Cronica serii – 5.014.596 pensionari erau înregistrati la finele lunii iulie 2018 în România
1. Ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, şi-a anunţat astazi demisia, fiind primul membru al Cabinetului Dăncilă care recurge la acest gest. “Demisia mea este irevocabilă şi cel puţin la acest moment, nu va face subiectul unei conferinţe de presă”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Cercetării. (News.ro)
2. Rata şomajului în luna iulie a acestui an a stagnat la 4,2%, date ajustate sezonier, faţă de luna precedentă, arată datele transmise de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)
3. Coca-Cola a ajuns la un acord pentru preluarea lanțului de cafenele Costa Coffee, cel mai mare din Marea Britanie și al doilea ca mărime din lume după Starbucks, în schimbul sumei de 5,1 miliarde dolari, mutare prin care își extinde semnificativ prezență pe piața cafelei. (Profit.ro). Achiziția vine după ce Starbucks și Nestle au semnat un parteneriat de $7+ miliarde prin care compania elvețiană va vinde brandurile Starbucks worldwide, iar Coca-Cola și Nestle au încetat, de la 1 ianuarie, parteneriatul prin care operau Nestea, brandul de ice tea.
4. Un comisar U.S. Food and Drug Administration U.S. a hotarat că producătorii de cafea nu trebuie să pună etichete de avertizare deoarece nu există suficiente dovezi care să susțină afirmația că există risc de cancer in consumul de cafea. Decizia vine după ce un judecător californian a hotărât, în primăvară, ca toți producătorii de cafea trebuie să pună etichete de avertizare pentru acrylamide, o substanță cancerigenă ce apare în procesul de prăjire al boabelor de cafea. (NPR)
5. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat că Uniunea Europeană va discuta astăzi renunţarea la ora de vară după ce un sondaj a relevat că majoritatea cetăţenilor sunt împotriva acesteia. Peste 80% dintre cetăţenii UE doresc să se menţină ora folosită în timpul verii pentru tot anul, a declarat Juncker la o televiziune germană, adăugând că va supune acest plan unei dezbateri între comisarii europeni. Orice modificare va trebui aprobată de guvernele statelor membre şi de Parlamentul European pentru a deveni lege. (News.ro)
6. Un număr de 5.014.596 pensionari era înregistrat la finele lunii iulie 2018 în România, iar pensia medie a fost de 1.134 lei, cu 152 lei peste cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice. (Profit.ro)
7. Fondul de investiții BlackRock a votat în favoarea înlocuirii lui Elon Musk, cu un independent, din poziția de Chairman Tesla. Înlocuirea nu ar fi afectat poziția de CEO a lui Musk, care deține ambele funcții în cadrul Tesla. Propunerea, votată la adunarea acționarilor din iunie, a întrunit voturile acționarilor care dețin mai puțin de 17 milioane de acțiuni Tesla, fiind respinsă de voturile acționarilor care dețin peste 86 milioane acțiuni. (Reuters)
8. Guvernul chinez și-a propus să reducă miopia la copii și adolescenți cu cel puțin 0.5% până în 2023, lucrând la un plan de măsuri care să reducă dependența de gadgeturi și telefoane pentru a crește timpul petrecut de tineri în aer liber. Printre măsurile luate a fost și înghețarea, din martie, a licențelor pentru noi jocuri, ceea ce a afectat companiile producătoare de jocuri, cu Tencent in capul listei. (Bloomberg)
9. Un american din Oregon a dat în judecata fosta companie pentru care a lucrat, susținând că a fost concediat ca urmare a refuzului de a se mai prezenta la cursurile pentru studierea Bibliei. Ryan Coleman a declarat că patronul Dahled Up Construction a obligat angajații să participe, în timpul orelor de program, la cursuri despre Biblie. Coleman, care cere $800.000 de la fosta companie, a mers 6 luni la cursuri, iar după ce i-a comunicat patronului că nu mai dorește să participe, a fost concediat. Avocatul companiei a declarat că cererea de a fi prezent la cursuri este legală, orele respective fiind plătite. (AP)
10. O recomandare de opinie despre politica americană, valabilă și pentru ce se întâmplă la noi: “When you read that last sentence, you understand why McCain was so openly critical of Trump, and why Trump disliked McCain in turn. McCain believed in the idea of public service as a noble – flawed, but nonetheless noble – profession. That the reason you got into politics was to find ways to do good, not for yourself but for the broader populace. That the most important lesson to always, always, always remember is that we all have a lot more in common than we have differences on. That focusing on that common humanity was at the essence of how politics should work. It wasn’t about what team you were on. It was about what good you wanted to do – and for whom. That shared humanity – the sense that we are all, in the end, in this together – hasn’t disappeared.(CNN)
Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.