Anul trecut au fost investite $1800 miliarde în energia curată, un nou record – Cronica de Mediu
1. Anul trecut au fost investite $1800 miliarde în energia curată (un nou record), inclusiv în domenii precum mașinile electrice, hidrogenul și captarea carbonului. China este țara care atrage cele mai multe investiții. Aici au fost investite anul trecut $676 de miliarde, adică 38% din toate investițiile de la nivel global. (Hope.ro)
2. Protecția mediului. Ediția din acest an a Super Bowl a adus 882 de avioane private aparținând VIP-urilor la Las Vegas. Jet-ul este cea mai poluantă formă de a călători: produce de 14 ori mai multe emisii dăunătoare/călător în comparație cu avioanele de linie. (Calgaryherald.com)
3. (România) Parlamentul a adoptat o lege pentru stoparea risipei alimentare. Magazinele și restaurantele vor fi obligate să reducă prețul alimentelor înainte de data expirării, să le doneze sau să le transforme în compost ori mâncare pentru animale. (Biziday.ro)
4. Nivelul de poluare a aerului cu particulele fine emanate de mașini și fabrici, considerat “sigur” de OMS, este de fapt periculos pentru oameni. Chiar și expunerea la o cantitate mică crește riscul de boli cardiovasculare. Cercetătorii americani au descoperit că poluarea aerului cu particule fine de funingine (PM2.5), rezultate din arderea benzinei, motorinei sau uleiului, nu este sigură nici măcar în cantități mici. Odată inhalate, aceste particule pot declanșa diverse probleme de sănătate, care afectează persoane din toate grupele de vârstă. Chiar și expunerea minimă poate afecta sistemul cardiovascular și respirator. (Theguardian.com)
5. Poluarea aerului ar putea fi o cauză semnificativă a demenței – chiar și pentru cei care nu sunt predispuși. Persoanele din zonele cu concentrații ridicate de PM2,5 au prezentat cantități mai mari de plăci amiloide în creier. (Theguardian.com)
6. Studiu: Microplastic descoperit în toate cele 62 de mostre de placente umane testate. Cel mai comun tip este polietilena. Particule de plastic au fost descoperite în toate organele majore ale corpului uman, chiar și în creier. Nu se știe, de asemenea, dacă prezența microplasticului este temporară sau devine o parte permanentă din organisme. (G4Media.ro)
7. Oamenii de știință au determinat că cel mai mare ghațar din Antarctica a început să se topească încă din 1940, dar gheața nu s-a mai putut reface, din cauza încălzirii globale ce a urmat în deceniile următoare. Dispariția sa ar ridica nivelul oceanului planetar cu 1,5 metri. (CNN.com)
8. Fierberea apei de la robinet poate elimina 80 % din microplasticele din ea. Apa de la robinet conține mici particule de plastic iar fierberea ei timp de 5 minute poate elimina majoritatea acestora. (Newscientist.com)
9. Oamenii de știință propun deshidratarea unui strat din atmosfera Pământului pentru a combate încălzirea globală. O nouă strategie de intervenție asupra climei are ca scop reducerea cantității de vapori de apă din stratosferă prin injectarea de nuclee care să formeze gheață. Ideea este că, prin reducerea conținutului de apă, mai multă căldură sub formă de radiații infraroșii s-ar scurge în spațiu. (Gizmodo.com)
10. Emisiile globale de CO2 legate de energie au crescut cu 1,1% în 2023, ajungând la un nivel record, în special din cauza producției hidroelectrice scăzute cauzate de secetă și a creșterii din China, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie. (G4Media.ro)