Parlamentul pregătește interzicerea plății salariilor cu cash – Cronica dimineții

1. Parlamentul vine cu modificări la mai multe legi, prin care plata salariilor în cash va fi interzisă atât la stat, cât și în privat, cu anumite excepții. Proiectul de lege, sprijinit de băncile comerciale, BNR și un procesator de carduri, a primit raport de admitere în comisii și urmează să fie votat în plen. Unii deputați au acuzat că inițiativa va duce la restrângerea incluziunii financiare. (Profit.ro)

2. În pofida policrizei – epidemia Covid-19, criza lanțurilor de aprovizionare, criza energetică – ocuparea populației active (cu vârste între 15 și 64 de ani) a crescut în România cu aproape trei puncte procentuale – de la 60,2% în 2019, la 63,1% în 2022. Ritmul a fost mult peste media UE, unde indicatorul a urcat de la 68,1% în 2019, la 69,9% în 2022. Distanța dintre România și media UE rămâne însă consistentă, de 6,6 puncte procentuale. (Cursdeguvernare)

3. Ministrul ucrainean de externe, Dmitri Kuleba, a declarat că regiunea transnistreană, care nu se află sub controlul autorităţilor de la Chişinău şi pe teritoriul căreia este prezentă armata rusă, obligă Ucraina să menţină trupe la graniţa cu Republica Moldova. Oficialul a dat însă asigurări că Ucraina nu va întreprinde nicio acţiune în Transnistria. (News.ro)

4. Rusia nu va putea probabil să organizeze o „operațiune ofensivă semnificativă în acest an” din cauza lipsei de muniții și de forță de muncă – indiferent dacă contraofensiva ucraineană va avea sau nu succes, potrivit directorului Serviciului Național de Informații al SUA, Avril Haines. (G4Media)

5. Ministrul de externe al Italiei, Antonio Tajani, a renunţat joi la o deplasare la Paris, ca reacţie la comentariile „insultătoare” ale ministrului francez de interne la adresa premierului italian, Giorgia Meloni. Într-un interviu, ministrul francez de interne Gérald Darmanin a declarat că Meloni este „incapabilă să rezolve problemele care ţin de migraţie, pentru care a fost aleasă” şi a acuzat-o că i-a „minţit” pe alegători că va pune capăt afluxului de persoane care traversează Marea Mediterană în căutarea unui refugiu în Europa. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Napoli a câştigat pentru a treia oară titlul în Italia, după ce a remizat în deplasare cu Udinese, scor 1-1, în etapa a 33-a a Serie A. În urmă cu peste trei decenii au fost cucerite celelalte trofee, cu Diego Maradona în echipă.

6. Majoritatea americanilor nu au resursele financiare pentru a acoperi o cheltuială surpriză de $400 fără a se împrumuta, potrivit unui nou sondaj. Puțin peste o treime dintre respondenți au spus că au numerar la îndemână pentru a acoperi cheltuielile, iar procentul crește la 48% dacă îi include și pe cei care au declarat că vor folosi un card de credit, dar că vor rambursa imediat, înainte de a suporta dobânzi. (Bloomberg)

7. Apple a anunțat al doilea trimestru consecutiv cu scăderi însă rezultatele au fost peste așteptările analiștilor. Compania a raportat venituri, pe primul trimestru, de $94,8 miliarde, în scădere cu 2,5%, comparativ cu Q1 2022, în timp ce profitul a scăzut cu 3,4%, până la $24,2 miliarde. Vânzările mai slabe pentru Mac-uri și iPad-uri au influențat rezultatul. (FT)

8. Agenția Națională de Prevenire a Corupției din Ucraina a clasificat OTP Bank drept susținător internațional al războiului. Decizia s-a bazat pe faptul că instituția financiară își continuă operațiunile în Rusia și respectă legea privind acordarea de împrumuturi, care le permite rușilor să finanțeze republicile populare Luhansk și Donețk. (G4Media)

9. Pe fondul turbulențelor din sistemul bancar din SUA, aproape jumătate dintre americani sunt îngrijorați de siguranța banilor pe care îi au în conturile bancare sau la alte instituții financiare. 48% dintre adulții din SUA spun că sunt îngrijorați de banii lor, inclusiv 19% care sunt „foarte” și 29% care sunt „moderat” îngrijorați. În același timp, 30% sunt „nu prea îngrijorați”, iar 20% „nu sunt îngrijorați deloc”. (Gallup)

10. Bărbații tineri care folosesc frecvent marijuana au un risc crescut de a dezvolta schizofrenie, potrivit unui nou studiu realizat pe aproape 7 milioane de dosare de sănătate. Potrivit studiului, 30% din cazurile de schizofrenie la bărbații cu vârsta cuprinsă între 21 și 30 de ani ar fi putut fi prevenite dacă ar fi evitat consumul intens de canabis. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Fanii napoletani fluturând un steag cu Maradona după cucerirea titlului. Tiziana Fabi/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
ONU estimează că șomajul va crește anul acesta, la nivel mondial, pentru prima oară în ultimii 10 ani – Cronica dimineții
Ministerul Finanțelor a lansat proiectul care introduce cele mai mari schimbări fiscale din ultimii ani – Cronica diminețiii