Aproape 1400 de persoane au fost reținute în Rusia, după ce au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva mobilizării militare parțiale – Cronica dimineții

Cronica dimineții vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Liderii de vârf ai PNL i-au cerut șefului organizației București, Ciprian Ciucu, să îi retragă sprijinul politic primarului general, Nicușor Dan, au declarat surse politice. Până la acest moment, organizația PNL București nu a dat nici un răspuns cererii. O astfel de mișcare politică ar bloca toate proiectele primarului, care va pierde majoritatea în Consiliul General, și i-ar reduce șansele pentru un al doilea mandat. (G4Media)

2. Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut Ministerului de Finanțe să termine proiectul de buget pentru 2023 în luna octombrie, astfel încât să treacă luna viitoare în primă lectură la guvern, iar în noiembrie să fie trimis la vot în Parlament. (Digi24)

3. Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre intrarea României în spaţiul Schengen, că dacă nu vor fi probleme, nu va apărea ceva imprevizibil şi dacă anumite state europene cu executive de dreapta vor termina cu reticenţele, avem şanse reale ca în luna decembrie să avem un vot pozitiv pentru ţara noastră şi intrarea să fie anul viitor. El a anunţat o pozibilă vizită în ţara noastră, în şerioada următoare, a oficialilor din Olanda, ţara care a avut reticenţe în privinţa aderării României. (News.ro)

4. ANAF poate să emită în format electronic o serie întreagă de documente, precum invitația, minuta întâlnirii, procesul verbal sau chiar raportul de verificare în ceea ce privește persoanele fizice care sunt controlate. Un ordin în acest sens a fost publicat în Monitorul oficial. (Hotnews)

5. Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat, miercuri, dobânda de referință pentru a treia ședință consecutivă, cu 0,75 puncte procentuale, în linie cu estimările analiștilor. În conferința de presă după publicarea deciziilor de politică monetară, președintele Fed, Jerome Powell, a declarat că banca centrală va continua să majoreze rata dobânzii în lupta cu inflația. (Profit.ro)

Promo: Antreprenorul Răzvan Pascu și dezvoltatorul imobiliar SOBHA organizează o serie de evenimente despre investițiile imobiliare în Dubai. Aceștia vor ajunge la Iași (pe 28 Septembrie), Suceava (pe 29 Septembrie), Bacău (30 Septembrie), Brăila (1 Octombrie), Galați (2 Octombrie), precum și la Chișinău pe 8-9 Octombrie. Evenimentul va fi nu doar unul informativ despre cartierul premium SOBHA Hartland, situat la doar 7 minute de Burj Khalifa, ci și cu vânzare. Vor exista oferte speciale și stoc suplimentar de unități. Rezervarea se va putea face achitând doar 2% din valoarea imobilului, iar toți cei care achiziționează în ziua respectivă vor primi cadou și o excursie luxury în Dubai. Persoanele interesate se pot înscrie completând acest formular sau prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0733338224.

6. Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, a declarat miercuri seară că cele 27 de țări din Uniune iau în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei după „escaladarea” anunţată de Moscova. (News.ro)

7. Economiștii Deutsche Bank nu mai văd posibilă o “recesiune ușoară” în Europa după închiderea gazoductului Nord Stream 1. Analiștii și-au redus drastic previziunile pentru 2023. Banca se așteaptă acum la o scădere economică de 2,2% în Uniunea Europeană în 2023, comparativ cu prognoză anterioară privind un declin de 0,3%. (Profit.ro)

8. La miezul nopții erau în jur de 1.380 de oameni reținuți în Rusia, după ce au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva mobilizării militare parțiale anunțate de președintele Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina, potrivit OVD News, potralul asociației care ține evidența abuzurilor comise de autoritățile din Rusia asupra cetățenilor. Primele manifestări au avut loc în Siberia și în estul îndepărtat, de unde au apărut imagini cu forțele de ordine intervenind violent pentru a-i risipi pe protestatari sau pentru a-i reține. Protestele s-au extins apoi, culminând în Moscova și Sankt Peteresburg. (Libertatea)

Din Cronica Sportivă: Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, în vârstă de 37 de ani, a declarat că ar vrea să mai rămână în activitate câţiva ani, cel puţin până la Euro-2024, informează AFP.

9. Serghei Markov, un fost consilier apropiat al lui Vladimir Putin, a avertizat Marea Britanie cu privire la un risc nuclear, în direct la radioul BBC 4. Markov a invocat că un război nuclear ar rezulta din ”comportamentul nebunesc al preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi al prim-miniştrilor Regatului Unit, Boris Johnson şi Liz Truss”. Serghei Markov a susținut că statele occidentale folosesc soldaţii ucraineni pentru a duce războiul contra Rusiei. ”Aş spune că Vladimir Putin v-a transmis că va fi dispus să folosească arme nucleare împotriva ţărilor occidentale, inclusiv arme nucleare împotriva Marii Britanii. Oraşele voastre vor fi vizate”. (News.ro)

10. Băncile din Liban vor rămâne închise pe termen nedefinit a anunțat asociația băncilor din această țară. Decizia a fost motivată de lipsa securității care ar trebui asigurată de autorități. Săptămâna trecută o femeie a folosit o armă de jucărie pentru a amenința funcționarii unei bănci unde avea economiile. Ea și-a cerut banii din depozite invocând necesitatea de a plăti tratamente medicale pentru familie. Atacuri similare au avut loc la finalul săptămânii. Retragerea banilor din depozite a fost limitată de bănci, în 2019, din cauza situației economice dificile din țară. (BBC)

Fotografia dimineții este de la protestele anti Putin și anti război de la Moscova:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Cea mai mare scadere pentru Nasdaq din August 2011
Înmatriculările de mașini noi au scăzut în Europa cu 57% în luna mai – Cronica dimineții