12,66% dintre elevi nu s-au prezentat la la proba de limba română a Evaluării Naționale – Cronica dimineții
1. Din cei peste 177.000 de elevi care erau înscriși în clasa a VIII-a a anului școlar 2022 – 2023, s-au prezentat luni, la proba de limba română a Evaluării Naționale, 154.600, ceea ce înseamnă o pierdere de 22.400 de elevi (12,66%) doar în această etapă a învățământului preuniversitar obligatoriu. Practic, asta înseamnă abandonul școlii la vârsta de 14 ani. România are cei mai mulți tineri, din țările UE, de până în 24 de ani care nu au reușit să pășească mai departe de gimnaziu. (Cursdeguvernare)
2. Restricțiile introduse în ce privește regimul microîntreprinderilor, cu aplicare din 2023, în special cea care obligă firmele să aibă cel puțin un angajat pentru a putea utiliza acest tip de impozitare, au condus la o scădere considerabilă a numărului de microîntreprinderi, cu 371.324, de la 912.875 în decembrie, un record, la 541.551 la finele lunii martie. Cele mai multe dintre aceste firme au fost nevoite să treacă de la impozitare în regim micro (pe venit) la impozit pe profit, categorie la care numărul societăților a urcat cu 351.044. (Profit.ro)
3. Judecătorii Curţii Constituţionale a Moldovei au constatat că formaţiunea politică ŞOR, fondată de oligarhul fugar Ilan Şor, a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi a pus în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, prin urmare au decis scoaterea lui în afara legii. Partidul a fost dizolvat, din punct de vedere legal. (News.ro)
4. Statele UE nu au reușit să ajungă la un consens pentru reformarea pieţei electricităţii în blocul comunitar, din cauza unor divergențe între Franţa şi Germania asupra energiei nucleare. (Digi24)
Din Cronica Sportivă: Reprezentativa României a remizat cu Elveţia, la Lucerna, scor 2-2, în Grupa I de callificare la Campionatul European din 2024, meci în care adversarii au condus cu 2-0, până în minutul 89. Golurile au fost marcate de Mihăilă în minutele 90 și 90+2.
5. În 2008, economia UE era cu aproximativ 10% mai mare decât cea a Statelor Unite. De atunci, până anul trecut, economia SUA a crescut la $25000 miliarde, în timp ce economia țărilor UE plus cea a Regatului Unit au ajuns la $19800 miliarde. Economia SUA este acum cu peste 50% mai mare decât cea a Uniunii Europene, fără Marea Britanie. (FT)
6. Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, a raportat că rușii au desfășurat mai multe trupe în estul Ucrainei și a descris situația ca fiind „complicată”, transmite cotidianul ucrainean Pravda. (G4Media)
7. Secretarul de Stat american Antony Blinken a anunţat luni, în cursul unei vizite la Beijing, că Guvernul chinez s-a angajat să nu susţină Rusia în războiul rus împotriva Ucrainei şi că nu oferă şi nu va furniza armament Moscovei. (News.ro)
8. Într-o declarație făcută la Beijing, unde s-a întâlnit cu președintele chinez Xi, Secretarul de Stat Antony Blinken a spus că SUA „nu sprijină independența Taiwanului”. „Ne opunem oricăror modificări unilaterale ale status quo-ului de către ambele părți”, a declarat Blinken. (Independent)
9. Forţele armate germane mai dispun de circa 20.000 de obuze de calibru mare, o cantitate suficientă pentru un război de doar câteva zile, relevă documente ale Ministerului german al Apărării despre care a scris publicaţia Der Spiegel. (Hotnews)
10. Statele membre ONU au adoptat luni primul tratat internaţional de protejare a apelor internaţionale, un acord considerat capital în contracararea ameninţărilor la adresa oceanului şi sănătăţii acestuia, vitală omenirii. (Digi24)
Fotografia dimineții – Turiștii urmăresc stelele în regiunea autonomă Ningxia Hui din nord-vestul Chinei. Xinhua/Shutterstock: