Kovesi: România nu este cea mai coruptă țară din UE – Cronica dimineții

1. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a prezentat, de Ziua Europei, un bilanţ care arată că România a primit, de la aderarea la Uniunea Europeană, suma totală netă de 56 de miliarde de euro. (News.ro)

2. “România nu este cea mai coruptă țară din UE”, a declarat, într-un interviu acordat Euronews, procurorul-general european Laura Kovesi. “Cunosc situația din 22 de state membre. Faptul că nu există anchete în anumite state membre nu înseamnă că acestea sunt curate și că acolo nu există corupție. Faptul că există cazuri de corupție pe care le anchetăm în România, asta nu înseamnă că ea este o țară coruptă sau că este mai coruptă decât alte țări”. Kovesi a negat ferm că va candida pentru alegerile prezidențiale din 2024 în România. (Hotnews)

3. Excedentul de lichiditate al sectorului bancar în raport cu Banca Națională a României a ajuns la o medie zilnică de 30,7 miliarde de lei în aprilie, peste precedentul record nominal stabilit în martie, de 26 de miliarde de lei. Sistemul bancar a trecut pe excedent de lichiditate în noiembrie anul trecut, după o perioadă de deficit record începută cu invadarea Rusiei de către Ucraina. (Profit.ro)

4. Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primul trimestru din acest an cu deficit de 1,86 de miliarde de lei, cu aproape 15% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2022. (Economica)

Din Cronica de Tehnologie: Sam Altman spune că munca de la distanță a fost o greșeală și că acest experiment a luat sfârșit. Șeful OpenAI crede că tehnologia nu este încă suficient de bună pentru munca remote și că aceasta nu este potrivită pentru startup-uri. (Fortune)

5. Ilie Bolojan, președintele PNL al Consiliului Județean Bihor, a declarat că PNL a înregistrat pierderi politice din cauza a trei decizii luate în ultima perioadă. Primul motiv enunțat de Bolojan a fost ”festivalul democrației”, adică schimbarea pe bandă rulantă a președinților partidului – Ludovic Orban, apoi Florin Cîțu. A doua cauză identificată de Ilie Bolojan a fost alianța cu PSD. Performanța la guvernare este cea de-a treia cauză identificată de liderul PNL Bihor. Bolojan s-a remarcat în ultimii ani ca unul dintre puținii liberali care au refuzat soluțiile impuse PNL de către președintele Klaus Iohannis. (G4Media)

6. Pentru vârful de sezon, 20 iulie – 20 august, rezervările la hotelurile din stațiunea Mamaia se apropie de 100%, anunță operatorii din turism constănțeni. (Profit.ro)

7. Ucraina are resursele de care are nevoie pentru a-şi recuceri teritoriul de la Rusia într-o contraofensivă, a declarat secretarul de Stat american Antony Blinken. ”Este vorba despre a ne asigura că ucrainenii pot menţine sistemele pe care li le livrăm şi este important, desigur, să aibă planuri bune, din nou, pentru a avea succes”, a spus Blinken. (News.ro)

8. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită la Kiev, că se aşteaptă ca UE să elimine restricţiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina, măsuri pe care le-a caracterizat ca fiind „dure” şi „protecţioniste”. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: AC Milan și Inter Milano vor juca miercuri, în a doua semifinală a Ligii Campionilor. Partida este programată de la ora 22:00.

9. Femeile de până la 40 de ani ar trebui să se testeze pentru cancerul de sân la fiecare doi ani, a recomandat un grup de experți susținut de guvernul american. Experții recomandă practic scăderea cu 10 ani a vârstei pentru primele teste dar și renunțarea la screening-ul anual recomandat de unii medici. (WSJ)

10. Actorul american Robert De Niro, în vârstă de 79 de ani, a anunţat într-un interviu venirea pe lume a celui de-al şaptelea copil al său. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Maia Sandu: Există sprijin pentru reunificarea cu România, dar asta nu este suficient – Cronica dimineții
Conducerea PNL a votat începerea oficială a negocierilor cu PSD pentru formarea Guvernului – Cronica dimineții