Ana Bogdan a câștigat primul turneu WTA din carieră – Cronica Sportivă

1. Ana Bogdan a câștigat turneul BCR Iași Open. Ea s-a impus în finală, în faţa jucătoarei maghiare Panna Udvardy, scor 6-2, 3-6, 6-1. Este primul trofeu WTA din cariera româncei.

2. Cătălin Chirilă a câştigat medalia de aur la canoe simplu pe distanţa de 1000 m, la Campionatele Mondiale de Canoe Sprint de la Halifax, Canada.

3. Universitatea Craiova s-a impus în derby-ul Olteniei din Superliga, scor 2-1, contra celor de la FCU Craiova. Toate golurile au fost înscrise din penalty, iar partida a fost oprită timp de zece minute, din cauza obiectelor aruncate din tribună de suporteri. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

4. Manchester City a câştigat în deplasare cu West Ham United, scor 2-0, într-un meci contând pentru prima etapă din Premier League. Ambele goluri ale ”cetăţenilor” au fost marcate de Erling Haaland. În schimb, Manchester United a început cu eșec, scor 1-2 cu Brighton, chiar dacă tehnicianul Erik ten Hag l-a aruncat în luptă şi pe Cristiano Ronaldo. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

5. CFR Cluj a învins Chindia Târgovişte, 2-0 şi a revenit pe primul loc în SuperLiga. Campioana a terminat meciul de la Ploieşti cu Yeboah, Debeljuh şi Dan Petrescu eliminaţi.  Ardelenii au deschis scorul în minutul 27, la un corner executat de Petrila, recentrare cu capul Hoban şi Muhar a înscris. În minutul 45, Yeboah a mărit avantajul oaspeţilor dintr-o foarfecă. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

6. Perechea Andreea Roşca / Darya Astakhova a câştigat titlul la dublu în turneul WTA BCR Iaşi Open, după o victorie în trei seturi, cu perechea maghiară Reka Luca Jani şi Panna Udvardy, scor 7-5, 5-7, 10-5.

7. Atletico Madrid a câştigat cu 4-0, meciul amical disputat la Torino cu formaţia italiană Juventus. Alvaro Morata a înscris trei goluri. Cealaltă reușită a fost semnată de Matheus Cunha.

8. Al Jazira a anunţat duminică transferul jucătorului român Florin Tănase, care a şi fost prezentat pe conturile de social media ale clubului din Emiratele Arabe Unite. News.ro

9. Naţionala de volei masculin a fost învinsă duminică, în deplasare, de reprezentativa Elveţiei, scor 3-2, în al doilea meci din grupa G preliminară. News.ro

10. Sepsi Sfântu Gheorghe și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 0-0, în etapa a patra din Superliga. Este al treilea meci pe care covăsnenii îl încheie la egalitate în actuala ediţie de campionat. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

11. Mijlocaşul român Rareş Ilie a debutat duminică oficial pentru OGC Nice, în prima etapă din noul sezon al Ligue 1. Nice a obţinut un egal, scor 1-1, la Toulouse. News.ro

12. Mijlocaşul spaniol Isco a ajuns duminică la un acord cu clubul FC Sevilla şi în scurt timp va efectua vizita medicală.

13. Ott Tanak (Hyundai) a câştigat duminică Raliul Finlandei, Secto Rally, a opta etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Pilotul din Estonia s-a impus în faţa finlandezului Kalle Rovampera (Toyota) şi a câştigat pentru a treia oară competiţia.

14. Campioana en-titre la baschet masculin, ”U” Banca Transilvania Cluj, a anunţat, duminică, prelungirea contractului cu jucătorul cubanez Karel Guzman. News.ro

15. Arkadi Dvorkovitch, fost viceprim-ministru al Rusiei, a fost reales preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Şah.

16. Vicecampioana la handbal feminin CSM Bucureşti va disputa trei meciuri amicale, cu adversare din Liga Campionilor, între 9-14 august. ”Tigroaicele” vor juca în deplasare cu FTC Budapesta, iar pe 12 şi 14 august sunt programate alte două confruntări cu Krim Ljubljana.

17. Arbitrii Viorel Flueran şi Sebastian Colţescu vor conduce la centru meciurile de luni, din etapa a patra, din Superliga. News.ro

18. Tenismanul rus Daniil Medvedev a câştigat turneul de la Los Cabos, obţinând primul titlu din acest sezon. El a trecut de britanicul Cameron Norrie, scor 7-5, 6-0.

19. Programul transmisiunilor zilei de luni:

  • 18:00 – SuperLiga – Hermannstadt – Voluntari – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 18:00 – Tenis – WTA Toronto – Digi Sport 2
  • 18:45 – Cupa Italiei –  Genoa – Benevento – Prima Sport 3
  • 21:00 – SuperLiga – Voluntari – Farul – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 22:00 – Cupa Italiei  – Cremonese – Ternana – Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Danemarca – Norvegia este finala Campionatului European de handbal feminin – Cronica Sportivă
Festival de goluri aseară în Europa League – Cronica sportivă