Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pentru un pachet de legi privind reducerea cheltuielilor bugetare – Cronica serii

1. Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pentru un pachet de legi privind reducerea cheltuielilor bugetare, introducerea unor noi măsuri fiscale și combaterea evaziunii, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. (Profit.ro)

2. Executivul va efectua două rectificări bugetare, în anul 2023, una în luna septembrie şi o a doua prin luna noiembrie, iar principalii beneficiari ai acestor recitificări vor fi Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, au precizat surse din Guvern. (News.ro)

3. AUR anunţă că va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, după ce premierul a anunţat că Executivul îşi va asuma răspunderea pe noile măsuri fiscale. (News.ro)

4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna iulie 2023 cu 0,6% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 529,94 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,2% (-0,2% în termeni reali), arată datele BNR. (News.ro)

5. Aproape jumătate (44,16%) dintre vehiculele controlate în trafic în primele şase luni ale anului aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase şi au fost declarate neconforme, potrivit unui comunicat al Registrului Auto Român (RAR). (G4Media)

Din Cronica de Turism: Cele 17 aeroporturi din România au înregistrat în luna iulie 2,5 milioane de pasageri, în creștere cu 8% comparativ cu iulie 2022 și cu 6,9% comparativ cu iulie 2019, ultimul an pre-pandemic. Aeroportul Henri Coandă din București a avut 1,4 milioane de pasageri și a fost urmat la mare distanță de Cluj-Napoca (350.000) și Iași (250.000). Noul aeroport din Brașov a avut 9.900 de pasageri, mai puțini chiar și decât aeroportul Băneasa din București (14.500). (Asociația Aeroporturilor din România)

6. Forțele speciale ucrainene au debarcat joi dimineață în Crimeea în cadrul unei operațiuni militare în regiunea Tarhanut, informează serviciile militare de informații ucrainene. În exact această regiune, situată în vestul peninsulei Crimeea, un sistem antiaerian rusesc modern S-400 a fost aruncat în aer, cu o zi în urmă. (Digi24)

7. Grupul BRICS, din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, reunit într-un summit la Johannesburg, a anunțat că primește şase noi membri. Iranul, Argentina, Egiptul, Etiopia, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite urmează să facă parte din organizaţie începând de la 1 ianuarie 2024, în contextul în care grupul vrea să-şi extindă influenţa în lume. (News.ro)

8. Japonia a început joi să elibereze în Oceanul Pacific apă radioactivă tratată provenind de la centrala nucleară distrusă de la Fukushima, o măsură contestată, care a determinat China să anunţe o interdicţie generală imediată asupra tuturor importurilor de produse acvatice din Japonia. (Hotnews)

9. Anchetatorii ruși iau în considerare posibilitatea ca o bombă să fi fost plasată în trenul de aterizare al avionului care s-a prăbușit miercuri în afara Moscovei, ucigându-l pe liderul mercenarilor Wanger și alte nouă persoane. (Digi24)

10. În SUA, 24 august este ziua neoficială cu cele mai multe absențe de la locul de muncă din cauza îmbolnăvirilor, relevă datele unui sondaj realizat pe 300 de companii și 10000 de angajați. În medie, în această zi, 0,9% din angajați lipsesc de la locul de muncă. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Statul împrumută mai puțin decât are nevoie și la dobânzi mai mari
Importurile de gaze ale României au scăzut cu aproape 65% în primele două luni ale anului – Cronica serii