A fost realizată, pentru prima oară, teleportarea quantică între două chip-uri ale unor calculatoare diferite – Cronica dimineții

1. Cercetătorii de la Universitatea din Bristol și de la Universitatea Tehnică din Danemarca au anunțat că au realizat, pentru prima oară, teleportarea quantică între două chip-uri ale unor calculatoare diferite. Echipa a reușit să transmită informația de la un chip la altul, instant, fără ca cele două calculatoare să fie conectate fizic sau electronic. (NewAtlas)

2. Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că primul regiment de rachete hipersonice Avangard a intrat în dotarea armatei, fiind funcționale. Vladimir Putin a declarat că nicio altă națiune nu dispune de o astfel de tehnologie. Rachetele sunt capabile sa zboare cu o viteză de 27 de ori mai mare decât cea a sunetului. (AP)

3. Valoarea acțiunilor tranzacționate la bursă la nivel mondial a crescut cu 17.000 de miliarde de dolari în 2019, de la sub 70.000 de miliarde de dolari, la peste 85.000 de miliarde de dolari, potrivit calculelelor băncii germane Deutsche Bank. (Profit.ro)

4. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a expus, în debutul şedintei de Guvern de aseară, motivele pentru care Secţia Specială ar trebui desfiinţată. Predoiu a spus că organisme internaţionale s-au opus înfiinţării acestei Secţii care a fost constituită fără o consultare publică şi cu reacţii negative din partea multor magistraţi. „Analizăm propunerea, de principiu mi se pare o propunere corectă şi ea e şi în programul de guvernare”, a spus premierul Ludovic Orban. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: În ultimii 25 de ani, Huawei a primit de la statul chinez beneficii de aproximativ $75 miliarde, bani care au ajutat-o să ajungă una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume. Cea mai mare parte a asistenței, $46 miliarde, a venit sub forma împrumuturilor de la stat. (WSJ)

5. China, Rusia și Iran vor avea exerciții comune militare, în Oceanul Indian și golful Oman. Este pentru prima oară când Iranul are astfel de exerciții cu cele două puteri militare. (JapanTimes)

6. Criza forţei de muncă, accentuarea inflaţiei, perspectivele deprecierii monedei naţionale şi extinderea blocajului financiar vor reprezenta, în 2020, cele mai importante provocări pentru mediul de afaceri, potrivit unui barometru realizat de compania de consultanţă Frames. (News.ro)

7. Creditele acordate populației și firmelor au crescut cu 7,2% (3,3% în termeni reali), în noiembrie, față de aceeași lună a anului trecut, la 268,67 miliarde lei (56,2 miliarde euro), ritm scăzut față de luna precedentă. (Profit.ro)

8. Depozitele bancare ale persoanelor fizice şi juridice din România au înregistrat un avans de 9,9% în noiembrie (5,9% în termeni reali), faţă de aceeaşi lună a anului anterior, până la 356,61 miliarde de lei (74,6 miliarde de euro), ritmul fiind scăzut faţă de cel din luna precedentă. (News.ro)

9. Cei 2,1 milioane de turiști nerezidenți au cheltuit în România circa 5,5 miliarde lei, în primele 9 luni din 2019. (Profit.ro)

Una din Cronica de Divertisment: “Avengers: Endgame” a fost filmul care a înregistrat în 2019 cele mai mari încasări la box office în România în weekendul premierei, potrivit datelor centralizate de Cinemagia. În total, filmul cu supereroi a generat venituri de 3.864.563 de lei în weekendul premierei, în timp ce locul doi a fost ocupat de animația “Frozen II” cu 3.777.255 de lei. “Star Wars: The Rise of Skywalker” a încheiat anul pe locul 3, cu venituri de 2.938.391 de lei. (Cinemagia)

10. Cei mai bogați 500 de oameni de pe Planetă și-au adaugat $1200 miliarde la averi, anul acesta, o creștere de 25%. Totalul averilor deținute a ajuns astfel la $5900 miliarde. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – O femeie trece prin dreptul gărzii care aduce onorurul eroilor uciși în decembrie 1989. Vadim Ghirda / AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Rafila: Din martie vor fi luate măsuri de relaxare – Cronica dimineții
Rareş Bogdan: Partidul Naţional Liberal doreşte creşterea pensiilor cu 16% – Cronica dimineții