Acord între Marea Britanie și UE cu privire la modul în care se vor aplica reglementările la granița cu Irlanda de Nord – Cronica Externă – Cronica Externa

Europa

1. Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un acord cu privire la modul în care se vor aplica reglementările la granița cu Irlanda de Nord, după finalizarea Brexit. Cele două părți au ajuns la o ”înțelegere de principiu” în privința posturilor de la controlul granițelor și furnizarea de medicamente. (BBC)

2. Curtea Supremă a SUA a audiat părțile în dosarele supraviețuitorilor Holocaustului ieri, pentru a decide competența instanțelor americane de a stabili obligații de plată pentru Germania și Ungaria în cazul proprietăților furate de la evrei înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial. Legile americane, în general, interzic procesele civile împotriva guvernelor străine. (NYTimes)

America de Nord

3. Președintele ales Joe Biden l-a selectat pe generalul Lloyd J. Austin III pentru a fi secretarul apărării, conform mai multor relatări din media. Austin, un general cu patru stele din armata SUA și fostul șef al comandamentului central american, până la pensionarea sa în 2016, ar fi primul secretar de stat afro-american, dacă se confirmă. (WashingtonPost)

4. Premierul canadian Justin Trudeau a anunțat că mai multe sute de mii doze din vaccinul Pfizer pentru COVID-19 vor fi disponibile în Canada până la finalul anului. Primele doze vor fi prioritizate pentru rezidenții din casele de îngrijire și personalul acestora. (Link)

Noua Zeelandă

5. Raportul Comisiei Regale de Investigații despre atacurile de anul trecut asupra moscheilor din Christchurch, în care au fost uciși cincizeci și unu de oameni a concluzionat că, în pofida unor erori din diferite agenții, nu s-ar fi putut face nimic să fie stopate atacurile. (Link)

Orientul Mijlociu

6. Prestigioasa Universitate Americană din Beirut a anunțat că va dubla costul taxelor de școlarizare în moneda locală, din cauza colapsului economic al țării. (AlJazeera)

Asia

7. China a criticat noile sancțiuni impuse de Washington asupra a paisprezece înalți oficiali chinezi, din cauza noii legi de securitate națională adoptată de Hong Kong din acest an. Beijing a condamnat de asemenea aprobarea de către SUA a vânzării de echipamente militare către Taiwan în valoare de $280 milioane. (AP)

8. După mai mult de o săptămână de proteste, fermierii din India se revoltă din cauza legilor agriculturii adoptate recent. Mii de protestatari au blocat drumurile importante și căile ferate. Mai multe rânduri de discuții cu guvernul au eșuat să producă o înțelegere între părți. (FT)

Africa

9. Mii de asistente medicale și personal de îngrijire din sistemul de sănătate din Kenya protestează din cauza condițiilor precare de muncă și lipsa echipamentelor de protecție pentru cei care tratează pacienții COVID-19. (Link)

America Latină

10. Mii de uruguayeni au participat la serviciul funerar pentru Tabare Vazquez, primul președinte socialist al Uruguay, care a murit duminică de cancer la plămâni. Actualul președinte, Luis Lacalle Pou a anunțat trei zile de doliu național. (BBC)

Bonus: Un senator argentinian a propus ca imaginea lui Diego Maradona să apară pe noile bancnote de 1000 peso, cea mai mare denominare. Bancnota ar avea pe o parte figura lui Maradona și pe cealaltă unul dintre cele mai faimoase goluri ale lui Maradona, cel împotriva Angliei, jucat în Mexic, pe 22 iunie 1986. (BBC)

Global

Bonus: Forumul Economic Mondial își va ține adunarea anuală în Singapore anul viitor, în locul tradiției din Davos, din cauza numărului infecțiilor coronavirus cu care se confruntă Elveția.Forumul va avea loc între 13 și 16 mai în Singapore și va include o componentă virtuală. Forumul a reveni în Davos-Klosters în 2022. (AlJazeera)

Ți-ar mai putea plăcea
Oficiali americani și ruși vor relua discuțiile privind controlul armelor nucleare – Cronica Externă
Ministrul de externe rus: ”Suntem obișnuiți cu acuzații nefondate” – Cronica Externă