Activitatea de producție din zona Euro a scăzut la cel mai redus nivel de la primele lockdown-uri cauzate de pandemie – Cronica de Business

1. Activitatea de producție din zona Euro a scăzut la cel mai redus nivel de la primele lockdown-uri cauzate de pandemie, din 2020. În toate cele mai mari economii ale blocului valutar, cu excepția Irlandei, recesiunea s-a adâncit în octombrie, potrivit sondajelor efectuate de S&P Global. Spania a fost cea mai grav afectată, urmată îndeaproape de Germania, care este printre cele mai expuse reducerii aprovizionării cu energie din Rusiei. (Bloomberg)

2. Exporturile de petrol ale Rusiei vor scădea cu până la 1 milion de barili pe zi în această iarnă, potrivit celui mai mare comerciant independent de energie din lume. Russell Hardy, directorul executiv al Vitol, a declarat că, deși Rusia a făcut progrese în protejarea de efectele sancțiunilor care intră în vigoare din decembrie, exporturile vor scădea, cel mai probabil, cu 500.000 de barili pe zi, până la 1 milion barili/zi în această iarnă. (FT)

3. Rusia a anunțat că va relua participarea la acordul care permite exporturile de cereale ucrainene, punând capăt unui blocaj de câteva zile care a amenințat fluxul constant de astfel de transporturi către piețele mondiale. (WSJ)

4. Pentru prima oară din aprilie 2020, capitalizarea dată de bursă a gigantului Amazon a scăzut sub $1000 de miliarde. Acțiunile companiei au scăzut marți cu aproape 6%. (CNBC)

5. În luna septembrie 2022, comparativ cu luna septembrie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 46,7%, iar faţă de august 2022 au scăzut cu 1%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

Promo: S-a lansat Avocat.ro, platforma online care susține avocații din România. Aceasta facilitează în mod gratuit legătura dintre avocați și potențialii clienți care au nevoie de serviciile acestora.

6. Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 3,32%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 120.602, dintre care 90.814 sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului. (Profit.ro)

7. Băncile care i-au împrumutat $12,7 miliarde de dolari lui Elon Musk pentru preluarea Twitter vor păstra datoria până la începutul anului viitor, în așteptarea unui business plan din partea noului proprietar. Morgan Stanley, Bank of America și Barclays sunt principalele bănci care au acordat creditele pentru această tranzacție. (FT)

8. Neplata chiriilor în rândul întreprinderilor mici din SUA a crescut semnificativ în această lună, arată un nou raport. Aproximativ 37% dintre IMM-urile din SUA, care au ca angajați aproape jumătate dintre toți americanii ce lucrează în sectorul privat, nu și-au putut plăti integral chiria în octombrie. Procentul este mai mare cu 7% comparativ cu septembrie și este cel mai mare înregistrat în acest an. (Bloomberg)

9. Profitul BP a crescut până $8,15 miliarde în trimestrul al treilea, mult peste cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, când a fost de $3,3 miliarde. Compania a anunțat câștiguri mari din tranzacțiile cu gaze naturale. (CNN)

10. O rafinărie de petrol din Sicilia, deținută de Lukoil, al doilea cel mai mare gigant de petrol și gaze din Rusia, rafinează petrolul rusesc care apoi ajunge în SUA sub formă de benzină și alte produse petroliere rafinate. (WSJ)

Ți-ar mai putea plăcea
Deținătorul francizelor KFC şi Pizza Hut, vânzări de €200 milioane în România – Cronica de Business
Adidas, minus €1 miliard la vânzări în China – Cronica de Business