A fost dezvoltat primul test rapid pentru detectarea Covid-19 care poate fi făcut acasă, fără analiză de laborator – Cronica dimineții

1. Două companii americane au anunțat dezvoltarea unui test rapid pentru detectarea Covid-19 care poate fi făcut acasă, fără analiză de laborator. Este primul test de acest gen anunțat până acum, rezultatul fiind obținut în 15 minute. (Axios)

2. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că România ar putea beneficia de un vaccin împotriva Covid în primul trimestru al anului viitor, însă, până atunci, românii trebuie să respecte regulile. (News.ro)

3. Un băiat în vârstă de opt ani din Buzău, infectat cu coronavirus, este internat în stare gravă în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Gomoiu din București. Este primul copil din România aflat în stare gravă, după ce s-a infectat cu acest virus, și primul diagnosticat cu Sindromul Kawasaki. Potrivit medicilor din spital, starea lui este stabilă, dar plămânii sunt foarte afectați. (Hotnews)

4. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că valoarea investițiilor publice în primele opt luni ale anului a ajuns la 24,7 miliarde de lei, precizând că acesta reprezintă un maxim istoric. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, s-a întors pe profit, pe fondul creșterii rapide a vânzărilor online și al redeschiderii magazinelor. În trimestrul încheiat la finele lui iulie, compania a înregistrat un profit de €214 milioane, versus o pierdere de €409 milioane în trimestrul anterior. (Financial Times)

5. Majoritatea PSD din comisiile reunite pentru buget ale Camerei Deputaților și Senatului a introdus miercuri un amendament la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an, stabilind că Guvernul nu se poate împrumuta până la finele anului peste plafonul de 40% din PIB. (Profit.ro)

6. Rezerva Federala americană a anunțat că va păstra dobânda de referință la nivel scăzut, aproape de zero, până când inflația va reveni la un nivel acceptabil, de 2% pe an. Analiștii cred că cel puțin tot anul viitor dobânda de referință nu va fi modificată. (Reuters)

7. Conform Yelp, 60% dintre companiile americane (aproape 100.000), care s-au închis temporar din cauza pandemiei, s-au închis definitiv. (CNBC)

8. Coroana din plastic pe care Notorious B.I.G. a purtat-o într-o fotografie, cu câteva zile înainte de a fi ucis, a fost vândută la licitație pentru $595.000. Costul acestei coroane este de $6. (Variety)

Promo: Filmul de acțiune “Mulan”, o aventură a unei curajoase tinere care se deghizează în bărbat să poată fi primită în armata care luptă pentru dreptate, este întocmai ca o tapiserie chinezească: realizat în cele mai mici detalii autentice, cu grijă pentru detalii și istorie. Filmul va avea premiera in cinematografele din Romania pe 25 septembrie.

9. Guvernul din Singapore a incheiat un parteneriat cu Apple pentru un program de sănătate destinat întregii populații, prin intermediul Apple Watch. Fiecare locuitor poate primi $280 dacă se înregistrează în program și efectuează activități precum mersul pe jos, meditație, înot, somn liniștit etc. Aplicația pentru acest program va avea și taskuri din partea doctorilor sau a experților în fitness. (CNBC)

10. 63% dintre tinerii adulți americani nu știu că 6 milioane de evrei au fost uciși în timpul Holocaustului, iar 11% cred că evreii au provocat Holocaustul. 48% dintre americanii între 18 și 39 de ani nu au putut numi nici un lagăr de concentrare sau ghetou din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 23% cred că Holocaustul e un mit sau o exagerare, iar 12% nu au auzit sau nu cred că au auzit vreodată de Holocaust.  (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Banner apărut pe una din autostrăzile americane:

Ți-ar mai putea plăcea
Românii votează azi pentru alegerile locale şi europarlamentare – Cronica dimineții
Peste 2,6 milioane de elevi și preșcolari, aproximativ 90%, vor merge de luni la școală și grădiniță – Cronica dimineții