Arsenal s-a impus la Brenftord, în primul meci al anului din Premier League – Cronica Sportivă

1. Arsenal a învins în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa Brentford, în etapa a 19-a a campionatului Angliei.

2. Rapid şi Corvinul s-au înţeles pentru împrumutul portarului Bogdan George Ungureanu la formația hunedoreană până în vara acestui an.

3. Norvegianul Magnus Carlsen şi rusul Ian Nepomniachtchi şi-au împărţit titlul pe cale amiabilă, la Campionatele Mondiale de Şah Blitz, o premieră în istorie. News.ro

4. Germanul Alexander Zverev, numărul doi mondial în tenis, s-a retras de la United Cup din cauza unei întinderi musculare la biceps. News.ro

5. Anca Todoni, numărul 118 mondial, venită din calificări, a fost eliminată în turul doi al turneului WTA 500 de la Brisbane. Ea a pierdut cu cehoaica Linda Noskova, locul 26 mondial, 6-1, 6-4.

6. Alba Blaj a anunţat numirea lui Guillermo Naranjo Hernandez (47 ani), selecţionerul naţionalei feminine de volei a României, în funcţia de antrenor principal. News.ro

7. Sepsi OSK a ajuns la un acord cu atacantul Sebastian Mailat, care ultima oară a jucat la grupa sud-coreeană Suwon Bluewings. 

8. Novak Djokovic şi Nick Kyrgios au fost la doar două puncte de a-şi prelungi parcursul la dublu la Brisbane, dar o dublă greşeală în tie-break-ul meciului s-a dovedit a fi punctul de cotitură în faţa perechii Nikola Mektic/Michael Venus.

9. Programul transmisiunilor de joi:

  • 3:00 – Tenis ATP – Brisbane Open – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 6:00 – Tenis – United Cup – Digi Sport 2
  • 8:00 – Tenis ATP – Hong Kong Open – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 19:00 – Baschet EuroCup – Lietkabelis – Cedevita Olimpia – Prima Sport 2 
  • 22:00 – Baschet EuroCup – Gran Canaria – Hapoel Tel Aviv – Prima Sport 2 
Ți-ar mai putea plăcea
Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe dispută sâmbătă Supercupa României – Cronica Sportivă
Cronica Sportiva: Romania – Feroe (21:45 ProTV) / Halep in sferturi la Miami