Agențiile de turism îi avertizează pe turiștii români că riscă să își piardă banii în cazul în care solicită anularea vacanțelor în țările care au intrat pe lista roșie – Cronica de Turism
1. Începând de duminică, Turcia, Statele Unite ale Americii, Muntenegru, Israel, Maroc, Puerto Rico, Costa Rica și Sint Maarten au intrat pe lista roșie a României. Astfel, călătorii români care se întorc din acest state intră în carantină dacă nu sunt vaccinați, chiar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test de Covid-19. Cu aceeași ocazie, Olanda și Malta au ieșit din zona roșie și au intrat în zona galbenă, în timp ce Luxemburg a intrat în zona verde. (News.ro)
2. Agențiile de turism îi avertizează pe turiștii români că riscă să își piardă banii în cazul în care solicită anularea vacanțelor în țările care au intrat pe lista roșie, precum Grecia sau Turcia. Numeroși turiști români care nu s-au vaccinat apelează la această opțiune din cauza faptului că, la revenirea în țară, ar fi obligați să stea în carantină dacă au călătorit într-o țară din lista roșie. Agențiile de turism susțin că sunt răspunzătoare doar pentru buna organizare și derulare a pachetului turistic și că nu sunt responsabile pentru modificările de legislație pentru revenirea în țară. (Profit)
3. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că, începând din 13 august, certificatul digital Covid este singurul document recunoscut ca document care atestă vaccinarea, trecerea prin boală și rezultatul negativ al unui test la trecerea frontierei de stat. Cu alte cuvinte, adeverințele de vaccinare emise la finalul vaccinării nu mai sunt recunoscute în afara României, ci doar pe plan local. (BoardingPass)
4. Operatorul low-cost Ryanair a anunțat încă 5 rute pe care le va opera din România începând din 1 noiembrie 2021. Compania va efectua 4 zboruri săptămânale între București și Birmingham (Marea Britanie) în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică, dar și două zboruri săptămânale în zilele de luni și vineri între București și Salonic (Grecia) și, respectiv, între București și Venezia Treviso (Italia). De la aceeași dată vor deveni operaționale și zborurile Sibiu – Dublin (Irlanda) și Suceava – Bruxelles (Belgia). (BoardingPass)
5. Operatorul low-cost Wizz Air va extinde numărul de zboruri pe două dintre rutele operate pe Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare din Suceava. Astfel, de la 1 octombrie, Wizz Air va opera zboruri zilnice pe ruta Suceava – Milano Bergamo (Italia), în timp ce pe ruta Suceava – Roma Ciampino (Italia) vor exista zboruri în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică începând din 31 octombrie. (Airlines Travel)
6. Compania aeriană Ryanair a decis să închidă baza de la aeroportul Londra Southend începând din 1 noiembrie. Ca urmare a acestei decizii, zborurile pe ruta București – Londra Southend vor fi eliminate din oferta Ryanair. Compania va continua însă să ofere zboruri de la București la Londra pe aeroportul de la Stansted. (Airlines Travel)
7. Slovenia a anunțat că, începând din 16 august, toți călătorii care intră în țară pe calea aerului sau pe cale navală sunt obligați să completeze formularul Passenger Locator Form, cu scopul de a simplifica anchetele epidemiologice în cazul descoperirii unor cazuri de coronavirus. Măsura nu se aplică însă pentru persoanele care sosesc în Slovenia cu trenul, autocarul sau mașina personală. (Schengen Visa Info)
8. Grecia a decis că, cel puțin până în 23 august, toți călătorii care se întorc din insulele grecești în zona continentală a statului să prezinte dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test. În caz contrar, călătorii nu vor primi acceptul de a intra în zona continentală a Greciei, indiferent că este vorba despre greci sau turiști străini. Decizia ar putea afecta turiștii români care își petrec concediile în insulele grecești și ajung acolo cu o escală în Grecia continentală. (Greek Travel Pages)
9. Uniunea Europeană intenționează să formeze o așa-numită zonă unică pentru liniile ferate europene (Single European Railway Area – SERA) care să simplifice traficul de persoane și de marfă pe calea ferată între statele membre. În prezent, călătorii pot fi bulversați de numeroasele diferențe existente între modul de derulare a operațiunilor operatorilor feroviari din statele Uniunii. (Schengen Visa Info)
10. Royal Caribbean a lansat o nouă croazieră în Europa prin intermediul navei Harmony of the Seas, care a părăsit portul Barcelona în 15 august. Aceasta este a treia navă de croazieră a celor de la Royal Caribbean care operează în Europa în acest sezon estival, după Jewel of the Seas (care a plecat din Cipru) și Anthem of the Seas (care efectuează o croazieră în jurul Marii Britanii). (Travel Weekly)