Agenţia Europeană a Medicamentelor ar putea aproba trei vaccinuri COVID-19 la începutul anului viitor – Cronica dimineții

1. Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) ar putea aproba trei vaccinuri COVID-19 la începutul anului viitor, a declarat, vineri, directorul său executiv Guido Rasi. „Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021, ar putea exista trei vaccinuri aprobate de EMA. Dar totul trebuie să meargă bine”, a declarat Rasi. Potrivit acestuia, ar fi foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să existe vreun vaccin pregătit pentru utilizare anul acesta. El a adăugat că primele doze pentru persoanele cu risc mai mare ar putea fi disponibile până în primăvară. (News.ro)

2. Peste un sfert din populație era supusă anul trecut riscului de sărăcie și excluziune socială în șapte state membre ale Uniunii Europene: Bulgaria (32,5%), România (31,2%), Grecia (30%), Italia și Letonia (ambele cu 27,3%, pentru Italia datele sunt din 2018), Lituania (26,3%) și Spania (25,3%). (Profit.ro)

3. Peste 400.000 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate la nivel mondial pentru ziua de joi, stabilind un nou record. (Hotnews)

4. Liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu a declarat cu privire la legea prin care Parlamentul decide data alegerilor generale, pe care ar trebui să o promulge Klaus Iohannis, după ce CCR a respins sesizare sa şi a Guvernului pe actul normativ, că şeful statului poate trimite legea în Legislativ, pentru reexaminare şi apoi să o atace din nou la Curte. „Tactic această lege poată să nu intre în vigoare până la data alegerilor din 6 decembrie, chestiune care, o spun fără ipocrizie, este un obiectiv pentru PNL”, a declarat Fenechiu. În replică, senatorul PSD Robert Cazanciuc a spus că alegerile vor fi amânate, deoarece situaţia pandemică nu permite organizarea scrutinului în siguranţă, în contextul în care România are de trei zile încoace peste 4.000 de infectări noi pe zi. (News.ro)

Una din Cronica de Divertisment: Documentarul “Acasă”, despre povestea familiei care a locuit timp de 18 ani în Delta Văcărești, este disponibil pe platforma HBO Go din 15 octombrie. Realizat pe parcursul a patru ani, documentarul urmărește aventura familiei Enache de la viața în armonie cu natura până la traiul plin de provocări din “jungla urbană” a Bucureștiului. (News.ro, Trailer)

5. Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră creşterea numărului de cazuri ”o problemă foarte gravă” şi crede că este nevoie de colaborare între autorităţile locale, populaţie şi distemul sanitar. Întrebat ce se va întâmpla dacă Bucureştiul trece de rata de 3 cazuri la mia de locuitori, Nicuşor Dan a precizat că se va analiza distribuţia acestor cazuri, iar ”ipoteza carantinării Bucureştiului este exclusă în acest moment”. (News.ro)

6. Deficitul bugetar al SUA s-a triplat, la finalul anului fiscal, ajungând la $3100 miliarde. Suma reprezintă 16% din PIB, cel mai mare procent înregistrat din 1945, de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Comparativ, în 2009, în timpul crizei economice, procentul a fost de 10%. (Bloomberg)

7. Fostul ministru mexican al Apărării, între 2012 și 2018, a fost arestat în SUA fiind acuzat că a protejat un cartel mexican ce a introdus tone de cocaină, heroină și marijuana în Statele Unite. Medaliat de Pentagon acum doi ani, Salvador Cienfuegos este acuzat de trafic de droguri și spălare de bani. Procurorii americani i-au interceptat comunicațiile lui Cienfuegos realizate prin Blackberry Messenger. (Reuters)

Promo: 7 dintre cele mai noi premiere ale sezonului te aşteaptă ACUM la cinema. Avem nevoie mai mult decât oricând să râdem, să ne simțim bine, iar sala de cinema este locul unde emoțiile nu sunt cenzurate. „În curând pe marile ecrane” redevine „ACUM la un cinematograf în apropierea ta”. Din 15 octombrie vă așteptăm în sălile Cinema City pentru a regăsi experiența de neuitat a unui film văzut în premieră pe marele ecran. (Link)

8. Un studiu realizat în California arată că nivelul poluării cu micro particule de plastic, provenite în special de la îmbrăcămintea ce conține materiale sintetice, este foarte mare: 4000 de tone metrice sau 13,3 caralioane de astfel de particule. (TheGuardian)

9. Relațiile sexuale între cuplurile britanice care locuiesc separat nu sunt permise pentru zonele aflate în nivelul 2 de alertă, conform guvernului britanic. Cuplurile se pot însă întâlni în spațiile deschise respectând regulile de distanțare. Londra a intrat în această noapte în nivelul 2 de alertă, care interzice, printre altele, vizitele între prieteni. (Link)

10. Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că ”este foarte clar” că se va ajunge la indicele de infectare cu COVID-19 de 3 la mia de locuitori în Capitală, iar în acest caz, restaurantele, cinematografele şi teatrele se vor închide şi ”este posibil” ca elevii să urmeze cursuri online. Arafat a adăugat că lupta cu Covid a fost pierdută. (News.ro)

Fotografia dimineții – Mai mulți suporteri ai lui Joe Biden au fost reținuți la Miami, în fața clădirii unde președintele Trump avea o dezbatere la NBC News. Chandan Khanna/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
În primele 6 luni ale acestui an, regenerabilele au reprezentat mai mult de 50% din producția totală de electricitate – Cronica dimineții
Secretarul General ONU: Fâșia Gaza devine „un cimitir pentru copii” – Cronica dimineții