova 1948, Liga 2 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 21.45 – Verona – Bologna, Seria A – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 2

Ți-ar mai putea plăcea
Pilotul echipei Dacia, Sebastien Loeb, s-a impus în etapa a treia a Raliului Marocului – Cronica Sportivă
Ana Bogdan s-a calificat în sferturi la turneul WTA de la Cleveland