Apple a comandat Foxconn dezvoltarea de servere pentru AI bazate pe propriile cipuri – Cronica de Tehnologie

1. Telefoanele mai multor oficiali americani de rang înalt din domeniul securității naționale și ale unor politicieni au fost sparte de hackeri susținuți de China. Aceștia au putut accesa istoricul apelurilor, texte necriptate și unele înregistrări audio. (Profit.ro)

2. Apple ar putea deveni prima companie amendată în Uniunea Europeană pe baza noii legislații pentru piețe digitale. Gigantul american ar putea fi penalizat pentru că nu permite dezvoltatorilor să direcționeze utilizatorii către surse externe, unde aplicațiile sunt mai ieftine. (Profit.ro)

3. Franța investighează Netflix pe baza unor suspiciuni de fraudă fiscală. Autoritățile au percheziționat deja birourile companiei americane din Franța și Olanda. (Reuters)

4. Autoritățile britanice au anunțat că vor aproba fuziunea dintre Vodafone și Three, cu o condiție – ca cele două să investească £11 miliarde pentru modernizarea rețelei mobile a țării. Decizia finală va fi făcută publică pe 7 decembrie. (Bloomberg)

5. Amazon a primit autorizație pentru a-și folosi noua dronă, MK30, care este mai mică și poate zbura și în afara câmpului vizual al piloților. Gigantul american anunță și că va extinde livrările cu drone în apropiere de Phoenix, Arizona. (CNBC)

6. Economia digitală din Asia de Sud-Est va înregistra anul acesta cea mai mică rată de creștere din 2017 până în prezent. Aceasta este așteptată să crească în 2024 cu 15%, la $263 de miliarde. (Bloomberg)

7. Apple a comandat Foxconn dezvoltarea de servere pentru AI bazate pe propriile cipuri. Foxconn este unul dintre cei mai importanți producători de servere Nvidia, iar Apple speră să beneficieze de resursele și experiența inginerilor de aici pentru dezvoltarea propriilor servere. (Nikkei)

8. Apple și-a avertizat investitorii că este posibil ca viitoarele sale produse să nu aibă același nivel de profitabilitate precum iPhone. Compania a menționat factori de risc precum tensiunile geopolitice și riscurile de siguranță ale produselor de inteligență artificială. (FT)

9. Un individ suspectat că s-a aflat în spatele atacului cibernetic asupra Snowflake a fost arestat în Canada. În urma acestui atac, au fost afectați până la 165 de milioane de clienți ai unor companii, precum AT&T, care lucrau cu Snowflake. (Bloomberg)

10. Interpol a dezactivat peste 22.000 de adrese IP și 59 de servere folosite, printre altele, pentru ransomware și phishing. În urma unei operațiuni de amploare, care a acoperit 95 de țări, au fost arestate 41 de persoane. (Bleeping Computer)

Ți-ar mai putea plăcea
Microsoft va lansa suita Office 2021 pe 5 octombrie, aceeași zi în care va fi lansat și Windows 11 – Cronica de Tehnologie
Netflix a ajuns la 158 milioane abonați – Cronica de Tehnologie