Armata norvegiană: 310.000 victime cauzate de războiul din Ucraina, din care 30.000 de civili – Cronica dimineții

1. România a reușit să facă progrese semnificative în ceea ce privește recuperarea decalajului față de media în privind PIB-ului pe cap de locuitor. Acest indicator a urcat de la 30,5% din media UE, cat era la nivelul anului 1995, la 74,2% în 2021, reiese din datele Eurostat. România se clasează astfel pe locul 22 la nivel european din punct de vedere al PIB/capita, la distanță foarte mică de statele din regiune. Polonia este la mai puțin de trei puncte procentuale distanță, respectiv la 77,1% din media UE, iar Ungaria la 0,8 puncte procentuale în față, respectiv la 75% din media UE. (Cursdeguvernare)

2. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a vorbit despre nivelul de sărăcie din România şi a afirmat că nivelul pensiei minime este de 1.100 de lei şi că 1.188.000 de români beneficiază de pachete de alimente de la Uniunea Europeană. El a precizat că este avut în vedere un scenariu de majorare a plafonului de venit, într-o primă etapă la 2.000 lei, apoi până la 3.000 de lei. (News.ro)

3. SUA a decis să mențină mii de soldați americani în sud-estul României pentru încă nouă luni, aceasta fiind cea mai apropiată unitate a armatei americane de războiul din Ucraina. Conducerea misiunii va fi preluată de un general cu două stele și din ea vor face parte militari de elită. (NYTimes)

4. Liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat că este posibilă colaborarea cu Ludovic Orban, în perspectiva anului electoral 2024, precum şi cu „alte partide democratice şi cu toţi cei care vor să pună umărul la dărămârea PNL-PSD”. În schimb, el exclude o colaborare cu un partid extremist precum AUR şi cu REPER condus de către Dacian Cioloş. (Hotnews)

Din Cronica de Carte: Editura Litera a lansat o nouă colecție de cărți, creată pentru micii cititori, intitulată „Prima mea bibliotecă“. Comoara din insulă, Pinocchio, Peter Pan, Moby Dick și Oliver Twist sunt câteva dintre cele 60 de cărți pentru copii care fac parte din noua colecție. (Răsfoiala)

5. Banca Centrală Europeană ar urma să majoreze ratele dobânzilor în zona euro cu 0,5% atât în februarie cât și în martie, și va continua procesul în următoarele luni, a afirmat Klaas Knot, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, într-un interviu. (Profit.ro)

6. La aproape un an de când Rusia a atacat Ucraina, războiul din această ţară s-a soldat cu circa 180.000 de morţi şi răniţi în tabăra armatei ruse şi cu peste 100.000 de morţi şi răniţi în cea ucraineană, fiind de asemenea ucişi circa 30.000 de civili, conform unei estimări comunicate duminică de şeful armatei norvegiene. Acesta a avertizat că Rusia are în continuare capacitatea să continue mult timp acest război. (G4Media)

7. Germania nu s-ar opune, dacă Polonia vrea să livreze Ucrainei tancurile Leopard de fabricaţie germană, a declarat duminică ministrul german de externe, Annalena Baerbock, la postul francez de televiziune LCI. Varşovia trebuie să facă o cerere oficială către Berlin în acest sens, a arătat ministrul german de externe, reprezentantă a Partidului Verzilor, care guvernează în coaliţie cu social-democraţii lui Olaf Scholz. În calitate de producător al tancurilor Leopard, Berlinul are drept de veto în ceea ce priveşte transferul acestora. (News.ro)

8. Exporturile britanice nu vor atinge un volum anual de 1000 de miliarde lire mai devreme de 2035, relevă o analiză. În 2012, fostul premier David Cameron estimă că acest nivel va fi atins în 2020, iar în 2021, pentru susținerea Brexitului, Boris Johnson avansa ca termen anul 2030. Exporturile Marii Britanii s-au prăbușit, după Brexit, în luna ianuarie 2021 fiind înregistrată cea mai mare scădere lunară din ultimii 20 de ani. (TheGuardian)

Din Cronica Sportivă: Monica Niculescu şi Gabriela Ruse vor evolua luni în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de grand slam Australian Open. News.ro

9. Brazilia și Argentina ar putea anunța săptămâna aceasta planul unei monede comune, care ar putea deveni a doua cea mai folosită, la nivel global, după dolarul american. Cele două țări vor invita și restul națiunilor din America Latină să adere la noua monedă. Noua monedă, care s-ar putea numi “sur” (sud), va fi folosită în paralel cu realul brazilian și peso-ul argentinian. (FT)

10. În Marea Britanie, vremea rece din ultimele zile a făcut cu unul din cinci angajați să renunțe în a mai lucra de acasă și să meargă la birou pentru a face economie la factura de căldură. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Fostul premier britanic Boris Johnson a vizitat Ucraina în acest weekend:

Ți-ar mai putea plăcea
Rafila: Din aprilie am putea intra în normalitate – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Azi se inaugurează primul metru de autostradă din Moldova