Țările G20 nu reușesc să ajungă la un acord privind reducerea combustibililor fosili – Cronica de Mediu
1. Țările G20 nu reușesc să ajungă la un acord privind reducerea combustibililor fosili. Blocul G20 al economiilor bogate, reunit în India, nu a reușit să ajungă la un consens privind reducerea treptată a combustibililor fosili, după obiecțiile unor țări producătoare. Oamenii de știință și militanții sunt exasperați de acțiunea organismelor internaționale pentru a reduce încălzirea globală, chiar dacă vremea extremă în emisfera nordică a subliniat criza climatică cu care se confruntă lumea. (Reuters)
2. Oamenii de știință avertizează că luna iulie va doborî recordurile de temperatură, și este probabil cea mai călduroasă din ultimii 120.000 de ani. Datele folosite pentru monitorizare datează din 1940, dar unii cercetători, inclusiv cei de la Copernicus, consideră că aceste temperaturi sunt cele mai ridicate înregistrate de planetă în ultimii 120.000 de ani, având în vedere mileniile de date climatice extrase din inele de copaci, recife de corali și miezuri de sedimente de adâncime. (CNN)
3. Toate premisele arată că, în 2024, temperaturile vor crește cu +1,4 grade Celsius peste nivelul preindustrial, ducând la schimbări climatice ireversibile. Printre consecințele evidente ale noilor recorduri de temperaturi sunt ploi torențiale în unele părți ale lumii, care contrastează cu valuri de căldură excesivă și incendii de vegetație în alte regiuni. Temperatura medie globală tinde să fie agravată de ultimele etape ale fenomenului El Niño. Numeroase studii arată că temperatura oceanelor crește mai constant decât încălzirea aerului de suprafață, iar acest lucru indică faptul că încălzirea globală continuă. (Sciencealert)
4. ONU avertizează că omenirea trebuie să se pregătească pentru “valuri de căldură din ce în ce mai intense”. Nord-vestul, vestul, sudul și sud-estul României se află sub avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă. De asemenea, Grecia se află sub avertizare Cod Roșu de caniculă și risc de incendii, cu temperaturi prognozate și de 42 de grade. Agenția Spațială Europeană a atenționat că Italia, Spania, Franța, Germania și Polonia vor înregistra maxime de temperatură în săptămânile următoare, din cauza valului de căldură, în timp ce BBC arăta, într-o analiză, că mare parte din emisfera nordică a Pământului este sub diverse avertizări de caniculă. (Biziday)
5. Europa se sufocă, politicienii negociază. În Europa, 8 din 10 habitate sunt degradate și mai bine de 60% din soluri sunt în stare proastă. Continentul cu cea mai mare dezvoltare economică este acum regiunea care se încălzește cel mai rapid, potrivit oamenilor de știință. Europa este însă și locul unde anul viitor vor avea loc alegeri, așa că natura se negociază amendament cu amendament, în funcție de culoarea politică și de interesele electorale ale fiecărui partid. Așa numita „lege pentru restaurarea naturii”, care prevede adoptarea a noi măsuri pentru protecția naturii până în 2030, a trecut într-o formă diluată de Parlamentul European, după o bătălie crâncenă între socialiști și verzi, de-o parte, și conservatorii aliați cu extrema dreaptă, de cealaltă: 336 de voturi pentru, 300 împotrivă și 12 abțineri. Printre cei care au votat împotrivă s-au numărat și mai mulți eurodeputați români. (Pressone)
6. Peste 61.000 de oameni au murit vara trecută, în Europa, din cauza valurilor de căldură, potrivit unui studiu. (Digi24)
7. Temperatura apei Oceanului Atlantic a ajuns la 38,3 grade Celsius, stabilind un posibil nou record mondial. Dacă înregistrarea va fi confirmată, ea va fi depășit recordurile anterioare, înregistrate în Golful Persic din Oceanul Indian. (Theguardian)
8. Conform unui studiu valurile de căldură nord-americane și europene înregistrate acum sunt practic imposibil de atins fără schimbările climatice. Evenimente ca acestea – cândva aproape imposibile – pot fi acum așteptate aproximativ la fiecare 15 ani în America de Nord, la fiecare zece ani în sudul Europei și la fiecare cinci ani în China. Emisiile rezultate din activitatea umană au făcut ca valurile sezoniere de căldură să fie cu 2,5 °C mai calde în Europa, cu 2 °C mai calde în America de Nord și cu 1 °C în China. (Climatecentre)
9. Consumul de cărbune a crescut cu 3,3% anul trecut, la 8,3 miliarde tone, atingând un nou record de 8,3 miliarde de tone, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie. 10.440 terawatt-oră au fost generați din cărbune în 2022, o cifră care a reprezentat 36% din producția de energie electrică a planetei. (CNBC)
10. Adevărul dur este că nu am consumat niciodată atât de mult petrol ca anul acesta. Planeta devine mai fierbinte pe zi ce trece, dar consumul nu scade. În această epocă a crizei climatice, lumea consumă mai mult țiței decât oricând deoarece, deocamdată, economia globală funcționează încă pe petrol : în ultimele săptămâni, cererea globală de petrol a depășit vârful lunar stabilit în 2019 înainte de pandemia de Covid-19. (Bloomberg)