Argentina a devenit pentru a treia oară campioană mondială la fotbal – Cronica Sportivă
1. Reprezentativa Argentinei a câştigat pentru a treia oară Cupa Mondială la fotbal, învingând în finala din Qatar, disputată pe stadionul Lusail, cu scorul de 4-2 la lovituri de departajare (3-3 după prelungiri), Franţa, campioana din 2018.
2. Atacantul francez Kylian Mbappe a marcat trei goluri în finala de duminică seara, dintre Argentina şi Franţa şi a devenit golgheterul Cupei Mondiale din Qatar.
3. Atacantul argentinian Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Qatar, duminică seară, la Doha. News.ro
4. Argentinianul Lionel Messi a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate la turneele finale ale Cupei Mondiale, el având 26 de apariţii.
5. UTA Arad a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
6. Vicecampioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti a învins pe teren propriu, campioana Europei Vipers Kristiansand, scor 27-24 (15-16), în etapa a IX-a din grupa A a Ligii Campionilor.
7. Titular în finala dintre Argentina şi Franţa, Hugo Lloris a devenit portarul cu cele mai multe meciuri jucate la turneele finale ale Cupei Mondiale la fotbal.
8. Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, meciul disputat în cadrul etapei a 21-a împotriva echipei FCU Craiova. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
9. Clubul Universitatea Cluj a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu jucătorul Romario Pires privind încetarea, pe cale amiabilă a contractului.
10. David Popovici a câştigat medalia de argint în proba de 200 de metri metri liber la Campionatul Mondial de Nataţie în bazin scurt, de la Melbourne. El încheie un an 2022 fantastic, cu 14 medalii cucerite la cele cinci mari competiţii la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.
11. FC Argeş a remizat pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa CS Mioveni, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a din Superligă. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
12. Arbitrul Iulian Călin va arbitra meciul FCSB – FC Botoşani, care se va disputa, luni, de la ora 20.00, în etapa a XXI-a din Superliga.
13. Comisia Centrală a Arbitrilor a primit din partea FIFA validarea pentru 11 arbitri, 15 arbitri asistenţi, 10 arbitri VAR, 4 arbitri de futsal şi 3 arbitri de fotbal pe plajă. News.ro
14. Condusă cu 33-0 la pauză, echipa Minnesota Vikings a reuşit să revină şi să învingă formaţia Indiana Colts, scor 39-36, după prelungiri, în cea mai mare revenire din Campionatul de Fotbal American (NFL). News.ro
15. Gareth Southgate va rămâne în funcţia de selecţioner al Angliei şi după Cupa Mondială din Qatar.
16. Programul transmisiunilor de luni:
- 20:00 – SuperLiga – FCSB – FC Botoșani – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
- 22:00 – LaLiga 2 – Leganes – Zaragoza – Digi Sport 2, Prima Sport 2