Marketa Vondrousova a câștigat turneul feminin de la Wimbledon – Cronica Sportivă
1. CFR Cluj a câștigat pe teren propriu, scor 2-0, contra Politehnicii Iaşi, în prima etapă din Superligă şi a devenit lider în clasament. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
2. Farul Constanţa a învins în deplasare, scor 1-0, formaţia FC Hermannstadt, în runda inaugurală a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
3. Cehoaica Marketa Vondrousova a câştigat turneul feminin de tenis de la Wimbledon, după ce a învins-o în finală pe tunisianca Ons Jabeur, cu scorul de 6-4, 6-4. Astăzi are loc finală masculină între Carlos Alcaraz și Novak Djokovic.
4. Clubul american Inter Miami a oficializat sâmbătă venirea starului argentinian Lionel Messi, care a semnat un acord pe doi ani.
5. Tehnicianul român Cristian Chivu şi-a prelungit cu încă un an, înţelegerea cu echipa Primavera a lui Inter Milano.
6. Spaniolul Carlos Rodriguez (INEOS) a câștigat etapa cu numărul 14 din Turul Franței, una din cele mai grele ale actualei ediții, ce a avut loc între localitățile Annemasse și Morzine Les Portes du Soleil.
7. Arbitrii Marcel Bîrsan şi Radu Petrescu vor conduce meciurile de duminică din prima etapă a Superligii. News.ro
8. Portarul elveţian Philipp Köhn a semnat un contract cu echipa franceză AS Monaco.
9. Echipa azeră Neftchi Baku, antrenată pentru prima dată de tehnicianul român Adrian Mutu, a piedut sâmbătă meciul amical disputat în compania formației turce Fenerbahce Istanbul, cu 1-0.
10. Mijlocaşul Declan Rice a fost achiziţionat sâmbătă de Arsenal Londra, de la West Ham, în schimbul sumei de 100 de milioane de lire sterline plus 5 milioane adiţionale.
11. Starea de sănătate a lui Edwin Van der Sar rămâne „stabilă”, potrivit celor de la Ajax Amsterdam. Fostul portar a suferit pe 7 iulie o hemoragie cerebrală. News.ro
12. Marian Alexandru Barbu va conduce partida din turul I preliminar al Ligii Campionilor, dintre FC Flora Tallinn (Estonia) şi RKS Rakow Czestochowa (Polonia), el urmând a fi ajutat la cele două linii de către arbitrii-asistenţi Mihai Marius Marica şi Imre-Laszlo Bucsi, cel de-al patrulea oficial fiind Marcel Bîrsan.
13. Alpinistul Horia Colibăşanu a urcat pe vârful Broad Peak, de 8.051 de metri, acesta fiind cel de-al zecelea vârf de peste 8.000 de metri pe care îl atinge.
14. Sabrina Ionescu, baschetbalistă de origine română, a avut o prestaţie de excepţie în finala concursului de 3 puncte din cadrul WNBA All-Star Game. E a areuşit un incredibil 25 din 27 de aruncări, stabilind un nou record all-time, inclusiv în NBA. News.ro
15. După cinci sezoane de succes, Dusan Tadic (34 de ani) a plecat la cererea sa de la Ajax Amsterdam.
16. Programul transmisiunilor de duminică:
- 15:00 – Tenis – Wimbledon – Euro Sport 1
- 15:00 – Ciclism – Turul Franței – Euro Sport 1
- 18:30 – Superliga – Petrolul – ”U” Cluj – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
- 21:30 – Superliga – FCU Craiova – FCSB – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1