Oamenii de ştiinţă americani au dezvoltat un medicament care ar avea capacitatea de a „anihila” toate tumorile canceroase solide – Cronica serii

1. Carburanții au atins cel mai înalt nivel al ultimelor 3 luni, depășind pragul de 7 lei/l în mai multe stații din capitală în urma deciziei companiilor distribuitoare de a prelua exemplul liderului pieței, OMV Petrom, și de a scumpi atât benzina, cât și motorina. (Profit.ro)

2. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș (PNL), a anunțat miercuri reduceri de cheltuieli bugetare, fără să facă referiri la eventuale concedieri. El a refuzat să spună dacă aceste reduceri vor duce și la eventuale concedieri de bugetari, dar a spus că vor fi desființate 204.000 posturi neocupate din administrația locală. (G4Media)

3. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după întâlnirea de la Ministerul Finanţelor, pe tema reducerilor bugetare, că sunt peste 50 de măsuri care vor fi luate prin OUG care se pregăteşte. ”Vorbim de prima reformă reală în sistemul bugetar”. (News.ro)

4. Curtea Constituțională a admis sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la legea privind pensiile speciale. Legea este parţial neoconstituţională şi se reîntoarce în Parlament. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Mamografia asistată de inteligența artificială în vederea detectării cancerului la sân este cel puțin la fel de bună precum cea realizată (doar) de radiologi, arată un studiu interimar, la care au participat peste 80.000 de femei. În cazul procedurii asistate de AI, rata de detecție a bolii a fost de 6 la 1.000 de investigații, peste rata procedurii obișnuite, de 5 la 1.000. (MedicalXpress)

5. Un număr de 33.895 de firme au fost radiate la nivel național în primele șase luni din 2023, cu 4,31% mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut. (Profit.ro)

6. O publicație rusească scrie că după atacurile asupra porturilor Odesa și Reni, principalul port de tranzit al cerealelor ucrainene către UE a devenit portul moldovenesc de la Dunăre, Giurgiulești. (Profit.ro)

7. Autoritatea chineză de reglementare a spațiului cibernetic vrea să interzică minorilor să își folosească telefoanele mobile mai mult de două ore pe zi. Anunțul a dus la o scădere subită a prețurilor companiilor tech chineze pe bursă. (Digi24)

8. Oamenii de ştiinţă americani au dezvoltat un medicament care, potrivit rezultatelor studiilor preclinice, ar avea capacitatea de a „anihila” toate tumorile canceroase solide, lăsând neafectate celulele sănătoase. (G4Media)

9. O echipă de cercetători din New York a reuşit, în cadrul unui studiu clinic în premieră, să implanteze microcipuri în creierul unui bărbat care trăieşte cu paralizie şi a dezvoltat algoritmi de inteligenţă artificială (AI) pentru a-i reconecta creierul cu corpul şi măduva spinării. (Hotnews)

10. Defrișările din pădurea amazoniană din Brazilia au scăzut cu cel puțin 60% în iulie față de aceeași lună a anului trecut, a declarat ministrul mediului, Marina Silva. (TheGuardian)

Ți-ar mai putea plăcea
Iohannis: România este protejată de „cea mai puternică alianță militară de când se fac alianțe pe Pământ – Cronica serii
Premierul olandez: Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen dar aderarea poate fi aprobată când toate condiţiile sunt îndeplinite – Cronica serii