Norvegia a vândut României 32 de avioane de vânătoare de tip F-16, în valoare de 388 milioane de euro – Cronica dimineții

1. Norvegia a vândut României 32 de avioane de vânătoare de tip F-16, în valoare de 388 milioane de euro, a anunţat ministrul norvegian al Apărării Bjørn Arild Gram. (News.ro)

2. ANAF a colectat în primele cinci luni cu circa 8,2 miliarde lei mai puțin față de programul trasat de către Ministerul Finanțelor. Suma este nai mică decât cea indicată de fostul șef al ANAF, Lucian Heiuș, la momentul demisiei din funcție, pe data de 29 mai. Acesta a estimat atunci minusul la 8,9 miliarde lei. (Profit.ro)

3. Ministerul Finanțelor a luat din piață 2,65 miliarde de lei la o licitație organizată joi, la dobânzi mai bune decât cele de la finalul lunii trecute. Finanțele au anunțat că vor să împrumute 600 de milioane de lei prin obligațiuni scadente în februarie 2038. Au primit oferte de 3,9 miliarde de lei de la bănci și au vândut titluri de stat de 2,65 miliarde de lei, la un randament mediu de 7,04%. (Profit.ro)

4. În primul trimestru din 2023, instituțiile de credit din România au înăsprit standardele de creditare pentru toate categoriile de împrumuturi acordate sectorului real. Pentru T2 2023, majoritatea băncilor (peste 67%) anticipează menținerea constantă a standardelor de creditare. Cererea populaţiei pentru credite de locuințe și terenuri a scăzut, iar pentru T2, băncile se aşteaptă ca cererea pentru ipotecare şi terenuri să scadă, conform ultimului sondaj realizat de BNR. (Economica)

Din Cronica de Tehnologie: Uniunea Europeană ia în calcul să impună membrilor săi eliminarea din rețelele 5G a echipamentelor Huawei și ale altor companii care reprezintă un risc de securitate. Obligativitatea este luată în considerare după ce s-a observat o lipsă de decizie a țărilor europene până acum în acest sens. (FT)

5. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a reacţionat la solicitarea MAE român de a reduce personalul diplomatic care lucrează în Ambasada Rusiei la Bucureşti cu 40 de oameni şi a precizat că „Rusia va răspunde în consecinţă”. (News.ro)

6. Ucraina întâmpină o „rezistență dură” și suferă pierderi „semnificative” în încercarea de a străpunge liniile rusești, spun oficiali americani. Forțele ucrainene au suferit pierderi de echipament greu și de soldați în timp ce au întâmpinat o rezistență mai mare decât se așteptau din partea forțelor rusești în prima lor încercare de a străpunge liniile rusești din estul țării în ultimele zile, au declarat doi oficiali americani de rang înalt. (Libertatea)

7. Preşedintele american, Joe Biden, a declarat că va trebui găsit un „consens” pentru desemnarea următorului şef al NATO şi l-a descris pe ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, potenţial candidat, drept „foarte calificat”. (G4Media)

8. China va plăti Cubei câteva miliarde de dolari pentru o instalație de interceptare amplasată în apropierea Floridei, într-un acord secret. Instalația va permite serviciilor de informații chineze să capteze comunicațiile electronice din sud-estul Statelor Unite, unde se află multe baze militare, și să monitorizeze traficul navelor americane. (WSJ)

Din Cronica Sportivă: Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, după victoria din semifinale înregistrată în faţa braziliencei Beatriz Haddad Maia, cu 6-2, 7-6(7). Ea o va întâlni în meciul pentru trofeu pe Karolina Muchova. Aceasta a reuşit surpriza învingând-o pe Aryna Sabalenka, în trei seturi, 7-6(5), 6-7(5), 7-5.

9. BBC scrie că, potrivit autorităților române pentru imigrație, 6200 de bărbați ucraineni de vârstă militară au trecut ilegal granița de 600 km în România de la invazia Ucrainei de către Rusia și au primit protecție temporară. Alte 20.000 de persoane au ajuns în România în mod legal, având scutiri care-i exceptau de înrolare. Iar potrivit unor cifre neoficiale ucrainene, 90 de bărbați au murit în călătoria către România – fie înecați în Tisa, fie înghețați în munți – în ultimele 15 luni. (BBC)

10. Un sindicat care susține că vorbește în numele a aproximativ 1400 de angajați și colaboratori Google a respins cererea companiei ca angajații să lucreze minim trei zile pe săptămână de la sediul companiei. (Bloomberg)

Fotografia dimineții este din New York City, din Times Square, și surprinde nivelul poluarii cauzate de incendiilor din Canada. Gary Hershorn/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România va bloca intenția Austriei de a câștiga șefia Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Amazon va vinde direct produsele Apple