Aproape 30% din numărul total de salariați români lucrau, în 2022, în multinaționale – Cronica serii

1. Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu vor veni în ţară, anul acesta, pentru a petrece sărbătorile de Paşti alături de copiii lor rămaşi acasă, arată datele furnizate de organizaţia Salvaţi Copiii. (News.ro)

2. Aproape 30% din numărul total de salariați români din întreprinderile active și-au desfășurat activitatea, în 2022, în întreprinderi ce fac parte din grupuri multinaționale controlate din străinătate, potrivit datelor INS. (Profit.ro)

3. Mai puţin de un sfert dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o mare ameninţare pentru România, în timp ce 68,6% au o opinie contrară, conform unui sondaj realizat de INSCOP. Acelaşi sondaj mai arată că 21,1% dintre români consideră persoanele venite din Ucraina o ameninţare, iar cei care au o astfel de părere despre cetăţenii proveniţi din state UE reprezintă 10,5%. (News.ro)

4. În trimestrul I 2024 au fost eliberate 7.422 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 7,2% față de trimestrul I 2023, arată datele INS. (Profit.ro)

5. Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru a fi următorul secretar general al NATO, a declarat luni un oficial turc citat de Reuters. Sprijinul Ankarei ar putea creşte presiunea asupra preşedintelui Klaus Iohannis pentru a se retrage din competiţie, deşi Ungaria şi-a exprimat făţiş opoziţia faţă de candidatura lui Rutte, scrie Reuters. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: În primele trei luni ale anului, Alphabet, Microsoft și Meta au investit, împreună, peste $32 de miliarde în centre de date și alte cheltuieli de capital. Investițiile arată marea nevoie de infrastructură din spatele tehnologiilor de inteligență artificială care sunt dezvoltate în prezent. (NY Times)

6. Șeful NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită neanunțată la Kiev, luni, a transmis că este încrezător că lucurile se vor schimba pe frontul ucrainean și a dat asigurări că fluxul de arme și muniții va crește. (Digi24)

7. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, afirmă într-un interviu acordat presei germane că în rândul politicienilor importanți din Ucraina nu există unitate nici acum. Klitschko susține că președintele Zelenski nu l-a primit în audiență de la începutul războiului. (Hotnews)

8. Curtea Penală Internaţională (CPI) se pregăteşte să emită mandate pe numele liderilor israelieni şi ai Hamas în legătură cu Războiul din Fâşia Gaza, au declarat mai multi oficiali, conform The New York Times. Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi alţi oficiali israelieni de rang înalt ar putea fi inculpaţi de CPI. (News.ro)

9. O clădire de birouri de 44 etaje din Saint Louis, Missouri, a fost vândută cu 3,5 milioane. În 2006, clădirea fusese cumpărată cu $205 milioane. (WSJ)

10. Actorul Gérard Depardieu a fost reţinut, luni, la o secţie de poliţie din Paris, pentru a răspunde unor acuzaţii de agresiune sexuală. El urmează să fie interogat după ce două femei l-au acuzat că le-a atins în timpul a două filmări separate. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – In primele 6 luni platile electronice au crescut de trei ori fata de perioada similara a anului trecut
Peste un sfert din populația României nu era conectată la sistemul public de alimentare cu apă anul trecut – Cronica serii