Alte două ostatice au fost eliberate de Hamas – Cronica dimineții
1. Un audit al Curții de Conturi a României, realizat la Ministerul Sănătății pentru perioada pandemiei, arată că instituția s-a ocupat cu întârziere de cumpărarea unor tratamente pentru bolnavii de Covid și a întârziat crearea centrelor de evaluare. (EuropaLibera)
2. Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat în trimestrul doi din 2023 la 3,3% din PIB în zona euro și la 3,2% din PIB în Uniunea Europeană. Ungaria și România sunt țările cu cel mai ridicat nivel, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). (Profit.ro)
3. Ministerul Afacerilor Externe un contract de 3,19 milioane de lei, fără TVA, pentru livrarea unui sistem IT bazat pe Inteligență Artificială (IA), care va monitoriza în timp real conținutul online de pe platformele de social media, site-uri de știri, blog-uri, dar și conturile celor mai influenți influenceri – jurnaliști, celebrități și demnitari. Scopul inițiativei este detectarea, analizarea și combaterea dezinformării și a propagandei. (Profit.ro)
4. Două ostatice israeliene, în vârstă de 79 și 85 de ani, eliberate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, au sosit luni seara în punctul de trecerea frontierei de la Rafah, din Fâşia Gaza în Egipt. Comitetul Internațional a Crucii Roşii a confirmat că a facilitat eliberarea celor două ostatice. (News.ro)
Știrea Hope.ro: O româncă a câștigat unul dintre cele mai importante circuite de alergare montană. „Mădălina Florea a luat pe toată lumea prin surprindere”.
5. Statele Unite au avertizat luni că orice încetare a focului în Gaza declarată de Israel ar avantaja mișcarea islamistă palestiniană Hamas. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, sugerase că liderii celor 27 ar putea susține un apel la o „pauză umanitară” pentru a facilita sosirea ajutoarelor în Fâșia Gaza, care se află sub asediul armatei israeliene. (Hotnews)
6. Încrederea cetăţenilor israelieni în guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu se situează la cel mai scăzut nivel dintre toate guvernele din ultimii 20 de ani, potrivit unui sondaj publicat luni. (Digi24)
7. Washington Post scrie că serviciile secrete ucrainene, antrenate de ani de zile de către CIA, folosesc asasinate ţintite împotriva inamicului rus, fiecare operaţiune fiind aprobată de președintele Zelenski. (News.ro)
8. Fostul președinte american Barack Obama a avertizat că o posibilă operațiune terestră israeliană în Fâșia Gaza, ca răspuns la atacul Hamas, s-ar putea „întoarce împotriva Israelului” dacă civilii palestinieni nu sunt protejați. „Este posibil ca oamenii de bunăvoință să susțină drepturile palestinienilor și să se opună anumitor politici guvernamentale israeliene în Cisiordania și Gaza, fără a fi antisemit”, a mai spus Obama. (Axios)
Din Cronica Sportivă: Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei ”Steaua Bucureşti” din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA în procesul cu FCSB, fiind astfel menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în acest caz. News.ro
9. SUA pregătesc planuri pentru evacuări în masă ale celor peste 600.000 de americani care trăiesc în Israel și Liban, dacă războiul din Gaza va escalada. Oficialii au subliniat ar fi iresponsabil să nu se facă astfel de planuri dar și că o operațiune de o asemenea amploare este ultimul scenariu posibil să se întâmple. (WashingtonPost)
10. Un elev de la Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești (judeţul Prahova) va primi bursă de merit cu media 1,97, deoarece se poate lua bursă de merit cu orice medie, chiar şi sub 5, dacă elevul este în primii 30% din clasă, potrivit metodologiei aprobate din acest an. Elevul cu 1.97 primește bursa de merit pe baza rezultatului obținut la Evaluarea Națională. (Spotmedia)
Fotografia dimineții este din Tel Aviv unde fotografiile a peste 1000 de israelieni uciși, dispăruți sau răpiți, după atacul Hamas, au fost expuse în auditoriul Smolarz. Leon Neal/Getty Images: