Apple lucrează la implementarea funcțiilor de inteligență artificială pe Vision Pro – Cronica de Tehnologie

1. Apple lucrează la implementarea funcțiilor de inteligență artificială pe Vision Pro, încercând să găsească modalitățile cele mai potrive pentru a aduce AI-ul în mediul virtual. Compania va extinde și demo-urile din magazine ale căștii, urmând să includă acces la aplicații office și la fotografiile personale ale celor interesați. (Profit.ro)

2. A șaptea generație de Surface Laptop punctează foarte bine la capitolul hardware, cu o performanță bună și autonomie pentru o zi întreagă. În schimb, există slăbiciuni pe partea de software, unde aplicațiile emulate rulează mai greu și consumă mai multă baterie, iar suportul pentru jocuri este limitat. (The Verge, review)

3. Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență, spune că Apple își recunoaște, indirect, comportamentul anticoncurențial, după ce a anunțat că nu va lansa Apple Intelligence în Europa anul acesta. „Mi se pare foarte interesant că (Apple) spune acum că va implementa AI doar acolo unde nu este obligată să permită concurența. Cred că este cea mai uimitoare declarație deschisă că știe 100% că acesta este un alt mod de a dezactiva concurența” a declarat Vestager. (Profit.ro)

4. Apple ar putea să dezvolte în 2026 căști AirPods cu un sistem de camere care să funcționeze într-un mod similar cu Face ID. Acesta ar putea fi folosit pentru a aduce noi funcții de navigare în mediul virtual generat de casca Vision Pro, dar nu este exclus să ofere funcții și în conjunctură cu alte produse ale companiei. (9to5Mac)

5. Hackerii au reușit să acceseze rețeaua internă a TeamViewer pe 26 iunie, anunță compania, care spune că va oferi și alte informații, pe măsură ce va avansa investigația internă. Atacul este pus pe seama grupului Midnight Blizzard, cunoscut pentru legăturile cu guvernul rus. (Bleeping Computer)

6. Microsoft a întrerupt o actualizare de Windows 11, după ce s-a constatat că aceasta poate duce la restartarea continuă a sistemului de operare. Cele mai expuse PC-uri la această problemă sunt, conform Microsoft, cele care folosesc aplicații de virtualizare, precum CloudPC, DevBox sau Azure Virtual Desktop. (Profit.ro)

7. Comisia Europeană a cerut Temu și Shein să ofere, până pe 12 iulie, detalii despre modul în care vor pune în aplicare reglementările legislației DSA. Cererea a fost făcută ca urmare a mai multor plângeri la adresa celor două companii chineze făcute de organizații ale consumatorilor. (Reuters)

8. Industria crypto va avea reguli fiscale mai stricte din 2026, după ce Statele Unite au finalizat prevederile pentru descurajarea evaziunii fiscale. Platformele custodiale vor trebui să furnizeze IRS informații despre tranzacții, însă, serviciile DeFi sunt exceptate de această regulă. (WSJ)

9. Apple lucrează la simplificarea înlocuirii bateriilor de iPhone, pentru a se pune în acord cu o nouă lege europeană în acest sens, care va intra în vigoare anul viitor. Compania va înlocui benzile adezive, care țin bateria în loc, cu o carcasă metalică, ce eliberează bateria în urma unui mic șoc electric. (Profit.ro)

10. Șeful Microsoft pe partea de AI, Mustafa Suleyman, spune că este normal ca orice conținut postat online la liber să poată fi copiat sau refolosit, pentru că ar fi, în esență, freeware. Declarația acestuia încearcă să justifice acțiunile companiilor care dezvoltă tehnologii de AI și își antrenează modelele lingvistice cu orice conținut disponibil gratuit pe internet. (Windows Central)

Ți-ar mai putea plăcea
Din 2000 până acum, Apple a obținut 248 de brevete pe zona auto – Cronica de Tehnologie
Pe 8 martie, Apple ar putea lansa un nou iPhone SE, alături de o nouă versiune a tabletei iPad Air – Cronica de Tehnologie