Cronica diminetii – veniturile la buget au crescut cu 14% in primele sapte luni

1. Guvernul a încheiat primele șapte luni cu un deficit bugetar de 1,26% din PIB, adică de 11,9 miliarde de lei, în scădere de la 1,61%, 14,97 miliarde lei, cât era în primele șase luni. Diminuarea deficitului, după saltul destul de mare din iunie, vine ca urmare a încasărilor peste plan din luna iulie. Veniturile din primele șapte luni sunt în creștere cu 14%, față de perioada similară a anului trecut, iar deficitul este de peste două ori mai mare. (Profit.ro)

2. CFR Cluj și FCSB au ratat calificarea în grupele Europa League. CFR a pierdut și meciul retur, cu Dudelange/Luxemburg, de pe teren propriu, cu 2-3, în timp ce FCSB a câștigat cu 2-1 meciul cu Rapid Viena, scor insuficient însă pentru calificare. Sorana Cîrstea joacă la această oră meciul din turul 2 de la US Open. Sorana a pierdut primul set și conduce în setul al doilea cu 4-3.

3. Apple a anunțat data pentru următorul eveniment al companiei, 12 septembrie, unde, cel mai probabil, vor fi prezentate cele trei noi modele de iPhone și noul Apple Watch. 9to5Mac anunță că două modele se vor numi XS și prezintă primele imagini cu ele. (9to5Mac)

4. Google ar fi cumpărat de la Mastercard date care să ajute la confirmarea cumpărăturilor din offline pentru utilizatorii care dau clickuri pe reclamele afișate online. Google închide în acest fel cercul și le poate oferi clienților date complete despre investițiile lor în publicitate. Atât Google cât și Mastercard au negat că datele ar fi individuale, insistând pe anonimizarea întregului proces. (Bloomberg)

5. Președintele Trump a anunțat că va anula o creștere, planificată pentru ianuarie, de 2.1% a salariilor “bugetarilor” civili care lucrează pentru guvernul federal. Peste 2 milioane de salariați din Statele Unite vor fi afectați. Guvernul va face prin această anulare o economie de aproximativ $25 miliarde la buget. (TheHill)

6. Doar jumătate din modelele Volkswagen respectă noile standarde de poluare, Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure, ce vor fi introduse în septembrie de Uniunea Europeană. Unul dintre modelele care nu a trecut inca testul este Golf. Compania se așteaptă la livrări mai reduse în Septembrie/Octombrie și creșteri în Decembrie. (Reuters)

7. Mozilla a anunțat că browserul Firefox va bloca în curând scripturile din siteuri care “urmăresc” utilizatorul, lăsându-i acestuia posibilitatea de a decide ce informații permite siteurilor să colecteze. Mozilla a împărțit “trackerele” în trei categorii: cele care încetinesc încărcarea paginilor, cele care “urmăresc” utilizatorul peste tot pentru a-i face un history de navigare și cele care minează cryptomonede și încearcă să detecteze device-ul de pe care userul acceseaza siteul. (VentureBeat)

8. Arhiva convorbirilor dintre președintele american, Bill Clinton, și omologul său rus, Boris Elțin, pentru perioada 1993-1998, a fost desecretizată. (Link)

9. Microsoft a anunțat că va lucra cu companii partenere care le oferă angajaților minim 12 săptămâni de concediu maternal/paternal. (WAPO)

10. O eroare umană a schimbat denumirea orașului New York cu Jewtropolis pe hărțile MapBox, folosite, printre alții de Snap, Citi Bike sau Foursquare. Hackerii au încercat de câteva zeci de ori să forțeze schimbarea, sistemul i-a blocat până când un operator uman a dat accept modificării. Atacul antisemit a fost regretat de oficialii companiei și a fost corectat după o oră. (AP)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
În 2035, în București, la 1.000 de persoane vor fi 900 de autovehicule – Cronica dimineții
0.5% dintre persoanele vaccinate cu prima doză și 0.1% dintre cele cu două doze s-au infectat cu coronavirus în ultimele 6 luni – Cronica dimineții