Aproape 50% dintre români consideră că Rusia este vinovată pentru declanşarea războiului din Ucraina – Cronica dimineții

1. Anul acesta este pe cale să devină cel mai cald an înregistrat vreodată, temperatura medie globală înregistrată până în prezent în acest an fiind cu 0,52 grade Celsius mai mare decât media, a anunţat serviciul Copernicus Climate Change Service al Uniunii Europene. (News.ro)

2. În cadrul reformei fiscale, prevăzute în PNRR și care se va aplica pe la jumătatea anului 2025, se va pune problema impozitării progresive sau revenirii la o adevărată cotă unică, fără excepții, a declarat premierul Ciolacu. Acesta a arătat însă că impozitarea progresivă, al cărui adept este, nu se poate realiza decât după digitalizarea ANAF. (Profit.ro)

3. Aproape 50% dintre români consideră că Rusia este vinovată pentru declanşarea războiului din Ucraina, aproape 40 % cred că Ucraina va câştiga războiul, în timp ce aproape 30% mizează pe Rusia, relevă datele unui sondaj. 64% afirmă că soluţia pentru încheierea conflictului ar fi ca Rusia să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate. (News.ro)

4. Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut de DNA, a fost exclus, miercuri seară, din PSD, printr-o decizie a Biroului Permanent Judeţean al PSD Argeş. Ion Georgescu a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. (News.ro)

5. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, este favorabil ideii ca Ucraina să se alătura Uniunii Europene până în anul 2030, dacă vor fi până atunci îndeplinite anumite condiţii. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: ”U” Banca Transilvania Cluj a produs surpriza pe teren propriu, scor 80-71 (50-26), cu Turk Telekom Ankara, finalista ediţiei trecute a BKT EuroCup.

6. Parlamentul din R. Moldova a votat o lege care interzice participarea la alegeri a membrilor partidului pro-Rusia ŞOR. (Digi24)

7. Uniunea Europeană a ajuns la un acord istoric cu privire la modul în care statele membre vor gestiona o creştere bruscă a numărului de persoane care solicită azil în caz de război, dezastru natural sau urgenţă climatică. Noile norme vor permite statelor din prima linie să accelereze soluţionarea cererilor de azil şi să mute rapid persoanele în alte ţări din Europa, evitând astfel repetarea situaţiei din 2015, când un milion de refugiaţi au venit în UE din Siria şi din alte ţări, iar unele ţări au acceptat mult mai mulţi solicitanţi de azil decât altele. (G4Media)

8. Prețurile petrolului au scăzut miercuri cu peste $5 pe baril din cauza temerilor că creșterile abrupte ale costurilor îndatorării cauzate de ratele mai mari ale dobânzilor ar putea afecta creșterea economică. Este cea mai mare scădere zilnică din ultimul an. (FT)

9. Nivelul spațiilor de birouri libere din China este mai mare decât au fost în perioada restricțiilor severe de zero COVID impuse de autorități în pandemie. Spațiile vacante în birourile clasa A au crescut pe parcursul anului în cele mai importante orașe din China: Beijing, Shanghai, Guangzhou și Shenzhen. (Nikkei)

10. Guvernul german a aprobat reactivarea termocentralelor pe cărbune păstrate în rezervă, ca o soluție preventivă pentru iarna care vine. (Profit.ro)

Fotografia dimineții a câștigat argintul la un concurs de fotografie. Fotograful a surprins frumusețea bisericii Sf. Gallus din orașul german Konstanz. David Valinsky:

Ți-ar mai putea plăcea
Un copil născut astăzi în România își atinge doar 58% din potențialul productiv, cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană – Cronica dimineții
Aproape 1400 de persoane au fost reținute în Rusia, după ce au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva mobilizării militare parțiale – Cronica dimineții