A fost anunțat traseul Turului Franței la ciclism din 2022 – Cronica sportivă
1. În primul meci din etapa a zecea a Ligii 2 Casa Pariurilor, Csikszereda Miercurea Ciuc a învins Poli Iaşi, scor 3-1, şi i-a egalat pe moldoveni la numărul de puncte în Liga 2, 12, graţie a trei goluri marcate din faze fixe. Au înscris: Jelena 23, Csuros 26, Gergely 57 / Deretti 90+1. Astăzi se dispută cel de-al doilea meci al etapei, Ripensia Timișoara – U Cluj, începând cu ora 17.30. (Video)
2. Astăzi începe etapa a 12-a din Liga 1 Casa Pariurilor, cu meciul Gaz Metan Mediaș – Dinamo București, de la ora 20.30. În clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor, după 11 etape, CFR Cluj este pe primul loc, cu 30 puncte, urmată de FC Botoșani, cu 22 de puncte, respectiv de FCSB și FC Voluntari, cu 21 de puncte fiecare. Pe ultimele trei locuri, se află Gaz Metan Mediaș, cu 8 puncte, Dinamo, cu 7 puncte, respectiv Academica Clinceni, cu 3 puncte.
3. Dinamo București a pierdut destul de clar, 36-32, în fața Barcelonei, campioana en-titre și principala favorită a Ligii Campionilor, o echipă pentru care francezul Dika Mem, cu 12 goluri din 13 aruncări, a fost de neoprit. Dinamo ajunge la a treia înfrângere consecutivă în Liga Campionilor, dar campioana României rămâne cu victoria excelentă contra lui Vive Kielce și e încă în cărți: grupa B e condusă de Barcelona, Kielce și Veszprem, toate cu câte 6 puncte. PSG a ajuns la 5 puncte, Porto are 4, Dinamo și Motor Zaporozhye câte două, iar Flensburg unul singur. (Lead.ro)
4. Grigor Dimitrov (30 de ani, 28 ATP) a produs una dintre cele mai mari surprize ale anului în ATP. Bulgarul a fost protagonistul unei reveniri de excepție în meciul cu Daniil Medvedev (25 de ani, 2 ATP), favoritul nr. 1 de la Indian Wells și proaspăt campion la US Open. Medvedev a condus cu 6-4, 4-1, dar Dimitrov s-a impus în final cu 4-6, 6-4, 6-3, la capătul unui meci întins pe durata a două ore și 16 minute. (Gsp.ro)
5. Ons Jabeur continuă să scrie istorie la 27 de ani, în cadrul turneului de la Indian Wells: ea va deveni de luni, după calificarea în sferturile competiției, prima jucătoare arabă care intră în Top 10 WTA. De fapt, ea este primul sportiv arab din tenis aflat între primii zece din lume, atât la feminin, cât şi la masculin. (News.ro)
6. În cadrul unei festivități de gală, organizatorii Turului Franței au dezvăluit traseul ediției din 2022: cea de-a 109-a ediție a turului va porni la drum pe data de 1 iulie, din Copenhaga, și se va încheia conform tradiției pe Champs Elysees, pe 24 iulie, traseul cuprinzând 2 etape de contratimp, mai multe runde destinate sprinterilor, suficiente etape cu finish în ascensiune, dar și o etapă pe pavatele pe care le regăsim în Paris-Roubaix. (Eurosport)
7. Simona Halep a anunțat numele antrenorilor pe care va miza și în sezonul următor: Sportiva noastră a declarat că va continua cu echipa formată din Daniel Dobre și Adrian Marcu. Daniel Dobre făcea parte din echipa Simonei Halep de câteva luni, în timp ce Adrian Marcu a fost adus să îl înlocuiască pe Darren Cahill. (Spotmedia)
8. După o carieră de 33 de ani și 31 medalii olimpice, mondiale și europene, gimnastul Marian Drăgulescu e pregătit să-și încheie cariera, dar nu înainte să mai facă o încercare de-a urca pe podium. Săptămâna viitoare, revine în Japonia pentru Campionatul Mondial de Gimnastică de la Kitakyushu (18-24 octombrie), ultima sa competiție majoră. (Lead.ro)
9. Surpriză la Open-ul Irlandei de Nord la snooker: Ronnie O’Sullivan a fost eliminat în optimile de finală de Bingtao Yan. Sportivul în vârstă de 21 de ani din China l-a învins pe marele campion după o dispută captivantă, încheiată cu scorul de 4-3. (Eurosport)
10. Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat că din ianuarie 2022 vor fi implementate mai multe proiecte speciale, extrabugetate, pentru sportivi de performanţă, precum Liga de aur. De asemenea, Eduard Novak a afirmat că doreşte să introducă în finanţarea MTS academiile de fotbal pentru copii prin Federaţia Română de Fotbal. (Hotnews)
Transmisiuni din sport, azi la TV:
-ora 17.30 – Ripensia Timișoara – U Cluj, Liga 2 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
-ora 20.30 – Gaz Metan – Dinamo, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
-ora 21.00 – WTA Indian Wells, tenis feminin – Digi Sport 2, Digi Sport 4
-ora 21.00 – ATP Indian Wells, tenis masculin – Eurosport 1
-ora 21.30 – Hoffenheim – Koln, Bundesliga – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3
-ora 22.00 – PSG – Angers, Ligue 1 – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport+