Volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale a scăzut brusc, cu 43%, în primul semestru al acestui an – Cronica dimineții

1. Volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale (birouri, mall-uri, depozite și hoteluri) a scăzut brusc, cu 43%, în primul semestru al acestui an, până la 183 milioane euro, marcând cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani. Evoluția anuală prognozează o situație și mai negativă, indicând un minim al ultimului deceniu. (Profit.ro)

2. România a ieșit din top 1.000 în prestigiosul clasament Shanghai al universităţilor lumii. Universitățile din SUA ocupă primele trei poziții. (Libertatea)

3. Mai mulți procurori au semnalat, sub protecția anonimatului, că ordinul șefului DNA, Marius Voineag, prin care cere comunicarea de îndată către conducerea instituției a măsurilor de supraveghere tehnică solicitate de procurori, este nelegal deoarece ar încălca principiul independenței procuroulului și al confidențialității anchetei. (G4Media)

4. Stian Jenssen, șeful de cabinet al secretarului general al NATO, a sugerat că Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei pentru a adera la alianța militară. Deși el a subliniat că o astfel de decizie ar trebui luată doar de Kiev, Ucraina a reacționat furibund la o asemenea idee, considerând sugestia drept „inacceptabilă” și „ridicolă”. (Hotnews)

5. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că resursele armatei ucrainene sunt „aproape epuizate”, în condiţiile în care Kievul duce din iunie o contraofensivă pentru a recuceri teritoriile ocupate de Moscova. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Farul Constanța joacă miercuri, de la ora 19:00, cu estonii de la Flora Tallin, în returul manșei III preliminare din Conference League. Campioana României a câștigat clar pe teren propriu, cu 3-0.

6. Avuţia globală a gospodăriilor a scăzut, anul trecut, pentru prima dată după criza financiară din 2008, pe măsură ce inflaţia şi aprecierea dolarului american a dus la diminuarea partrimoniului privat cu $11.300 miliarde. Cele mai afectate au fost gospodăriile din America de Nord și Europa. (Digi24)

7. China a suspendat, marți, publicarea datelor lunare privind rata șomajului în rândul tinerilor, după ce au fost înregistrate mai multe recorduri în ultimele luni. Decizia a fost justificată de faptul că în ultimii ani numărul de tineri studenți a crescut, iar sarcina lor principală este să învețe, nu să își caute un loc de muncă. (Digi24)

8. Fostul coordonator al Diviziei de contrainformații a FBI din New York a pledat vinovat pentru că a încălcat sancțiunile SUA și a spălat bani în timp ce lucra pentru miliardarul rus Oleg Deripaska. (Bloomberg)

9. Rețeaua de fundații pentru o „societate deschisă” (Open Society Foundations, OSF), organizația caritabilă înființată de miliardarul George Soros, intenționează să se retragă sau să pună punct unei mari părți din munca sa în Uniunea Europeană, pe măsură ce își redirecționează atenția spre alte părți ale lumii. (Profit.ro)

10. O fată de 13 ani din Mississippi a născut un băiat după ce a fost violată și i-a fost refuzat avortul, cea mai apropiată clinica fiind în Chicago, la 9 ore distanță. (Time)

Fotografia dimineții – Talibanii au sărbătorit împlinirea a doi ani de când au preluat puterea în Afganistan. Ali Khara/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Dacia este cea mai mare companie din sud-estul Europei, după venituri – Cronica dimineții
De la începutul acestui an au fost create 120.000 de locuri de muncă – Cronica dimineții