16 persoane, între care foşti şefi din Jandarmerie, au fost trimise în judecată în Dosarul 10 August – Cronica serii
1. 16 persoane, între care foştii şefi din Jandarmerie Laurenţiu Cazan, Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile, au fost trimise în judecată în Dosarul 10 August. În urma incidentelor din 10 august 2018, 433 de persoane au fost rănite. Până în prezent, s-au constituit parte civilă în dosar 312 dintre persoanele vătămate. Trimiterea în judecată vine la cinci ani de la incidente. (News.ro)
2. Aproape 60% dintre bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire nu au apă caldă de mai multe zile. Primarul general spune că se fac două lucrări importante, cât este oprit CET SUD pentru revizie. (Hotnews)
3. Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a transmis un mesaj pentru partenerii de guvernare de la PNL, transmițându-le că dacă nu fac o „poziţie constructivă” cu social-democraţii şi sprijină adoptarea ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare şi măsurile fiscale, atunci „ne întoarcem la popor”, mai precis la alegeri anticipate. (News.ro)
4. Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că recursul făcut de către Darius Vâlcov a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Casaţie a Italiei. Astfel, rămâne definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care a fost dispusă predarea acestuia către autorităţile române pentru executarea pedepsei de 6 ani de închisoare. (News.ro)
5. Luna iulie 2023 a doborât recordul pentru cea mai caldă lună măsurată oficial pe Pământ, cu 0,33°C mai mult decât luna care deținea acest titlu până în prezent (iulie 2019), a anunțat serviciul european Copernicus. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Cercetătorii britanici au dezvoltat un model de învățare profundă care poate intercepta informațiile introduse de utilizatori (inclusiv parolele) prin intermediul tastaturii, în funcție de sunetele scoase de taste. Acesta folosește înregistrările făcute de microfonul dispozitivului și are o acuratețe de 95%. (Bleeping Computer)
6. Exporturile Chinei s-au contractat cu 14,5% în iulie, in ritm anual, peste scăderea de 12,5% estimată de analiști și peste scăderea de 12,4% din luna precedentă. Este cea mai mare scădere de la începutul pandemiei. Importurile au înregistrat cel mai mare declin de după ianuarie, când apariția de cazuri Covid a dus la închiderea de magazine și fabrici, afectând cererea internă. (CNBC)
7. Prezența unui guvern interimar în Olanda până la sfârșitul anului face puțin probabilă ca această țară să semneze intrarea României și Bulgariei în Schengen, care necesită unanimitate între țările membre. (Politico)
8. La câteva săptămâni de la începerea contraofensivei extrem de aşteptate a Ucrainei, oficialii occidentali au evaluări din ce în ce mai „sumbre” cu privire la capacitatea forţelor ucrainene de a recuceri un teritoriu semnificativ, au declarat pentru CNN patru oficiali americani şi occidentali de rang înalt. (Digi24)
9. Președintele polonez Andrzej Duda a anunțat că alegerile generale vor avea loc pe 15 octombrie, demarând oficial campania. Partidul naționalist Lege și Justiție vrea să le câștige astfel încât să rămână la putere pentru un al treilea mandat. (Bloomberg)
10. Acțiunile producătorului danez de medicamente Novo Nordisk au crescut marți cu până la 19%, după ce un studiu clinic a arătat că medicamentul Wegovy a redus riscul pentru atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale. Compania a câștigat 60 miliarde, ajungând la o capitalizare de $423 miliarde, aproape de cea mai valoroasă firmă europeană, LVMH ($442 miliarde). (Bloomberg)