Elevii din România fac cei mai mulți ani de școală obligatorie din Europa – Cronica serii

1. România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE și un exportator net de gaze naturale. Cei doi mari producători de gaze din România, OMV Petrom și Romgaz, au anunțat că au luat o decizie finală favorabilă de investiție în exploatarea gazelor naturale din cea mai mare concesiune offshore din Marea Neagră românească, Neptun Deep. Începerea producției este programată pentru 2027. (Profit.ro)

2. Elevii din România fac cei mai mulți ani de școală obligatorie din Europa, arată un raport Eurydice. Din 12 ani de școală, un elev în România învață doar 8,4 ani, potrivit Indicelui Capitalului Uman. (Edupedu)

3. Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în cadrul vizitei oficiale la Chişinău, că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar România va acorda tot sprijinul necesar pentru a ajuta Republica Moldova să păşească în ultima etapă a procesului de integrare europeană. (News.ro)

4. Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a declarat miercuri, că PSD și PNL trebuie să candideze anul viitor separt la alegeri și că social democrații nu vor face niciodată alianță cu AUR. (Digi24)

5. Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele patru luni din acest an, în termeni nominali, față de perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2022, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,7%, respectiv cu 7,9%. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: OpenAI a făcut lobby pentru ca noua legislație privind inteligența artificială din Uniunea Europeană să fie mai puțin împovărătoare. Compania americană pare că a reușit să convingă legiuitorii europeni să nu catalogheze ChatGPT drept „high risk”, ceea ce ar fi supus tehnologia companiei la verificări și mai stricte. (Time)

6. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că este de acord ca pensia magistraților să nu fie mai mare decât salariul și cu stabilirea unei vechimi minime de 25 de ani în magistratură pentru acordarea pensiei de serviciu, însă a cerut ca creșterea vârstei de pensionare se se facă în etape. (Digi24)

7. Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu „Piedone” a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce fusese condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv. Magistraţii au admis recursul în casaţie, iar Popescu Piedone a părăsit miercuri penitenciarul Jilava. Prefectura Capitalei a anunţat că Cristian Popescu Piedone îşi va putea relua funcţia de primar al Sectorului 5, câştigată în 2020. (News.ro)

8. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că progresul pe câmpul de luptă în contraofensiva Kievului împotriva forțelor ruse a fost „mai lent decât se dorea”. „Unii oameni cred că acesta este un film de la Hollywood și se așteaptă la rezultate acum. Nu este”, a declarat președintele ucrainean într-un interviu. (G4Media)

9. Datoria sectorului public în Regatul Unit a depăşit, în mai, 100% Produsul Intern Brut (PIB), pentru prima oară din 1961, potrivit unei estimări publicată miercuri de Oficiul Naţional britanic de Statistică. Datoria netă a sectorului public, la sfârşitul lui mai, ”era de 2.567,2 miliarde de lire sterline, estimată provizoriu la 100,1% din PIB”. (News.ro)

10. Ministerul chinez de Externe a acuzat miercuri că președintele american Joe Biden are „gura mare” și că face afirmații „extrem de absurde” și „iresponsabile”, după ce liderul de la Casa Albă l-a descris pe președintele Xi Jinping drept un „dictator”. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – „Inflație” de autostrăzi, pe hârtie, votate astăzi de senatori
Șomajul în rândul tinerilor cu vârsta între 15 și 24 de ani rămâne la un nivel ridicat: 22,3% – Cronica serii