A apărut primul trailer pentru noul serial Star Trek: Picard – Cronica de Divertisment

1. „Aladdin” este unul dintre cele trei filme care au premiera în România la sfârșitul acestei săptămâni. Filmul regizat de celebrul Guy Ritchie spune povestea orfanului crescut pe străzile din Agrabah care ajunge în Peștera Minunilor și pune mâna pe lampa fermecată. Cu ajutorul lămpii, Aladdin încearcă să o vrăjească pe prințesa Jasmine, de care este îndrăgostit. (IMDB)

2. Dacă preferi filmele de comedie te poți orienta spre „Booksmart (Examen de (i)maturitate)”, în care două eleve eminente și foarte bune prietene își dau seama că ar fi trebuit să învețe mai puțin și să petreacă mai mult. Prin urmare, cele două prietene încearcă să se distreze într-o singură noapte cât pentru patru ani. (IMDB)

3. În schimb, „Amanda” este o dramă în care viața tânărului David de 24 de ani se schimbă brusc în momentul în care sora lui moare în urma unui atentat terorist. Davd este nevoit să aibă grijă de nepoata sa Amanda în vârstă de numai 7 ani, iar cei doi construiesc în timp o relație specială. (IMDB)

4. Piesa de teatru „Toți fiii mei” rulează sâmbătă, 25 mai, la ora 19:00 la Sala Mare a Teatrului Național din București. Piesa este regizată de Ion Caramitru, iar Victor Rebengiuc și Dragoș Stemate se numără printre actorii care interpretează roluri într-o familie bogată din Statele Unite la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Totuși, deciziile din timpul războiului au consecinţe tragice asupra întregii familii. (Teatrul Național)

5. Tot la Teatrul Național poți urmări sâmbătă, 25 mai, de la ora 20:00, spectacolul After Hours, un discurs absurd și comic despre singurătate, inadaptabiltate socială și incapacități emoționale, în contextul superficialității din jurul nostru. Spectacolul este regizat de Radu Iacoban. (Teatrul Național).

6. Trompetistul Chris Botti va susține pentru prima oară un spectacol în România luni, 3 iunie, începând cu ora 20:00, la Sala Palatului din București. Biletele individuale costă între 98 și 348 de lei și sunt încă disponibile online. (Eventim)

7. Trupa germană Rammstein a lansat primul său album după o pauză de 10 ani. Albumul poartă chiar numele formației și include 11 piese noi cu o durată totală de 45 de minute. Pe noul său disc, Rammstein nu se fereşte de temele politice, de versuri ridicole, dar şi de foarte multe sample-uri de sintetizator. (InfoMusic)

8. Cântărețul Ed Sheeran a anunțat că va lansa în 12 iulie un nou album, care a primit numele „No. 6 Collaborations Project”. Până atunci, britanicul urmează să susțină un concert pe stadionul Arena Națională din București în 3 iulie. (BBC)

9. Platforma de streaming CBS All Access a lansat primul trailer și primul poster pentru noul serial Star Trek: Picard. Așa cum sugerează și numele, noul serial va continua aventurile lui Patrick Stewart în rolul căpitanului Jean-Luc Picard. Primul serial Star Trek cu Picard a fost The Next Generation, care a rulat în Statele Unite între 1987-1994. (Gizmodo)

10. Platforma Rotten Tomatoes își schimbă radical metodologia prin care stabilește ratingurile pentru filme. Sistemul de rating va putea fi accesat doar de către persoanele care pot demonstra că au cumpărat bilet la filmul pentru care vor să stabilească o notă. (Variety)

Bonus: Pentru al doilea an, în cadrul evenimentului Bazar de Cotroceni, locuitorii cartierului și micile afaceri din zonă își deschid curțile, atelierele, terasele și inimile și vă așteaptă la promenadă. Pe principiul “dacă voi nu le vreți, noi le vrem” peste 40 de vecini au decis să-și deschidă pentru o zi grădinile și să le umple cu lucrușoare care le prisosesc. Fără restricții, fără taxă de participare. Tema ediției fiind RECICLAREA, puteți semna petiția „Vrem soluții de reciclare în cartier!”. (Link):

Ți-ar mai putea plăcea
6 premiere la cinema în acest weekend – Cronica de Divertisment
Noaptea Muzelor are loc la nivel național în 14 mai – Cronica de Divertisment