Sindicatele din Educaţie: 86,93% dintre grevişti continuă protestul – Cronica dimineții

1. Ministerul Educației a publicat marți seara un proiect de modificare a ROFUIP prin care mediile ar putea fi încheiate doar cu două note la fiecare disciplină. În plus, “situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ”, mai scrie în proiect. Măsura vine pe fondul grevei generale din Educație, declanșată pe 22 mai. (Edupedu)

2. Federaţiile sindicale din Educaţie au anunțat că procentul membrilor de sindicat aflaţi în grevă este de 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declanşarea acestei forme de protest. La rândul său, Ministerul Educaţiei a precizat că procentele comunicate marţi ”sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”. (News.ro)

3. Banca Mondială nu şi-a modificat estimările referitoare la ritmul de creştere care ar urma să fie înregistrat în acest an de economia României, 2,6%, dar şi le-a revizuit uşor în scădere pe cele referitoare la anul următor. Creșterea pentru anul viitor a fost redusă la 3,9%, de la avansul de 4,2% previzionat în ianuarie. De asemenea, în primele sale estimări pentru anul 2025, analiștii Băncii Mondiale văd o creştere de 4,1%. (Economica)

4. Reducerea cererii, nivelul ridicat al înmagazinării și producția în creștere au făcut ca prețul spot al gazului să coboare sub 100 lei/MWh, cel mai redus nivel al ultimilor 2 ani, după ce în urmă cu 10 luni acesta atinsese un maxim istoric de 12 ori mai ridicat decât actuala cotație, de peste 1.200 lei/MWh. (Profit.ro)

5. Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs, marţi seară, în judeţul Arad, fiind resimţit în mai multe oraşe din ţară, anunţat Institutul pentru Fizica Pământului. (News.ro)

6. PSD a depus, marți, 6 iunie, un proiect pentru abrogarea pensiilor speciale acordate parlamentarilor. Social-democrații susțin că proiectul lor urmează să fie votat rapid pentru a se elimina această categorie de pensii speciale. USR reclamă faptul că, de un an, PSD și PNL au blocat în Parlament un proiect similar. (Libertatea)

7. Statele Unite au aflat despre un plan ucrainean de a ataca conductele de gaz natural Nord Stream cu trei luni înainte ca acestea să fie avariate în septembrie anul trecut de explozii subacvatice, scrie The Washington Post. CIA ar fi aflat în iunie anul trecut, printr-o agenție europeană de spionaj, că o echipă de șase persoane din forțele de operațiuni speciale ucrainene intenționează să arunce în aer Nord Stream. (Hotnews)

8. US Space Force urmează să lanseze o constelație de sateliți în această vară pentru a urmări vehiculele spațiale chineze sau rusești care pot dezactiva sau deteriora obiectele în spațiu.
Supranumită „Silent Barker”, rețeaua ar fi prima de acest gen care va completa senzorii de la sol și sateliții de pe orbită terestră joasă. Sateliții vor fi plasați la aproximativ 35.400 de kilometri deasupra Pământului. (Bloomberg)

9. CEO-ul Ford a declarat că în primul trimestru al acestui s-a întâmplat ceva extrem de important în industria auto: China a devenit exportatorul numărul unu de vehicule la nivel global, poziție deținută “întotdeauna de nemții și japonezii”. (Link)

10. Biologii au anunțat că originile masturbării se întind până la primatele care au precedat primii oameni, cu zeci de milioane de ani în urmă, relevă un studiu. “Ceea ce putem spune este că acest comportament a fost prezent în urmă cu aproximativ 40 de milioane de ani, la strămoșul comun al tuturor maimuțelor”, a declarat doctorul Matilda Brindle, cercetătorul principal al studiului de la University College London. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Luna surprinsă deasupra statuii lui Isus din Rios de Janeiro:

Ți-ar mai putea plăcea
Capitala României ocupă locul 99 în clasamentul celor mai locuibile orașe – Cronica dimineții
Firmele din România și-au majorat profiturile cu 40% anul trecut și au atins un nivel record în ceea ce privește profitabilitatea – Cronica dimineții