Angela Merkel anunță măsuri fără precedent în Germania pentru a combate COVID-19 – Cronica Externă
Europa
1. Angela Merkel anunță măsuri fără precedent în Germania pentru a combate COVID-19. Barurile, teatrele, muzeele, cinema-urile, parcurile de amuzament și toate magazinele neesențiale vor fi închise, precum și toate călătoriile interne sau externe, cu excepția celor în interes de muncă. Cele 16 state federale germane vor decide individual când vor intra în vigoare aceste măsuri. Purtătorul de cuvânt al cancelarului a declarat că se dorește o abordare coerentă și coordonată pentru implementarea măsurilor și cancelarul Merkel s-a consultat cu statele federale înaintea deciziei. (Politico)
2. Bordelurile legale din Europa au înregistrat pierderi de până la 50% săptămâna trecută, din cauza fricii de contaminare cu COVID-19, a declarat un proprietar din Berlin. Situații similare au fost raportate în Olanda și Grecia, prostituția legală nefiind o afacere care să poată beneficia de fondurile guvernamentale pentru companiile care riscă falimentul. (AP)
SUA
3. Administrația Trump va cere aprobarea Congresului pentru un pachet de urgență de aproximativ 850 miliarde dolari pentru a susține economia, afectată de impactul COVID-19. (TheHill)
Rusia
4. Rusia a acuzat SUA că sabotează eforturile Iranului de a combate COVID-19 prin menținerea sancțiunilor asupra Iranului. Ministrul de externe rus a declarat că o criză generată de o pandemie globală nu este momentul potrivit pentru meciuri geopolitice. (Tass)
Orientul Mijlociu
5. Iran a eliberat temporar 85.000, inclusiv prizonieri politici, ca urmare a impactului epidemiei coronavirus. Anunțul vine după ce raportorul special ONU pentru drepturile omului în Iran a cerut Teheranului să elibereze toți deținuții politici din închisorile supraaglomerate, focare ale răspândirii bolilor, pentru a ajuta la stoparea răspândirii virusului COVID-19. (Link)
6. Situația din Siria, după 10 ani de conflict, continuă să fie o criză umanitară de proporții, care se poate agrava în contextul răspândirii COVID-19 în regiune și a distrugerii prin atacuri coordinate de către forțele guvernamentale siriene și Rusia a facilităților medicale și a resurselor de apă, a declarat președintele Rețelei Siriene pentru Drepturile Omului. (FoxNews)
Asia
7. Forțele aeriene ale Taiwan-ului au reușit să îndepărteze avioanele Chinei, în ultima confruntare tensionată dintre cele două țări. China a avertizat că nu va permite acțiuni explicite în vederea obținerea independenței formale de către Taiwan. (Reuters)
Global
8. Piețele globale au fost volatile astăzi, după vânzări brutale care au generat cea mai gravă cădere a bursei americane din ultimii 30 de ani. În Europa piețele au pierdut câștigurile anterioare, în timp ce în Asia au raportat profituri solide. Investitorii speră că decidenții guvernamentali vor aloca fonduri publice pentru a sprijini afacerile cu suficiente lichidități pentru a supraviețui în lunile care vin, în contextul stopării unor activități economice cauzate de coronavirus. (AP)
9. Mai multe companii au început cursa pentru dezvoltarea rapidă a unui vaccin și anticorp împotriva COVID-19. În ultimele 48 de ore, trei companii biotech, BioNTech, CureVac și Moderna, au anunțat că lucrează déjà la găsirea moleculelor mRNA care ajută corpul uman să producă propriul său răspuns imun la virus. Un vaccin care să ajute crearea imunității la COVID-19 poate fi dezvoltat mult mai repede decât vaccinurile tradiționale. (CNBC)
10. Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunţat amânarea celui de-al doilea grand slam al anului. Competiţia era programată între 24 mai şi 7 iunie, iar noul interval propus de organizatori este 20 septembrie. (News.ro)