Ansu Fati este convocat la 16 ani in lotul preliminar al Spaniei pentru meciurie cu Norvegia si Suedia I Cronica Sportiva

1. FIFA a decis ca gruparea galeza Cardiff trebuie să plătească 6 milioane de euro clubului FC Nantes pentru transferul lui Emiliano Sala, decedat la 21 ianuarie. După dispariţia jucătorului, oficialii de la Cardiff au decis să nu onoreze o primă plată de 6 milioane de euro din cele 17 milioane cât era valoarea totală a transferului, deşi acesta fusese validat înainte de accident, iar FC Nantes a depus o reclamaţie la FIFA în acest sens. Emiliano Sala a decedat la 21 ianuarie, după ce avionul de dimensiuni mici cu care se deplasa la Cardiff s-a prăbuşit în Canalul Mânecii. În accident a murit şi pilotul David Ibbotson.

2. Simona Halep a fost eliminată în turul II al turneului de la Beijing, după ce a pierdut contra rusoaicei Ekaterina Alexandrova (24 de ani, 39 WTA), scor 2-6, 3-6. Ea și-a exprimat bucuria printr-un mesaj pe pagina oficială de Facebook pentru calificarea, a 6-a oară consecutiv, la Turneul Campioanelor. Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Simona Halep și Bianca Andreescu sunt cele patru jucătoare calificate până acum si mai sunt libere 4 locuri. Turneul găzduit de Shenzhen se va disputa în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie.

3. Europa League:
CFR va juca joi, de la ora 22:00, pe terenul celor de la Celtic Glasgow, in al doilea meci al grupelor.
Arbitrul Radu Petrescu a fost delegat la meciul Vitoria Guimaraes – Eintracht Frankfurt, din Liga Europa
Programul complet aici: https://www.uefa.com/uefaeuropaleague/fixtures-results/#/md/33964

4. UCL:
István Kovács va conduce la centru meciul dintre KRC Genk, echipă la care joacă Ianis Hagi, şi Napoli, programat, miercuri, de la ora 19.55, în etapa a doua a grupei E a Ligii Campionilor. Kovács va fi ajutat de Vasile Florin Marinescu şi Ovidiu Artene, iar rezervă va fi Marius Avram. In Romania, Kovacs este in plin scandal, fiind acuzat de aroganta si limbaj neadecvat.
Programul complet aici: https://www.uefa.com/uefachampionsleague/

5. Universitatea Cluj – FCSB şi Foresta Suceava – FC Dinamo, în optimile Cupei României.
Programul complet: https://www.news.ro/sport/universitatea-cluj-fcsb-si-foresta-suceava-fc-dinamo-in-optimile-cupei-romaniei-1922401330002019091219128077

6. Atacantul FC Barcelona Ansu Fati, în vârsta de 16 ani, se află pe lista preliminară a jucătorilor naţionalei de seniori a Spaniei convocaţi de selecţionerul Robert Moreno pentru meciurile cu Norvegia şi Suedia, din preliminariile Euro-2020, conform presei spaniole.

7. Antrenori Casa Liga 1:
FC Hermannstadt a anunţat, luni, rezilierea în condiţii amiabile a contractului cu antrenorul Constantin Enache. In carti pentru a prelua echipa sunt Eugen NEagoe si Erik Lincar, proaspat demis de Turris Tr. Magurele.

Astra decide azi soarta antrenorului Dan ALexa, a anuntat ieri presedintele Dani Coman.

8. Ai nostri prin Europa:
Gazişehir Gaziantep, formaţia lui Marius Şumudică, a remiza cu Goztepe, 1-1, si a ratat sansa de a trece pe locul 2 în campionatul Turciei

Alexandru Băluţă a marcat un gol în meciul pe care Slovan Liberec l-a câştigat, luni, pe teren propriu, scor 4-2, în faţa Ceske Budejovice

Alexandru Chipciu (30 de ani) a reușit să marcheze pentru Anderlecht într-o partidă amicală împotriva celor de la KSV Roeselare, scor 5-1 pentru echipa la care Vincent Kompany (33 de ani) este jucător-antrenor.

9. Etapa 11 Casa Liga 1. CFR conduce in clasament cu 24 puncte, urmata de U Craiova 22p si Viitorul 21. etapa viitoare, sambata de la 20:30, se joaca FCSB – Dinamo (locul 9 vs locul 10).

Rezumate video: https://www.youtube.com/playlist?list=PLuxhRhRVzu3OCZP1WCoP9hlgx-Xe6si2L

Politehnica Iași – OSK Sepsi 1-1
Universitatea Craiova – FC Viitorul 3-1
Dinamo – FC Voluntari 2-1
FC Hermanstadt – FC Botoșani 0-1
Chindia – Astra 1-0
Academica Clinceni – FCSB 0-3
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 3-0

10. In Liga a 2-a:
Csikszereda – U Cluj 1-1
CSM Reşiţa – Farul 2-1
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timişoara 1-4
Gloria Buzău – Concordia 2-1
UTA Arad – Daco-Getica Bucureşti 6-0
Dunărea Călăraşi – Pandurii Târgu Jiu 4-0
FC Argeş – Turris 3-2
Ripensia Timişoara – Sportul Snagov 3-1
Metaloglobus – Rapid 0-0

Marţi, 1 Octombrie
Petrolul Ploieşti – CS Mioveni 17:45

Ți-ar mai putea plăcea
Emma Răducanu a fost declarată cea mai bună sportivă a anului în Marea Britanie – Cronica Sportivă
Bianca Ghelber s-a calificat la Jocurile Olimpice, în proba de aruncare a ciocanului – Cronica Sportivă