Ambasada SUA la București: Războiul din Ucraina trebuie să se încheie printr-o soluție negociată și ambele părți să facă concesii – Cronica dimineții

1. România a importat vineri gaze din Ungaria, nu numai din Bulgaria, pentru a putea acoperi consumul intern și exporturile către Republica Moldova, infirmând declarațiile ministrului român Sebastian Burduja, care declara în aceeași zi că România importă numai din Bulgaria și nu gaz rusesc. Gazul importat din Ungaria este cel mai probabil de proveniență rusească, Ungaria fiind dependentă în proporție de 80% de importul de gaz rusesc. (Profit.ro)

2. Președintele UDMR Kelemen Hunor susţine că ar fi fost ideal pentru coaliţia de guvernare şi pentru candidatul comun la prezidenţiale, Crin Antonescu, dacă preşedintele Klaus Iohannis ar fi demisionat din funcţie, iar în locul său ar fi, într-o poziție interimară, preşedintele Senatului Ilie Bolojan. ”Fără nicio supărare, asta ar fi variantă bună, corectă în acest moment. Ne-ar ajuta pe toţi”, a spus Kelemen Hunor, la Prima TV. Liderul UDMR este de părere că va fi o stare permanentă de tensiune în societate până la alegerile prezidenţiale din luna mai. (News.ro)

3. Românii au înmatriculat anul trecut mai puține firme la registrul Comerțului, comparativ cu 2023. Astfel, numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în acest interval, cu 14,63%, până la 124.898 de înmatriculări, daproape trei sferturi dintre acestea fiind societăți cu răspundere limitată (SRL). (Profit.ro)

4. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida la Preşedinţie, a comentat sâmbătă faptul că liderul USR Elena Lasconi l-a comparat cu Călin Georgescu, el afirmând că acum două luni România a fost foarte aproape de dezastru. ”Cred că noi, clasa politică, trebuie să ne păstrăm la înălţimea acestei situaţii extraordinare prin care România trece.” (News.ro)

5. Ambasada Statelor Unite la București a transmis sâmbătă un mesaj în care susține că războiul din Ucraina trebuie să se încheie printr-o soluție negociată, în care „ambele părți vor trebui să facă concesii”. Este pentru prima oară, de la începerea invaziei ilegale a Rusiei, când ambasada SUA de la București vorbește despre ”concesii”. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: România a învins în deplasare, scor 31-14, selecționata din Belgia, în cadrul Rugby Europe Championship, şi este aproape de calificarea directă la turneul final al Cupei Mondiale din 2027, care se va disputa în Australia.

6. Prin vocea lui Pete Hegseth, secretarul american al apărării, SUA solicită viitorului summit în format Ramstein de la Bruxelles să pună capăt războiului din Ucraina „cât mai repede posibil”, relatează site-ul ucrainean în limba engleză The Kyiv Independent. (Libertatea)

7. Numeroşi lideri europeni de extremă dreapta, în frunte cu Viktor Orban şi Marine Le Pen, au participat sâmbătă la o reuniune la Madrid pentru a pleda pentru o „întoarcere cu 180 de grade” a Uniunii Europene, care să rezoneze cu valul trumpist de la Washington. (Digi24)

8. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea San Francisco (UCSF) au iniţiat o abordare revoluţionară a luptei împotriva cancerului prin utilizarea celulelor adipoase modificate. Studiul a presupus transformarea celulelor albe de grăsime, care stochează energie, în grăsime „bej”, care arde calorii generând căldură. Odată implantate, acestea au „înfometat” tumorile, lăsându-le fără resurse şi învingând astfel cinci tipuri diferite de cancer în experimentele de laborator. (News.ro)

9. DeepMind, divizia de inteligență artificială deținută de Google, pretinde că a dezvoltat un AI care performează mai bine decât liceenii care au luat medalia de aur la olimpiada internațională. Conform companiei, modelul AlphaGeometry2, o versiune îmbunătățită a lui AlphaGeometry, care a fost lansat în ianuarie, a obținut la testele sintetice rezultate mai bune decât media medaliaților la olimpiada de matematică. AlphaGeometry2 a rezolvat 84% dintre problemele date în ultimii 25 de ani la Olimpiada Internațională de Matematică pentru elevii de liceu, obținând un scor de 40,9. (Profit.ro)

10. ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost sancționat joi de Biserica Ortodoxă pentru că l-a numit pe Călin Georgescu ”trimisul lui Dumnezeu”. El a primit o dojană sinodală scrisă, a doua în decurs de un an, și riscă să ajungă la suspendarea din funcție dacă ve recidiva. (G4Media)

Fotografia dimineții – Fotograful estonian Serghei Stepanov a surprins momentul deconectării finale a rețelei electrice a țării sale de la cea a Rusiei:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Doi bărbați încearcă ceea ce nimeni nu a reușit până acum, traversarea Antarcticii singuri, fără ajutor
Guvernul continuă să se împrumute la dobânzi de peste 9% – Cronica dimineții